Rămâi conectat

Administraţie

Primarul Cugirului, Adrian Teban este noul Președinte al Asociației Orașelor din România

Cugir INFO

Publicat

în

Cei 74 de primari întruniți online ieri în cadrul Adunării Generale Extraordinare a AOR și-au ales echipa de conducere pentru următorii patru ani.

Cu unanimitate de voturi, noul Președinte al Asociației Orașelor din România este dl. Adrian TEBAN, primar al orașului Cugir (județul Alba) care alături de dl. Daniel Nicolaș, primar al orașului Odobești (județul Vrancea) în calitate de prim-vicepreședinte și dl. Jozsef Mik, primar al orașului Borsec, secretar general vor asigura conducerea organizației în perioada 2020-2024.

Noua conducere își propune întărirea capacității Asociației de a fii un partener activ al administrației centrale în pregătirea proiectelor din Fondul de Coeziune şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, care să ducă la o creştere reală a calităţii vieţii din oraşele mici şi mijlocii.

„Îmi propun să continui parteneriatul cu celelalte structuri asociative ale administrației publice locale, respectiv cu Asociația Comunelor, Asociația Municipiilor și Uniunea Națională a Consiliilor Județene. Sunt convins că doar împreună putem continua procesul de reformă al administrației locale și să contribuim astfel la îmbunătățirea serviciilor publice, prin digitalizarea acestora“, a afirmat noul președinte al Asociației Orașelor din România, dl Adrian Teban.

Pe un loc important pe agenda noii conduceri se află creșterea vizibilității naționale și internaționale a Asociației prin continuarea îmbunătățirii relațiilor cu structurile similare din străinătate precum și cu reprezentanții Guvernului și Parlamentului român.

Adrian Teban este primar al orașului Cugir din anul 2004 și membru al Comitetului Regiunilor din 2017. Daniel Nicolaș, primar al orașului Odobești (județul Vrancea) se află la al cincilea mandat ocupând anterior funcția de vicepreședinte pentru Regiunea 2 a Asociației. Primarul orașului Borsec Mik Jozsef își continua activitatea de secretar general al A.O.R.




Administraţie

Investiție de 1,2 milioane de lei pentru extinderea rețelei de canalizare pluvială în Cugir și Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir pregătește realizarea unor lucrări de extindere și modernizare a rețelei de canalizare pluvială, atât în localitatea Vinerea, pe străzile Arinului, Toamnei și Teiului, cât și în orașul Cugir, pe strada Cloșca și pe Intrarea Aurel Vlaicu.

Valoarea investiției este estimată la 1,2 milioane de lei, fără TVA, iar durata totală a proiectului este de 38 de luni, dintre care două luni sunt alocate proiectării și 36 de luni execuției lucrărilor.

Potrivit documentației tehnice, proiectul prevede realizarea a 328 de metri de conducte din PVC, montarea a 24 de cămine de vizitare, a 50 de guri de scurgere prevăzute cu grătare din fontă, precum și construirea unei stații de pompare a apelor pluviale.

În localitatea Vinerea, pe strada Teiului, unde există deja două rețele de canalizare pluvială, proiectul vizează înlocuirea rigolelor stradale cu guri de scurgere. Totodată, va fi necesară devierea pe o lungime de 36 de metri a rețelei de canalizare menajeră, care obturează parțial secțiunea de curgere a unui cămin pluvial.

Pe străzile Arinului și Toamnei sunt prevăzute colectoare noi, cu lungimi de 243, respectiv 183 de metri. Acestea vor asigura evacuarea apelor pluviale direct în râul Cugir, prin intermediul unei guri de vărsare dotate cu clapetă. Noul sistem va prelua inclusiv o parte din debitul colectat de pe strada Principală și, implicit, de pe strada Teiului.

În orașul Cugir, pe strada Cloșca, va fi construit un colector cu o lungime de 245 de metri, care va fi racordat la rețeaua existentă în zona intersecției cu strada Făgețel.

De asemenea, pe Intrarea Aurel Vlaicu, arteră cu profil înfundat, este prevăzută realizarea unui colector de 88 de metri. Din cauza diferențelor de nivel, evacuarea apelor pluviale va necesita instalarea unui sistem de pompare, prin intermediul unei conducte de refulare cu lungimea de 97 de metri.

Conform documentației tehnice, investiția urmărește asigurarea evacuării permanente a apelor meteorice, îmbunătățirea funcționării sistemului de colectare a apelor pluviale și reducerea riscului de poluare.




Citește mai mult

Administraţie

Orașul Cugir investește în regenerare urbană: noi spații verzi, zone de agrement și infrastructură pentru mobilitate durabilă

Cugir INFO

Publicat

în

Proiectul „Regenerare urbană inteligentă, durabilă și incluzivă în Orașul Cugir, județul Alba” beneficiază de o finanțare nerambursabilă de peste 16,9 milioane de lei prin Programul „Regiunea Centru” 2021–2027.

Orașul Cugir face un pas important spre dezvoltarea unor spații publice moderne, accesibile și prietenoase cu mediul, prin implementarea proiectului „Regenerare urbană inteligentă, durabilă și incluzivă în Orașul Cugir, județul Alba”. Investiția urmărește valorificarea unor terenuri degradate sau insuficient utilizate și transformarea acestora în zone dedicate recreerii, sportului, educației ecologice și socializării.

Contractul de finanțare, încheiat de autoritățile publice locale cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, în calitate de Autoritate de Management a Programului „Regiunea Centru” 2021–2027, are o valoare totală de 35.994.604,04 lei, din care 16.916.020,00 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Proiectul este finanțat în cadrul Priorității 8 – „O Regiune Atractivă”, Acțiunea 8.2 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din orașele Regiunii Centru. Finalizarea investiției este prevăzută pentru sfârșitul anului 2029.

Proiectul răspunde nevoilor identificate în documentele strategice de dezvoltare locală, care evidențiază deficitul de spații verzi și de zone de recreere în anumite cartiere, precum și necesitatea dezvoltării unor alternative accesibile pentru petrecerea timpului liber în aer liber.

„Regenerarea urbană nu înseamnă doar amenajarea unor terenuri, ci și crearea unor oportunități reale pentru oameni de a se întâlni, de a face mișcare și de a se bucura de natură, aproape de casă. Printr-un proiect precum cel pregătit de orașul Cugir, spațiile insuficient valorificate pot deveni locuri vii, care susțin educația ecologică, activitățile culturale și relațiile dintre membrii comunității. În același timp, dezvoltarea infrastructurii pentru pietoni și bicicliști contribuie la o mobilitate mai curată și mai accesibilă. Investițiile susținute din fonduri europene, precum cea propusă la Cugir, sunt importante pentru dezvoltarea durabilă a orașelor din Regiunea Centru, deoarece îmbină protejarea mediului cu îmbunătățirea calității vieții și cu valorificarea potențialului local, iar cele 26 de proiecte finanțate, până acum, prin Acțiunea 8.2 a Programului Regiunea Centru, în valoare de aproape 80 de milioane de euro, certifică această nevoie de dezvoltare”, a declarat Simion Crețu, director general al Agenției pentru Dezvoltare Regională Centru.

Trei componente pentru o dezvoltare urbană durabilă

Investiția este structurată în jurul a trei componente principale, concepute pentru a răspunde nevoilor comunității și pentru a valorifica resursele naturale și spațiile cu potențial de dezvoltare din orașul Cugir și din zona localității componente Vinerea.

1. Amenajarea Poienii cu Goruni ca spațiu educativ și recreativ

Prima componentă vizează transformarea Poienii cu Goruni într-un „laborator viu”, destinat activităților culturale și educative, atelierelor tematice, lecțiilor de ecologie în aer liber și activităților pentru copii. Zona, deja cunoscută pentru evenimentele comunitare, inclusiv Festivalul de Folclor, va beneficia de noi oportunități pentru petrecerea timpului liber și desfășurarea activităților în natură.

2. Dezvoltarea unei baze de agrement cu profil acvatic

A doua componentă prevede amenajarea unei baze de agrement cu oglinzi de apă și zone destinate sportului, jocului, picnicurilor și activităților comunitare. Investiția vizează o zonă insuficient amenajată din apropierea râului Cugir, în partea de sud-est a localității Vinerea, unde un teren nevalorificat urmează să fie transformat într-un spațiu public cu funcțiuni recreative și sociale.

3. Crearea unui inel pietonal și velo

Cea de-a treia componentă urmărește realizarea unui inel pietonal și velo, care va integra piste pentru biciclete, trasee pentru plimbare și alergare, puncte de odihnă și traversări amenajate. Noua infrastructură va contribui la îmbunătățirea accesibilității și conectivității și va încuraja deplasările nemotorizate, ca parte a unui stil de viață activ și sustenabil.

Beneficii pentru comunitate și economia locală

Beneficiarii direcți ai proiectului sunt cei 21.376 de locuitori ai orașului Cugir și ai localităților componente, care vor avea acces la noi spații pentru recreere, sport și activități în aer liber, precum și la o conectivitate îmbunătățită între zonele de interes.

Prin regenerarea terenurilor insuficient valorificate și dezvoltarea infrastructurii pentru mobilitate activă, proiectul urmărește îmbunătățirea peisajului urban, crearea unor spații de întâlnire și socializare și încurajarea unui stil de viață sănătos. Totodată, amenajarea unor zone de agrement atractive poate contribui la dezvoltarea turismului local și poate genera oportunități pentru operatorii economici din domeniul serviciilor, comerțului și activităților recreative.

Beneficii indirecte sunt așteptate și pentru locuitorii localităților învecinate și pentru persoanele care tranzitează zona, prin dezvoltarea unor spații publice și a unei infrastructuri de recreere și mobilitate conectate la viața orașului.

Prin această investiție, Primăria Orașului Cugir urmărește să transforme zonele degradate sau insuficient utilizate în spații publice funcționale, accesibile și incluzive, în care natura, mobilitatea durabilă și viața comunitară să se completeze reciproc. Proiectul contribuie astfel la obiectivul dezvoltării unui oraș mai verde și mai atractiv, în care investițiile în infrastructură susțin creșterea calității vieții și valorificarea potențialului local.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir