Politică
Primarul Adrian Teban va rămâne preşedinte al PNL Cugir pentru următorii patru ani
Ieri, 315 liberali cugireni s-au reunit la Casa de Cultură a oraşului pentru a decide forul de conducere al organizaţiei locale pentru următorii patru ani. Adrian Teban a fost reinvestit în funcţia de preşedinte cu votul a 276 de membri, în timp ce pentru birou au fost 312 voturi valabil exprimate.
Funcţiile de vicepreşedinţi ai PNL Cugir au revenit următorilor candidaţi: Mihai Nicuşor, Călin Furdui, Rodica Florea, Dan Cherecheş, Alin Valasă, care au obţinut fiecare peste 200 de voturi. În continuare, ca urmare a sufragiului obţinut, Biroul Politic al PNL Cugir va fi format din: Silviu Samoilescu, Emil Muntean, Romulus Micu, Claudiu Mărginean Bota, Ovidiu Ciucur, Cristian Simu, Cristian Uritescu, Rafael Popescu, Tatiana Petric, Mircea Ţârlea (membri); Ioan Ferchian, Grațian Duma, Iulian Ştefan, Mariana Pereanu, Milutin Laslău (membri supleanți). Conform statutului, din oficiu intră în componenţa biroului preşedintele TNL Cugir, Marius Jibotean.
La Adunarea Generală a PNL Cugir au participat preşedintele PNL Alba, deputatul Teodor Atanasiu, care a fost şi preşedinte de şedinţă, vicepreşedinţi – senatorul Dan Simedru, Simion Creţu, Florin Roman şi alţi reprezentanţi ai organizaţiei judeţene.
Adrian Teban şi-a exprimat încrederea că “viitoarea conducere va pune în practică toate angajamentele electorale pe care partidul şi le-a asumat în campanie şi mă gândesc în primul rând la cele trei mari proiecte cu care ne-am prezentat în faţa oamenilor: crearea unui parc industrial, modernizarea spitalului şi dezvoltarea infrastructurii locale” .
Pe ordinea de zi a conferinţei s-a aflat dezbaterea şi aprobarea Raportului de activitate a Biroului Organizaţiei PNL Cugir, în care a fost prezentat un bilanţ al activităţilor filialei cugirene din anul 2009 până în prezent, precum şi raportul financiar contabil.
Politică
Cugireanul Flaviu Rădițoiu, noul președinte al USR Alba. Cine face parte din Biroul Județean
Cugireanul Flaviu Lucian Rădițoiu a fost ales președinte al filialei județene USR Alba, în urma Conferinței Județene desfășurate duminică, 18 octombrie 2026. Delegații organizațiilor locale au votat noua conducere a filialei și au desemnat membrii Biroului Județean.

Rădițoiu este membru USR din iunie 2020 și va conduce organizația județeană în perioada următoare.
Cine sunt vicepreședinții USR Alba
În cadrul conferinței a fost completată și componența Biroului Județean USR Alba. Din conducere fac parte patru vicepreședinți:
- Ioana Elena Rus – Alba Iulia;
- Sebastian Ștefani – președintele filialei USR Abrud;
- Ioan Radu Miclea – Cugir;
- Vlad Olariu – președintele filialei USR Aiud.
Alături de aceștia, în Biroul Județean au fost desemnați Adrian Buda, Coltor Nicoleta Alina, Bogdan Dogar, Călin Fleșer, Tünde Renata Giurgiu, Daniel Heiuș, Elena Ianc, Speranța-Florentina Lupu, Cosmina Maria Mariș, Muntean Napoleon, Lucian Panța și Viorel Rașcovici.
Potrivit informațiilor prezentate de organizație, noua componență a Biroului Județean este în proporție de peste 70% diferită față de cea a biroului anterior.
Lideri naționali și regionali USR, prezenți la conferință
La eveniment au participat mai mulți reprezentanți ai USR de la nivel național și regional: Diana Buzoianu, ministra Mediului, Irineu Darău, ministrul Economiei, Ruxandra Cibu-Deaconu, senator de Sibiu, Dan Barna, europarlamentar, Ciprian Rus, senator de Cluj, Oana Murariu, deputat de Cluj, Adrian Echert, deputat de Sibiu, și Alexia Petrovai, președintele USR Tineret la nivel național.
Conform reprezentanților organizației, participarea liderilor naționali și regionali la alegerile din filiala Alba reflectă susținerea acestora pentru dezvoltarea organizației și colaborarea cu noua conducere.
Care sunt prioritățile noului președinte
În declarația sa, Flaviu Lucian Rădițoiu a precizat că principala prioritate a noii conduceri va fi construirea unei organizații puternice și unite, conectate direct cu cetățenii.
Acesta a mai subliniat că își dorește ca opiniile tuturor membrilor să conteze în cadrul organizației.
Alegerea noului președinte și desemnarea Biroului Județean marchează începutul unui nou mandat la conducerea filialei USR Alba.
Politică
Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”
Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.
„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.
În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.
Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”