Rămâi conectat

Administraţie

Primăria orașului Cugir a finalizat licitația pentru achiziționarea și instalarea a 59 de incinte de colectare a deșeurilor menajere

Cugir INFO

Publicat

în

Edilii localităţii de la poalele Drăganei au finalizat procedura publică și a semnat un contract în valoare de 608.010 de lei în scopul amenajării unui număr de 59 de incinte de colectare a deșeurilor cu acces limitat.

Licitația a fost adjudecată de societatea Arikan Serv SRL Oradea. Obiectul contractului vizează furnizarea și montarea unor incinte în care să se amplaseze containerele destinate colectării deșeurilor menajere, care vor fi amplasate pe domeniul public al orașului Cugir, în punctele stabilite prin hotărâre a consiliului local.

Acestea vor fi executate din structuri metalice și vor fi dotate cu sisteme de acces pe bază de cartelă. Incintele vor fi realizate din structuri modulare demontabile care, în funcție de necesități, vor putea fi extinse și compartimentate și vor înmagazina un număr de șase containere pentru colectarea deșeurilor, fiecare având volumul de 1,1 metri cubi. În cadrul acestora vor fi introduse containerle în care se va realiza colectarea separată a deșeurilor, proces care va fi implementat în perioada următoare.

Dimensiunile unei incinte vor fi de 420/37/220 cm, iar deschiderea automatizată a ușilor se va putea face atât din exterior cât și din interior. Cititorul trebuie să permită cititirea unui număr nelimitat de cartele. Acestea ar urma să dețină elemente de securitate care să nu permită multiplicarea de către persoane neautorizate. S-a estimat achiziționarea unui număr de 15.000 de cartele de acces, câte două pentru fiecare apartament arondat punctului de colectare corespunzător. Incintele sunt montate de către furnzior pe platforme speciale amenajate îna cest scop.




Administraţie

Marți, 18 august 2026: Ședință extraordinară a Consiliului Local al Oraşului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al oraşului Cugir este convocat în şedinţă extraordinară pentru ziua de marți, 18 august 2026, ora: 11.00, care se va desfășura ”la distanță”, cu exercitarea votului prin sistem electronic (aplicația zoom – videoconferință), având următorul proiect al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Componentei inițiale a Planului de selecție pentru Consiliul de Administrație al Ocolului Silvic Sâpcea Cugir RA.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Serviciului de gestiune a activității de operare a Centrului de colectare prin aport voluntar a deșeurilor de la persoane fizice în Orasul Cugir, a modalității de gestiune directă, prin darea în administrare a acestuia către Serviciul Public de Gospodarire Locala Cugir, în conformitate cu prevederile Studiului de oportunitate, precum și aprobarea Regulamentului și a Caietului de sarcini privind organizarea și funcționarea acestuia.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;

3. Proiect de hotărâre privind înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al orașului Cugir – domeniul public, în cotă definitivă pentru un imobil-teren situat administrativ în orașul Cugir, strada Victoriei.
Iniţiator: primarul Oraşului Cugir – Teban Adrian-Ovidiu;




Citește mai mult

Administraţie

Efectele crizei energetice ajung și la Cugir: iluminatul public va fi redus pe timpul nopții

Cugir INFO

Publicat

în

Administrația locală din Cugir a introdus un program de reducere a intensității iluminatului public pe timpul nopții, măsura fiind aplicată în întregul oraș, fiind cauzată de actualul context energetic.

Potrivit autorităților locale, intensitatea iluminatului stradal va fi diminuată cu 20% în intervalul orar 21:45 – 00:00, iar între 00:00 și 05:45 reducerea ajunge la 30%.

Programul este valabil pentru întregul sistem de iluminat stradal din Cugir și face parte din măsurile adoptate de administrația locală pentru optimizarea consumului de energie în contextul actualei crize energetice.

Autoritățile locale precizează că reducerea intensității este realizată astfel încât să fie menținut un nivel adecvat de iluminare pe timpul nopții.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir