Rămâi conectat

Administraţie

Primăria Cugir face precizări referitor la obligațiile persoanelor fizice și juridice privind Registrul Agricol

Cugir INFO

Publicat

în

În scopul asigurării unei evidenţe unitare cu privire la categoriile de folosinţă a terenurilor, a mijloacelor de producţie agricolă şi a efectivelor de animale care contribuie la dezvoltarea agriculturii şi buna utilizare a resurselor locale, în temeiul art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registru agricol, Primăria Cugir a stability unele precizări și anume:

Înscrierea datelor în registru agricol în a cărui rază aministrativ teritorială îşi are domiciliul capul gospodăriei se face pe baza declaraţiei date pe proprie răspundere sau pe bază de documente, de capul gospodăriei sau în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei care dispune de capacitatea deplină de exerciţiu. Pentru persoanele juridice datele se înscriu în registru agricol pe baza declaraţiilor date de reprezentantul legal respectiv, însoţite de documente.

În conformitate cu prevederile aceluiași act normativ, perioadele la care persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare datele pentru înscrierea în registru agricol sunt următoarele:

Între 5 ianuarie şi ultima zi lucrătoare a lunii februarie, pentru datele anuale privind membrii gospodăriei, terenul aflat în proprietate/folosinţă, clădirile şi mijloacele de transport cu tracţiune animală şi mecanică, maşinile, utilajele şi instalaţiile pentru agricultură şi silvicultură, efectivele de animale existente în gospodărie/unitatea cu personalitate juridică la începutul fiecărui an, precum şi modificările intervenite în cursul anului prezent în efectivele de animale pe care le deţin, ca urmare a vânzării-cumpărării, a produşilor obţinuţi, a morţii sau a sacrificării animalelor ori a altor intrări-ieşiri;

Între 1 şi ultima zi lucrătoare a lunii mai, pentru datele privind categoria de folosinţă a terenului, suprafeţele cultivate, numărul pomilor în anul agricol respective.

Persoanele fizice şi juridice au obligaţia să declare date, pentru a fi înscrise în registrul agricol, şi în afara termenelor prevăzute la lit. a) şi b), în termen de 30 de zile de la apariţia oricărei modificări.

Atât în cazul clădirilor, cât şi al terenurilor, dacă se constată diferenţe între suprafeţele înscrise în actele de proprietate şi situaţia reală rezultată din măsurătorile executate în condiţiile Legii nr. 7/1996, în registrele agricole se înscriu suprafeţele care corespund realităţii, dovedite prin lucrări tehnice de cadastru.

În cazul în care, într-un act de proprietate, un teren are consemnată o altă categorie de folosinţă decât situaţia reală, în registru agricol se înscrie categoria de folosinţă care corespunde realităţii, pe baza declaraţiei depuse de persoana care are această obligaţie, potrivit prezentei ordonanţe. În mod similar se procedează şi în cazul în care, într-un act de proprietate, un teren este consemnat că figurează în intravilan/extravilan, iar acesta, potrivit planurilor urbanistice generale ori planurilor urbanistice zonale, este situat în extravilan/intravilan.

În situația în care o clădire este în stare avansată de degradare ca urmare a unui dezastru natural, radierea din registru agricol se face pe baza autorizaţiei de desfiinţare, emisă potrivit legii.

Constantin PREDESCU




Administraţie

Primăria Cugir: „Proprietarii de terenuri au obligația să combată ambrozia”

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir le reamintește cetățenilor și proprietarilor de terenuri că au obligația legală de a lua măsuri pentru combaterea ambroziei, plantă al cărei polen poate provoca reacții alergice severe.

Primăria Cugir atrage atenția proprietarilor și deținătorilor de terenuri, precum și administratorilor de drumuri, căi ferate și spații verzi, asupra responsabilităților privind prevenirea și combaterea buruienii ambrozia.

Potrivit prevederilor legale în vigoare, inclusiv Legea nr. 62/2018 privind combaterea buruienii ambrozia, modificată și completată prin Legea nr. 129/2020, proprietarii și deținătorii de terenuri intravilane și extravilane trebuie să desfășoare lucrări pentru prevenirea, combaterea și distrugerea plantei Ambrosia artemisiifolia.

Ambrozia trebuie îndepărtată înainte de înflorire

Primăria Cugir recomandă ca lucrările de combatere să fie efectuate din timp, înainte de apariția inflorescențelor, și repetate pe parcursul sezonului vegetativ pentru a preveni reapariția și răspândirea plantei.

Pe suprafețele mici, ambrozia poate fi îndepărtată prin smulgerea plantei din rădăcină. O altă metodă este cosirea la nivelul solului, care trebuie repetată periodic, la intervale de aproximativ 2-3 săptămâni.

Totodată, este importantă întreținerea corespunzătoare a terenurilor neutilizate, a grădinilor, curților și șantierelor, precum și gestionarea corectă a resturilor vegetale.

Polenul de ambrozie, un risc pentru sănătate

Primăria Cugir subliniază că măsurile de combatere a ambroziei sunt importante și pentru protejarea sănătății populației. Polenul plantei, eliberat în special în perioada iulie-octombrie, este un alergen puternic și poate provoca rinoconjunctivită alergică, probleme respiratorii și episoade de astm.

Reprezentanții administrației locale fac apel la spiritul civic al locuitorilor și le recomandă acestora să verifice periodic terenurile pe care le dețin și să intervină pentru îndepărtarea ambroziei.

Combaterea ambroziei este atât o obligație legală, cât și o măsură necesară pentru protejarea sănătății comunității și menținerea unui mediu curat în orașul Cugir.




Citește mai mult

Administraţie

Transport public gratuit pentru elevii din Cugir, propus și pentru anul școlar 2026–2027

Cugir INFO

Publicat

în

Elevii din Cugir ar putea beneficia și în anul școlar 2026–2027 de transport public local gratuit între domiciliu și unitatea de învățământ. Un proiect de hotărâre care reglementează acordarea acestei facilități va fi dezbătut de Consiliul Local Cugir în ședința ordinară de joi, 27 august.

Administrația locală din Cugir propune aprobarea unui regulament privind transportul public local rutier gratuit pentru elevii din învățământul preuniversitar acreditat sau autorizat. Proiectul de hotărâre, inițiat în data de 12 august 2026, urmărește menținerea facilității și stabilirea condițiilor în care aceasta va fi acordată pe parcursul noului an școlar.

Potrivit regulamentului propus, elevii care învață în unități de învățământ de pe raza administrativ-teritorială a orașului Cugir vor putea circula gratuit cu transportul public local pe traseul dintre domiciliu sau reședință și școală.

Gratuitatea, acordată pentru un singur traseu

Facilitatea nu va fi valabilă pentru călătorii nelimitate pe toate traseele. Fiecare elev va beneficia de gratuitate pentru un singur traseu, respectiv cel dintre domiciliu sau reședință și unitatea de învățământ, atât la deplasarea spre școală, cât și la întoarcere.

Transportul gratuit va fi asigurat printr-un abonament sau titlu de călătorie nominal, personalizat și netransmisibil, emis de operatorul local de transport.

Pentru eliberarea acestuia, calitatea de elev va trebui dovedită prin carnetul de elev vizat pentru anul școlar în curs, o adeverință eliberată de unitatea de învățământ sau cardul național de elev. Elevii care au împlinit vârsta de 14 ani vor trebui să prezinte și cartea de identitate, iar pentru cei mai mici poate fi utilizată copia certificatului de naștere.

Regulamentul prevede și posibilitatea verificării calității de elev prin Sistemul informatic integrat al învățământului din România, atunci când acest lucru va fi posibil.

Costurile transportului, suportate din bugetul local

Deși elevii nu vor plăti călătoriile, costurile transportului vor fi suportate din bugetul local al orașului Cugir. Tariful lunar pentru fiecare traseu va fi cel prevăzut în contractul de delegare a serviciului de transport și va putea fi modificat prin hotărâri ale Consiliului Local.

Unitățile de învățământ vor transmite operatorului de transport listele cu elevii care solicită această facilitate, iar operatorul va factura ulterior serviciile către administrația locală. Documentele vor fi centralizate și transmise pentru efectuarea plăților din bugetul orașului.

Un aspect important pentru familii este că emiterea inițială a titlului de călătorie va fi suportată integral de operatorul de transport. În schimb, dacă abonamentul sau cardul este pierdut ori distrus din culpa beneficiarului, costul emiterii unui nou titlu de călătorie va reveni acestuia.

Măsura urmărește sprijinirea familiilor și reducerea abandonului școlar

În documentele care însoțesc proiectul de hotărâre, administrația locală motivează acordarea gratuității prin necesitatea sprijinirii elevilor și a familiilor acestora, încurajarea frecventării regulate a cursurilor și reducerea riscului de abandon școlar.

Totodată, autoritățile locale estimează că utilizarea transportului public poate contribui la reducerea deplasărilor cu autoturismele personale, a poluării și a riscului de accidente.

Dacă proiectul va fi aprobat de Consiliul Local Cugir, regulamentul va fi aplicat pe parcursul întregului an școlar 2026–2027, elevii urmând să beneficieze de transport gratuit pe traseul stabilit între domiciliu și școală.

Consilierii locali sunt așteptați să dezbată și să voteze proiectul în ședința ordinară programată joi, 27 august 2026.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir