Rămâi conectat

Administraţie

Primaria Cugir: „A fost creată o imagine deformată în jurul modului în care sunt gestionate deșeurile din construcții și demolări”

Cugir INFO

Publicat

în

Atacurile virulente şi acuzele de ilegalitate exprimate public de către USR Cugir privitoare la depozitare deșeurilor provenite din construcţii şi demolări (DCD) pe terenul extravilan din Vinerea sunt nefondate şi împotriva interesului locuitorilor din Cugir.

Din respect pentru cetăţeni şi pentru o prezentare corectă a situaţiei, Primăria Oraşului Cugir aduce în atenţia opiniei publice informații menite să înlăture suspiciunile şi imaginea deformată creată în jurul modului în care sunt gestionate aceste tipuri de deşeuri.

În primul rând, precizăm că alocarea unui teren pentru depozitarea temporară a rezidurilor DCD a fost o necesitate şi un demers al administraţiei locale de a veni în sprijinul şi folosul locuitorilor.

În contextul în care actualul operator de salubritate, aflat la sfârşit de contract, este în incapacitatea de a colecta astfel de deşeuri, oraşul ar fi fost împânzit de resturi provenite din construcţii şi demolări, abandonate de cetăţeni la colţul blocului, pe marginea trotuarelor sau lângă platformele de colectare.

Dacă reprezentanţii USR Cugir ar fi manifestat un interes sincer pentru problema de faţă, ar fi constatat că decizia administraţiei locale a înlăturat riscul de a transforma într-o „gropă de gunoi” localităţile Cugir şi Vinerea.

Aşadar, acuza adresată Primăriei Cugir că „transformă Vinerea într-o groapă de gunoi” este total neconformă cu realitatea şi dovedeşte nu doar necunoaştere, ci şi intenţia clară de a compromite instituţia publică. Constatăm aceeaşi intenţie atunci când se foloseşte sintagma „noaptea ca hoţii” cu referire la lucrările de sistematizare efectuate de serviciul ADP. Precizăm că aceste interveniții au avut loc vineri între orele 14.00-20.00 si sambătă între orele 8.30-19.00.

Menţionăm faptul că terenul destinat stocării temporare a deşeurilor inerte a fost alocat prin Hotărârea Consiliului Local Nr. 52/2020 și este  situat în extravilanul localităţii. Aici sunt duse toate DCD strânse la Centrul de Colectare gratuită și de pe domeniul public , cu scopul de a fi reutilizate ca material de umplutură pentru lucrări de consolidare, reabilitare a străzilor și a căilor de acces.  În urma sesizărilor formulate de către USR Cugir,  Garda de Mediu-Comisariatul Județean Alba a efectuat un control în urma căruia NU au fost aplicate sancţiuni şi NU au fost formulate obiecţiuni.

Este bine de ştiut că problema deșeurilor din construcții și demolări (DCD) este una dintre cele mai mari la nivel european. Cele mai avansate state fac față cu greu gestionării acestora,iar  în România situaţia este destul de dificilă.

De aceea, iniţiativa administraţiei cugirene de a găsi soluţii aplicabile şi eficiente are nevoie de susţinere din partea comunităţii locale. Facem apel la cetăţeni ca ori de câte ori trebuie să arunce resturi provenite din construcţii şi demolări, să le ducă selectate la Centrul de Colectare gratuită de pe strada Viitorului nr 2 A. La rândul său, Primăria Cugir îşi va concentra eforturile să gestioneze mai bine depozitarea deşeurilor DCD.

Primăria Oraşului Cugir, ca instituţie publică aflată în slujba cetăţenilor dezaprobă orice încercare de denigrare a instituţiei şi orice demers cu efecte negative asupra comunităţii locale. Considerăm că oamenii politici trebuie să dea dovadă de responsabilitate, iar temele de campanie nu trebuie să pericliteze încrederea locuitorilor în instituţia publică.

PRIMĂRIA CUGIR




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Eliza

    03.09.2020 la 23:00

    Bai cat de penibili puteti fi. Pozele postate sunt destul de elocvente pentru a demonstra ce se intampla la Vinerea. Un an de zile a fost gunoiul acolo. Culmea, totul s-a rezolvat dupa sesizarea celor de la USR. Si tot voi vreti sa picati in picioare..la revedere

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Administraţie

„Parc Industrial Cugir II” – obieciv în domenii de specializare inteligentă

Cugir INFO

Publicat

în

Orașul Cugir intenționează să dezvolte un parc industrial în domenii de specializare inteligentă (RIS3 Centru) și să solicite finanțare nerambursabilă prin Intervenția 1.5.2 „Parcuri industriale în domenii RIS”, din cadrul Programului Regional Centru 2021-2027, lansat de ADR Centru.

Realizarea investiției presupune, ca etapă premergătoare, scoaterea definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9 ha teren identificat ca amplasament al viitorului obiectiv de investiții. Se impune, astfel, declararea acestui obiectiv ca fiind de interes public local și de utilitate publică, precum și inițierea procedurii de scoatere definitivă a terenului din fondul forestier, demersuri care constituie condiție prealabilă pentru depunerea Impactul socio-economic și asupra mediului.

Realizarea „Parc Industrial Cugir II” va contribui la crearea unui pol de dezvoltare economică locală, la atragerea de investiții și crearea de locuri de muncă, în concordanță cu domeniile de specializare inteligentă RIS3 Centru. Scoaterea din fondul forestier vizează exclusiv suprafața de 9,9 ha necesară amplasamentului parcului industrial; nu se elimină compensator alte suprafețe forestiere echivalente, întrucât terenul este proprietate publică a UAT Cugir.

Inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național nu generează, la acest moment, cheltuieli suplimentare din bugetul local: potrivit art. 40 alin. (2) din Legea nr. 331/2024, pentru terenurile din domeniul public afectate unui obiectiv de utilitate publică, scoaterea se realizează fără compensare cu terenuri echivalente și fără plata taxei de scoatere definitivă ori a altor obligații bănești prevăzute de lege. Cheltuielile aferente proiectului de investiții propriu-zis (amenajare teren, construire/modernizare infrastructură, cofinanțare eligibilă/neeligibilă) vor fi stabilite și cuprinse în bugetul local odată cu depunerea cererii de finanțare și, respectiv, cu semnarea contractului de finanțare, fiind supuse aprobării Consiliului Local printr-o hotărâre distinctă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir