Rămâi conectat

Actualitate

Prezenţă activă a medicului chirurg Terezia Boruah, de la Spitalul Orășenesc Cugir, la manifestări internaţionale de specialitate

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

dr terezia boruah la cugirCu puţine zile în urmă, de la reluarea activităţii în noua Secţie de Chirurgie a Spitalului din Cugir, dr. chirurg Terezia Boruah a luat parte la Congresul Naţional de Chirurgie 2015 cu tema: „Patologia chirurgicală eso-gastro-duodenală”, eveniment desfăşurat la Centrul Internaţional de Conferinţe de la Palatul Parlamentului, aflat la cea de-a IV-a ediţie, şi la care au fost prezenţi participanţi din Germania, Marea Britanie şi Austria.

Doctorul Terezia Boruah de la Spitalul Orăşenesc Cugir, care participă constant la evenimente de acest gen începând din anul 2007, a prezentat 3 lucrări de importanţă majoră: „Tratamentul multidisciplinar al cancerului rectal – între controverse şi realitate”, „Indicaţia rară de tratament chirurgical al neurofibromatozei Recklinghausen – prezentare de caz”, „Tratamentul modern al leziunilor ulceroase ale membrelor inferioare”, primind Certificatul de participare cu credite de educaţie continuă, precum şi Adeverinţa pentru Colegiul Medicilor, prin care se ia în calcul punctajul profesional. Evenimentul a fost creditat de Colegiul Medicilor din România și de preşedintele Societăţii Române de Chirurgie, prof. dr. Mircea Beuran. „A fost pentru mine o reacţie de surprindere, de încurajare, când m-am văzut printre cei 1.100 de participanţi, în ideea că se poate mai mult şi în centrele de provincie, dacă vrei să faci ceva bun pentru sănătatea oamenilor. De aceea mi-am propus să iau parte şi la viitorul congres, care va avea loc la finele lunii noiembrie, la Iaşi, unde o să prezint lucrarea cu tema: «Terapia cu presiune negativă a plăgilor»”, ne-a declarat doctor Terezia Boruah. Potrivit doamnei doctor, aceasta a fost prezentă la 4 cursuri pro-congres, unde a prezentat teme ştiinţifice precum: „Patologia intestinului gros”, „Tehnici de structură mecanică”, „Chirurgia obezităţii”. „Mă bucur că acum pot să lucrez într-o secţie de chirurgie modernă, de nivel european, şi că voi reuşi să aplic aici cunoştinţele cât se poate de avansate pe care mi le oferă prezenţa la astfel de manifestări”, ne-a precizat Terezia Boruah.




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Tânăr de 24 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi încălcat un ordin de protecție

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 24 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, fiind cercetat pentru încălcarea măsurilor dispuse printr-un ordin de protecție.

Potrivit polițiștilor, în după-amiaza zilei de 29 august 2026, tânărul ar fi încălcat ordinul de protecție emis de Judecătoria Alba Iulia la data de 25 august, pentru o perioadă de trei luni.

Acesta nu ar fi păstrat distanța minimă de 50 de metri față de partenera sa, în vârstă de 24 de ani, și față de domiciliul acesteia.

Luni, 31 august 2026, tânărul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi provocat un incendiu care a distrus 85% dintr-un apartament

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de distrugere.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiști, incidentul s-ar fi produs într-un apartament situat pe strada George Coșbuc din Cugir, în care bărbatul locuia. Acesta ar fi folosit o flacără deschisă pentru a arde resturi menajere, după care ar fi părăsit locuința.

Ulterior, în apartament a izbucnit un incendiu, care a distrus aproximativ 85% din interiorul locuinței.

Incendiul a fost stins de echipajele Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Unirea” Alba. În urma evenimentului nu au fost înregistrate victime, ci doar pagube materiale la apartamentul în cauză și la holul blocului.

Bărbatul urmează să fie prezentat, în cursul zilei de 29 august 2026, Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir