Rămâi conectat

Actualitate

Povestea unei crime şocante, petrecută în timpul revoluției din 1989 la Cugir. Un tânăr de doar 16 ani a fost ucis de un securist, chiar în fața parinților

Cugir INFO

Publicat

în

Una din crimele şocante ale Revoluţiei din Decembrie ’89 a avut loc în Cugir, oraşul unde se producea armament și muniție, deci pe acea vreme existau, probabil, cei mai mulţi securişti și informatori  raportați la numărul populaţiei.

Între cei 47 de copii minori ucişi în evenimentele sângeroase din urmă cu 30 de ani se regăseşte şi Constantin Poenar, care avea doar 16 ani.

Costel, cum îl strigau prietenii, era de loc din judeţul Cluj, dar venise la Cugir cu familia ca să lucreze ca muncitor la Întreprinderea Mecanică, uzina unde se fabricau arme, muniţie, maşini de spălat şi maşini de cusut.

La uriașa uzină din Cugir lucrau atunci circa 18.000 de persoane, din care jumătate făceau naveta din alte localităţi. În timpul protestelor care au început la Cugir, în 21 decembrie 1989, Costel Poenar a fost alături de manifestanţi la protestele care au avut loc pe străzile oraşului soldate, în final, cu 10 morţi.

Tânărul a fost ucis în 29 decembrie, după ce ostilităţile se calmaseră, iar situaţia revenise la un normal relativ.

Băiatul a fost împuşcat în gât de un maior de securitate sub ochii părinţilor. Sub pretextul căutării unor elemente care au instigat la ”dezordine socială”, pe data de 29 decembrie 1989, ora 4:30 dimineaţa, a avut loc o pecheziţie în cartierul de case în care tânărul Costel Poenar locuia împreună cu părinţii săi.

După ce l-a acuzat că a fost „instigator la dezordinea socială”, maiorul de securitate Blaj Emil, angajat la Unităţii Militare 0815 din Sibiu, l-a aşezat cu faţa la perete, şi, fără nici o somaţie prealabilă, l-a împuşcat pe adolescent direct în gât cu arma din dotare. Crima şocantă nu a rămas nepedepsită. Securistul Blaj a fost deferit justiţiei şi a fost condamnat definitiv la 16 ani de închisoare, o pedeapsă mult prea mică faţă de atrocitatea omorului pe care l-a săvârşit.

sursa: adevarul.ro




Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Actualitate

Incursiune în istoria industrială a Cugirului

Cugir INFO

Publicat

în

La Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir a avut loc recent o întâlnire emoționantă, prilejuită de vizita unor oameni care și-au dedicat o parte importantă a vieții activității industriale a orașului.

Pe parcursul vizitei, entuziasmul și emoția au însoțit parcurgerea spațiilor expoziționale, unde exponatele au readus în memorie realizări industriale de odinioară, momente importante și experiențe personale. Pentru cei care au contribuit direct la dezvoltarea industriei cugirene, obiectele expuse reprezintă mai mult decât simple mărturii ale trecutului: ele păstrează fragmente din propriile povești de viață și evocă ani de muncă, implicare și împliniri profesionale.

Ghidul vizitei a fost istoricul dr. Claudiu Purdea, care le-a oferit participanților repere istorice și informații despre evoluția industrială a orașului. Întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu între istorie și experiența directă, în care amintirile și mărturiile celor prezenți au completat informațiile prezentate și au adus noi perspective asupra patrimoniului tehnic al Cugirului.

Dincolo de valoarea lor documentară, exponatele muzeului au devenit puncte de legătură între generații și între trecutul industrial al orașului și oamenii care au contribuit la construirea acestuia. O astfel de vizită reconfirmă importanța păstrării și valorificării memoriei industriale locale, parte esențială a identității Cugirului.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Femeie de 74 de ani din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda falselor investiții la bursă

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Cugir, ar fi fost înșelată cu suma de 74.500 de lei, după ce persoane necunoscute au convins-o să investească la bursă, promițându-i obținerea rapidă a unui profit.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, sesizarea a fost făcută la data de 24 octombrie 2026, la Poliția Orașului Cugir.

Din primele cercetări a reieșit că fapta s-ar fi petrecut în perioada 7–8 septembrie 2026, când persoane necunoscute ar fi indus-o în eroare pe femeie, sub pretextul că o vor ajuta să realizeze investiții pe piața bursieră.

În acest context, victima ar fi fost determinată să efectueze mai multe transferuri bancare într-un cont indicat de presupuşii autori, prejudiciul total fiind estimat la 74.500 de lei.

În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Ancheta urmărește identificarea persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.

Polițiștii recomandă prudență în cazul ofertelor de investiții care promit câștiguri rapide și îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție legitimitatea persoanelor și a platformelor prin intermediul cărora li se propun astfel de operațiuni.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir