Astăzi se împlinesc 35 de ani de când la Cugir, cel mai mic dintre orașele-martir din România, au izbucnit unele din cele mai sângeroase evenimente din decembrie 1989.

Momentele acelea de teamă, de panică şi de înverşunare sunt retrăite și acum de Mircea Susan, una dintre persoanele care s-au aflat în centrul manifestațiilor în urmă cu trei decenii și jumătate, în ciuda pericolului de a-și pierde viața.

În perioada comunistă, Cugirul era un centru economic puternic, iar în ‘89 industria duduia în orășelul de la poalele Drăganei și, spun oamenii, salariile la fabrica de armament erau foarte mari. În 21 Decembrie, la 5 zile de la Revoluția din Timișoara, Cugirul devenea al doilea oraș din țară liber de comuniști, cu prețul mai multor vieți și a rănirea a zeci de persoane.

Orașul intrase deja în febra Revoluției încă din luna noiembrie, când pe zidurile fabricii a fost scris mesajul ”Foamea ne va răscula”. Drept reacție, Securitatea, poliția secretă a vechiului regim a dublat numărul de cadre.

După 35 de ani, am stat de vorbă cu Mircea Susan care, la 77 de ani, își amintește acel fragment din istorie cu precizia orelor de pe ceas. Prea puțin s-a scris despre el și prea puțină lume știe că bărbatul a fost primul primar al Cugirului, ales pe stadionul unde se adunaseră manifestanții, prin simpla ridicare a mâinii: ”Pe stadion, oamenii au zis alegem pe cineva și F.P., fost inginer-șef sus la Mecanică 7 și Poligon le-a propus: Eu zic Mircea, e un băiat bun, la orice oră poți vorbi cu el, nu l-am văzut niciodată să bea, să facă prostii, tâmpenii și lumea a zis Mircea și gata a fost. În 22 decembrie, am ieșit în față la Uzină, unde acum se află Primăria. A venit și Babițchi care a fost ales la județ, pe funcție de Prefect și la care îi raportam la 2 zile, mergeam cu mașina la Alba să îi spun ce mai e la Cugir”, spune Mircea Susan.

”Problemele mele au început în luna octombrie 1989, când se discuta realegerea lui Nicolae Ceaușescu, spune bărbatul, care le vremea aceea era șef la export în Poligon: ”Eu n-am fost de acord. A fost o ședință publică, m-au făcut membru de partid în lipsă, că îmi vedeam de treabă. Și la ședință m-au întrebat dacă n-am nimic de zis, că niciodată nu am vorbit. Au zis dacă sunt de acord cu realegerea, am zis NU. A fost 20 de ani, lăsăm și pe altul mai tânăr. Atât, este părerea mea și o mențin”, povestește Mircea Susan.

După acea ședință au început să apară repercusiunile pentru cugirean și familia acestuia: ”Prin fostul secretar de partid pe județ, Savu, a venit de la Elena Ceaușescu ordin să fie dată afară nevasta mea și feciorii amândoi din fabrică. În ziua când a fost revoluția, a fost ședință la COM și li s-a spus, în momentul ăsta să o dai afară”, își amintește Mircea. ”Pe mine au vrut să mă omoare cu o mașină, când mergeam la pescuit la Mureș. Pe vremea aia aveam o motoretă cu care mă deplasam, din jos de Vinerea au intrat în mine, noroc că am sărit în șanț și am scăpat. I-am luat numărul și a doua zi am fost la Alba. Zece numere aveau pentru IMS-ul cu care m-am lovit și le schimbau în funcție de problema pe care o aveau de rezolvat”, spune cugireanul.

A început apoi să umble vorba prin oraș că Mircea Susan a fost arestat: ”N-am spus la nimeni nimic. La fabrică unde lucram le-am spus că merg la un tratament, că m-au stresat, n-au știut unde sunt, habar n-au avut. Lumea vuia prin oraș, nu știau unde sunt, pe Mircea l-au arestat. Nu știau ce-i cu mine”, spune bărbatul despre zilele care au precedat evenimentele din 21-22 decembrie 1989 la Cugir.

Deși Mircea Susan nu vorbește clar despre ce anume s-a întâmplat cu adevărat în acele zile, sora bărbatului și unul dintre nepoți au povestit pentru ziarulunirea.ro că bărbatul a fost într-adevăr arestat și bătut: ”S-au băgat oamenii în Poliție, l-au eliberat, l-au luat pe sus. Când am venit eu de la Orăștie, Mircea era deja primar, l-au pus atunci noaptea și era tot lovit, tot vânăt. L-am întrebat, Mircea ce e cu tine? Mi-a zis că l-au bătut tare, dar el nu prea spune, nu vorbește despre ce s-a întâmplat, dar lumea îl asculta la acea vreme, mi-au spus oamenii”.

”În data de 21 decembrie 1989, când a început Revoluția la Cugir, în secția Sculărie, eu, în Fabrică sus am mobilizat vreo 5 oameni cu care am pornit și cu directorul fabricii care era atunci Dănilă Petrea, am deschis porțile că mergea mulțimea sus la fabrică. Am mers cu ei până în Zonă, unde afându-ne în zonă cu restricție, fiind vorba de elemente pirotehnice, capse cu fulminant de mercur care explodează prin simpatie, i-am oprit. Le-am zis Fraților, până aici! Nu intrați că la cel mai mic zgomot sărim în aer toți. Au rămas afară, au ieșit oamenii de la capse toți, s-au alăturat și ne-am dus înapoi, la Primărie, la Miliție”, mai spune Mircea Susan.

Cugireanul mai povestește că la intrare pe râul Mare și pe râul Mic au fost puse gărzi, cu arme încărcate. Au fost reactivate gărzile patriotice, s-au dat arme la oameni: ”Și eu am avut, a doua zi în 22 seara, am predat-o. Nu aveam nevoie de ea. Au fost alții care le-au mai ținut, dar nu a tras nimeni că ar fi fost măcel. Urlam cât mă ținea gura, măi fraților, care ați făcut armata știți, să nu cumva să vă pună dracu să apăsați, să trageți un foc”, își amintește Susan.

La prima ședință pe care am avut-o la Alba Iulia cu clasa intelectuală, profesori, ingineri, conducători militari, am fost întrebat stim că la Cugir a pornit focarul revoluției în județul nostru, dar la ce v-ați gândit, cum i-ați stăpânit să nu provoace măcel? Am zis, nu e numai meritul meu, oamenii și-au dat seama. Nu noi am vrut să facem măcel, doar că venise zvon de la București că vin terorișții, iar noi ne-am apărat. Am scos tunurile afară din fabrică în drum, la intrare de pe Râul Mare, Râul Mic, la intrare în oraș, pe fabrică. Le-am zis nu trageți un foc, deschideți focul doar dacă se trage spre voi. Dacă nu, nimic. Am organizat alimentare, au venit oamenii cu tot ce au avut pe acasă, cârnați, slănină, ce aveau cum au tăiat porcii. Ziceam du acolo, du la ăia, aveam patrulă cu parolă”, rememorează bărbatul.

A rămas în funcția de primar cam un an de zile și spune că anul acela a fost unul al încercărilor. Afirmă cu tărie că nu i-a fost frică nici un moment și că nu a avut nici o reținere: ”Am zis că dacă se poate mai bine, nu contează că pe mine mă ia cine mă ia, dar să reușim ceva, pentru oameni, pentru țara asta amărâtă”.