Rămâi conectat

Actualitate

Poliţiştii din Cugir au reținut doi suspecţi bănuiți de comiterea infracţiunilor de violare de domiciliu şi furt calificat

Cugir INFO

Publicat

în

duba-politie-cugirPrincipalii suspecţi de comiterea unor infracțiuni de violare de domiciliu şi furt, fapte sesizate în noaptea de 24/25 noiembrie 2013 au fost reținuți de polițiștii din Cugir.

Din primele cercetări efectuate a rezultat că  A.P.M., de 27 de ani, împreună cu V.A., de 19 ani, ambii din Cugir, fiind sub influenţa alcoolului, au pătruns fără drept în locuinţa unui cunoscut, în vârstă de 59 de ani, din oraș, i-au distrus mai multe bunuri iar, în momentul în care au părăsit locuinţa bărbatului, i-au sustras o pereche de cătuşe (pe care acesta le deținea ca persoană fizică, în scop de divertisment).

Faţă de cei doi suspecţi a fost luată măsura reţinerii iar în cursul zilei de ieri, 25.11.2013, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi arestare preventivă, sub aspectul comiterii infracțiunilor de violare de domiciliu şi  furt calificat, unitatea de parchet luând faţă de aceştia măsura preventivă a interdicţiei de a părăsi ţara, pe o perioadă de 30 de zile.

Cercetările sunt continuate.




Actualitate

Incendiu izbucnit într-un apartament dintr-un bloc de pe strada Constructorului: intervin pompierii militari din Sebeș și SVSU Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Detașamentul de Pompieri Sebeș și SVSU Cugir intervin pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul I al blocului nr. 6, de pe strada Constructorului.

Potrivit informațiilor preliminare, incendiul se manifestă la un apartament aflat la etajul 1 al unui imobil.

La locul intervenției au fost alocate două autospeciale de stingere cu apă și spumă, un echipaj de prim ajutor și un echipaj din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Cugir.

UPDATE 1: „Din blocul de locuințe au fost evacuate 10 persoane, nu sunt persoane surprinse in interiorul apartamentului”, a transmis ISU Alba.

UPDATE 2: „ Incendiul s-a manifestat in interiorul apartamentului pe o suprafață de aproximativ 50mp.

Bilanțul persoanelor:

– 9 persoane s-au autoevacuat;
– 2 persoane evacuate de catre pompieri.

La momentul de față incendiul este localizat, se intervine pentru stingerea tuturor focarelor existente”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 44 de ani din Cugir, reținut după ce a spart mai multe autoturisme și a furat bunuri de 6.000 de lei

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 29 iunie 2026, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 44 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 4 decembrie 2025, bărbatul, în vârstă de 44 de ani, ar fi forțat sistemele de închidere a mai multor autoturisme parcate pe raza orașului Cugir și ar fi sustras documente și bunuri, fiind cauzat un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.

În cursul zilei de azi, 30 iunie 2026, bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir