Rămâi conectat

Actualitate

Polițiștii din Cugir au indisponibilizat un autoturism de lux care avea seria de șasiu modificată

Cugir INFO

Publicat

în

Ieri, 3 octombrie 2018, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Cugir au luat măsura indisponibilizării faţă de un autoturism de lux, în valoare de aproximativ 11.000 de euro.

Acesta a fost depistat, pe raza oraşului Cugir, cu ocazia unui control efectuat, în trafic, de poliţiştii din Cugir. Autoturismul avea numere provizorii de înmatriculare, emise  de autorităţile din Germania şi era condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Şibot.

Cu ocazia verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat că seria de şasiu a autoturismului era modificată, motiv pentru care autoturismul a fost dus la RAR Alba unde specialiştii au stabilit că documentele prezentate de conducătorul auto nu sunt conforme cu elementele de identificare ale maşinii.

Faţă de bărbatul în posesia căruia a fost găsit autoturismul a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals, iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea provenienţei autoturismului şi a împrejurărilor în care a fost modificată seria şasiului.




Actualitate

Ansamblul Folcloric Câmpul Pâinii a încântat publicul la sărbătoarea „Satule, Vatră Aleasă” din Băcăinți

Cugir INFO

Publicat

în

În localitatea Băcăinți (Șibot) s-a desfășurat duminică, 26 iulie 2026, prima ediție a evenimentului cultural „Satule Vatră Aleaasă”, manifestare la care a fost invitat să ia parte și Ansamblul Folcloric „Câmpul Pâinii” din Vinerea- component al Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir.

Membrii Ansamblului au dat dovadă de o înaltă ținută artistică, promovând valorile cântecului și dansului autohton, fiind răsplătiți cu aplauze la scenă deschisă.

Mulțumind organizatorilor pentru invitație și ospitalitate, publicului pentru căldura cu care au fost primiți, directorul Centrului Cultural, Diane Dobrean a spus: „A fost o adevărată onoare să fim parte din acest eveniment dedicat tradițiilor, credinței și valorilor românești. Ne bucurăm că putem duce mai departe frumusețea folclorului românesc și că, împreună, păstrăm vie moștenirea lăsată de înaintașii nostri. Ne revedem cu drag la următoarele întâlniri în straie populare”.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Dacii Singidavei, prezenți la Dac Fest 2026: „Istoria a devenit, pentru câteva zile, axis mundi”

Cugir INFO

Publicat

în

Asociația Dacii Singidavei a transmis un mesaj de mulțumire după participarea la Dac Fest 2026, desfășurat zilele trecute la Simeria, unul dintre cele mai importante festivaluri de reconstituire istorică din România.

Reprezentanții asociației spun că ediția din acest an a fost mai mult decât un simplu eveniment, oferindu-le prilejul de a se reîntâlni cu pasionați ai istoriei antice din întreaga țară.

„Festivalul Dac Fest a fost, pentru Dacii Singidavei, mai mult decât un eveniment – a fost o nouă ocazie de a ne reîntâlni cu oameni dragi, uniți de aceeași pasiune pentru reconstituirea istorică. Alături de celelalte asociații, am avut bucuria de a oferi publicului momente unice și de a spune, prin ateliere, demonstrații și reconstituiri, o frumoasă poveste despre lumea antică. Pentru câteva zile, istoria a devenit axis mundi”, au transmis reprezentanții asociației.

Aceștia au adresat mulțumiri organizatorilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație și ospitalitate, apreciind efortul depus pentru organizarea festivalului.

„Le mulțumim colegilor de la Terra Dacica Aeterna pentru invitație, pentru ospitalitate și pentru grija cu care organizează, an de an, unul dintre cele mai importante evenimente de reconstituire istorică din România. Ne bucurăm că am fost din nou parte din această comunitate și așteptăm cu nerăbdare următoarea întâlnire”, au mai transmis membrii Asociației Dacii Singidavei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir