Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Poliția a reținutut doi paznici la autostrada Orăștie–Sibiu, pentru furt calificat

Cugir INFO

Publicat

în

Cu ocazia unei acțiuni organizate pe raza municipiului Alba Iulia şi a Secţiei 2 Poliţie Rurală Vinţu de Jos, poliţiştii i-au identificat pe principalii suspecţi de comiterea mai multor furturi de materiale de construcţii de la un punct de lucru al autostrăzii Orăștie – Sibiu.

Aceştia sunt A.D. şi A.I., ambii de 20 de ani, din comuna Sălişte, care în data de  25 ianuarie 2013, în jurul orelor 2200, în timp ce efectuau serviciul de pază la punctul de lucru al autostrăzii, au sustras materiale de construcţii în valoare de 2.000 de lei.

Pentru probarea activităţii infracţionale a celor doi suspecţi, poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară, ocazie cu care au fost identificate o parte din bunurile sustrase, acestea fiind restituite societăţii de construcţii păgubite.

Faţă de cei doi tineri a fost luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore urmând ca în cursul zilei de azi, 31 ianuarie, să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, cu propunere de arestare preventivă sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat.

FOTO: ARHIVĂ




Ştiri din zonă

Festivalul de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” revine la Ceru-Băcăinți cu o ediție specială, după amânarea provocată de caniculă

Cugir INFO

Publicat

în

Festivalul de Tradiții și Obiceiuri „Cultură pentru Cultură” își reia desfășurarea după câteva zile de amânare cauzate de condițiile meteorologice extreme. Evenimentul va avea loc duminică, 5 iulie 2026, începând cu ora 11:30, în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți.

Ediția din acest an va avea un caracter aparte, întrucât vor fi organizate două etape ale festivalului în aceeași zi. Este vorba despre etapa a II-a, reprogramată după anularea manifestării de la Castelul Sâncrai din cauza codului roșu de caniculă instituit în 28 iunie, și etapa a III-a, desfășurată conform calendarului competițional.

Potrivit organizatorilor, publicul va avea ocazia să urmărească un număr dublu de comunități înscrise în concurs, care vor prezenta tradiții, obiceiuri, meșteșuguri, dansuri și momente artistice autentice. Totodată, vor avea loc două ceremonii de premiere, ceea ce transformă această ediție într-una dintre cele mai ample din istoria festivalului.

La finalul competiției, spectatorii vor putea urmări un spectacol extraordinar susținut de Ansamblul Folcloric al Județului Alba, dirijat de Alexandru Pal.

Considerat cel mai important proiect de cercetare, conservare, promovare și valorificare a patrimoniului cultural imaterial din județul Alba, festivalul „Cultură pentru Cultură” promovează de aproape două decenii identitatea comunităților locale prin tradițiile, obiceiurile și meșteșugurile păstrate și transmise din generație în generație.

Organizatorii îi invită pe toți iubitorii de folclor și tradiții autentice să participe duminică, 5 iulie, de la ora 11:30, în Poiana cu Salcâmi din Ceru-Băcăinți, la o ediție specială a festivalului, care promite o zi bogată în cultură, autenticitate și momente artistice de excepție.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Incendiu izbucnit la o locuință din Curpeni. Intervin pompierii militari din Sebeș și Geoagiu

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș și Geoagiu au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință din satul Curpeni, comuna Ceru Băcăinți. 

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit pe raza loc. Curpeni. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțele alocate: 2 x autospeciale de stingere cu apă și spumă (1 de la detașamentul Geoagiu) si 1 x echipaj de prim ajutor”, a transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir