Rămâi conectat

Politică

PNL Cugir: „Desfiinţarea clasei de filologie, lovitură dură marca PSD pentru învăţământul cugirean”

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Cunoaştem că PSD a instituit minciuna ca politică de stat şi ca principală armă politică, însă nu putem trata cu indiferenţă iresponsabilitatea unor decizii care afectează viitorul elevilor şi al unei instituţii de învăţământ din oraşul Cugir.

Ne referim la decizia conducerii ISJ Alba de a desfiinţa profilul umanist din Cugir, prin renunţarea la singura clasă de filologie de la Colegiul Naţional „David Prodan” şi implicit din oraş. O decizie în contradicţie totală cu ceea ce declara şefa ISJ Alba, Marcela Dărămuş, care dădea asigurări într-o conferinţă de presă că noul plan de şcolarizare respectă dreptul părinţilor şi al elevilor de a opta pentru specialitatea pentru care absolvenţii de clasa a VIII-a au înclinaţii.

Ne întrebăm cum le respectă inspectoratul acest drept elevilor din Cugir care şi-au exprimat dorinţa de a urma profilul teoretic şi care, din cauza desfiinţării clasei de filologie, vor trebui să se îndrepte către învăţământul tehnic din localitate sau către alte licee teoretice din judeţ?

Contează pentru conducerea PSD-istă a ISJ Alba că acei elevi fie vor pierde 4 ani de pregătire şcolară pe un domeniu nepotrivit, fie vor suporta 4 ani de navetă în alte localităţi, cu costuri financiare pentru familii şi multă oboseală pentru elevi? Îi reamintim doamnei inspector şcolar general Marcela Dărămuş că, în aceeaşi conferinţă de presă, îşi manifesta întreaga disponibilitate ca „orice problemă apărută să fie sesizată pentru a fi rezolvată”. Unde a fost această deschidere atunci când Consiliul de Administraţie al Colegiului Naţional „David Prodan”, conducerea administrativă a oraşului şi părinţii elevilor au atras atenţia inspectoratului cu privire la necesitatea păstrării clasei de filologie?

Tocmai din cauza acestei lipse de cooperare, am fost informaţi că un grup de părinţi a înaintat săptămâna trecută un Memoriu către Ministerul Educaţiei Naţionale, sperând că vor primi mai multă înţelegere decât au primit la nivel judeţean, unde se minte cu nonşalanţă şi se joacă la ruleta politică viitorul unor tineri cugireni. Nu intenţionăm să politizăm demersul părinţilor, motiv pentru care PNL Cugir va întreprinde propriile demersuri, recurgând la toate căile legale pe care le are la dispoziţie pentru a împiedica desfiinţarea clasei de filologie, măsură pe care o considerăm anacronică şi neavenită. Reamintim conducerii PSD-iste a Inspectoratului Şcolar Judeţean că, în perioada actuală, cunoaşterea limbilor străine este o cerinţă esenţială pentru dezvoltarea personală a tinerilor, precum şi pentru dobândirea unui loc de muncă.

Ce doreşte oare conducerea PSD-istă a I.Ş.J. a se face cu copiii care încă mai sunt pasionaţi de lectură într-o lume a tehnologiei, cu copiii pentru care literatura, filosofia, limbile moderne sunt pasiuni pe baza cărora aceştia doresc să îşi construiască o carieră? Ne răspundem singuri: PSD Alba nu are nevoie de un popor citit, cult, cu mintea şi inima deschisă, pentru că acest popor nu poate fi manipulat, nu poate constitui masă de manevră în jocuri ale politicii inconsecvente şi mincinoase promovate de PSDragnea.

Colegiul Naţional „David Prodan” şi-a fundamentat proiectul planului de şcolarizare pe baza opţiunilor elevilor de clasa a VIII-a şi pe baza numărului total de absolvenţi de clasa a VIII-a, propunând 3 clase: matematică-informatică intensiv informatică, ştiinţe ale naturii, filologie intensiv limba engleză. O adresă seacă a ISJ îi aruncă în faţă aprobarea a numai două clase, cu posibilitatea de a alege profilul lor.

Şedinţe peste şedinţe, consilii profesorale fără număr, în care colegiul este chemat să dezbată o problemă pe care nu el a creat-o. Căror copii să le fie încălcat dreptul la educaţie, drept fundamentat de constituţia ţării, ce copii să trimită pe alte meleaguri pentru a-şi împlini visurile? Şi toate acestea în condiţiile în care elevul ar trebui să fie centrul activităţii educative. Astfel, printr-o decizie seacă şi aberantă a d-nei inspector şcolar general Marcela Dărămuş, dispare o clasă cu tradiţie în învăţământul cugirean, în condiţiile în care elevii care ne reprezintă anul acesta la olimpiadele naţionale sunt olimpici la disciplinele umaniste. Demersurile Administraţiei Locale de susţinere a celei de-a treia clase, audienţele la ISJ ale domnului primar şi viceprimar nu au avut răspuns.

Uitând că această problemă trebuie rezolvată la nivelul Inspectoratului Şcolar Judeţean, d-na Marcela Dărămuş transferă decizia în plan local, acolo unde nu a fost niciodată, încercând să transforme această situaţie într-un război cugireano-cugirean şi arătându-şi astfel incapacitatea managerială. Sintetizând, Partidul Naţional Liberal consideră viabile şi importante cele trei clase propuse iniţial prin proiectul planului de şcolarizare şi cere ISJ să rezolve această situaţie pe care singur a creat-o.

Partidul Naţional Liberal refuză să stea cu braţele încrucişate, spectator dezamăgit la un teatru ieftin care loveşte în interesele copiilor şi în buzunarul părinţilor cugireni. Cerem IŞJ să ne precizeze la ce profil/specializare ar trebui să se renunţe şi căror copii să le fie încălcat dreptul la educaţie, pentru că noi, reprezentanţii PNL, nu vom accepta ca vreunui copil din oraşul Cugir să îi fie încălcat dreptul la educaţie conform propriei voinţe.

Atragem atenţia PSD că învăţământul nu este o societate comercială care să aducă profit pe termen scurt şi că politica actuală, aberantă şi fără discernământ de reducere a cheltuielilor din educaţie va face din PSD Alba groparul învăţământului teoretic cugirean. Facem apel către toate formaţiunile politice şi apolitice cărora le pasă de viitorul învăţământului cugirean să se alăture Partidului Naţional Liberal în demersul pentru menţinerea celor trei clase de la Colegiul Naţional “David Prodan”. Să arătăm astfel că ne pasă de învăţământul cugirean şi de viitorul copiilor noştri.

Grupul de consilieri PNL Cugir




Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.

TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare

TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.

În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.

Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.

Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.

Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir