Actualitate
Peste 8 milioane de lei, fonduri europene și naționale, fraudate cu documente de licitație falsificate, în cazul construcției a două micro-hidrocentrale la Cugir
Trei documente falsificate și un prejudiciu de peste 8 milioane de lei din fonduri europene și de la bugetul de stat. Aceasta este esența unui dosar penal instrumentat de procurori DNA Alba Iulia trimis recent în judecată la Tribunalul Alba.
Inculpatul este administratorul unei societăți comerciale din Cluj-Napoca, Feur Tudor Simion, care a participat la o licitație organizată de o altă firmă privată, cu sediul în același oraș, care a obținut o finanțare din fonduri europene pentru construirea a două micro-hidrocentrale pe Râul Mic, în zona administrativă a orașului Cugir.
Proiectul ”Amenajare hidroenergetică Râul Mic, localitatea Cugir, jud. Alba”, realizat de firma Rott Energy SRL, a fost finanțat cu suma de aproximativ 9 milioane de lei prin Programul Operațional Sectorial “Creșterea Competitivității Economice 2007-2013”. Proiectul a fost finalizat în 2013, cele două micro-hidricentrale intrând, ulterior, în funcțiune. Investiția totală a fost de circa 19 milioane de lei. După obținerea finanțării, reprezentanții firmei Rott Energy SRL au organizat o licitație în scopul derulării lucrărilor de construcție la cele două micro-hidrocentrale. Printre ofertele transmise a fost și cea a societății Space Group SRL Cluj-Napoca, administrată de Feur Tudor Simion. Pentru a putea participa la licitație și, implicit, pentru a obține lucrarea, acesta a falsificat două formulare care atestau experiența similară în domeniu.
• Fapte descoperite de Departamentul de Luptă Antifraudă
”Investigaţiile din acest dosar penal vizează modul în care au fost fraudate fonduri europene şi naţionale prin folosirea de documente cu caracter fals într-un proiect de anvergură. Cercetările efectuate au relevat că la data de 26.05.2011 inculpatul Feur Tudor Simion a transmis pe adresa de e-mail a SC (…) SRL cele două formulare completate pe care inculpatul (…) şi le-a însuşit prin depunerea semnăturii şi a ştampilei. Inculpatul a folosit în cadrul documentaţiei de calificare trei acte false (formularul F6 şi formularele C4) pentru a dovedi contrar adevărului că societatea are experienţa similară necesară executării lucrărilor, prin aceasta determinându-i cu intenţie pe reprezentanţii Beneficiarului să atribuie şi să semneze contractul de achiziţie lucrări şi, la rândul său, să inducă în eroare, fără vinovăţie, Ministerul Energiei – Organismul Intermediar pentru Energie prin prezentarea cererii de rambursare şi a documentelor justificative privind câştigarea licitaţiei, cu consecinţa aprobării la plată a sumei de 8.272.473,15 lei”, se afirmă în rechizitoriul prin care a fost trimis în judecată omul de afaceri.
Cu alte cuvinte, pentru a putea fi acceptat la licitație, inculpatul trebuia să demonstreze că a derulat lucrări similare, respectiv construcția unei alte hidrocentrale. Administratorul firmei a susținut, prin documentele prezentate, că firma pe care o deține a realizat lucrări de construcții la alte patru micro-hidrocentrale din zona Văii Sebeșului.
Un control efectuat de Departamentul de Luptă Antifraudă (DLAF), în noiembrie 2013, a constatat existența unor suspiciuni privind legalitatea unor documente de calificare, motiv pentru care au fost sesizate organele de urmărire penală. În urma anchetei desfășurate de procurori DNA s-a stabilit că firma Space Group SRL a realizat doar lucrări de construcții ajutătoare, respectiv drumuri de acces la o conductă de aducțiune apă, situație care nu corespundea cu solicitările din oferta companiei care a organizat licitația.
În final, inculpatul a fost trimis în judecată pentru trei infracțiuni, iar Ministerul Energiei s-a constituit parte civilă cu suma plătită pentru construcția celor două micro-hidrocentrale, respectiv 7.279.776 lei din fonduri UE și 992.696 lei contribuţie de la bugetul de stat. În dosar a fost cercetat, inițial, și un reprezentat al firmei Rott Energy SRL, dar procurorii au decis clasarea acuzațiilor la adresa acestuia pe motiv că ”nu a acţionat cu vinovăţia cerută de lege pentru comiterea acestei infracţiuni”. Procurorii au mai dispus instituirea sechestrului asigurător pe toate bunurile mobile și imobile ce aparțin inculpatului Feur Tudor Simion.
Până la pronunțarea unei decizii definitive în dosar, inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție.
Actualitate
Incursiune în istoria industrială a Cugirului
La Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir a avut loc recent o întâlnire emoționantă, prilejuită de vizita unor oameni care și-au dedicat o parte importantă a vieții activității industriale a orașului.

Pe parcursul vizitei, entuziasmul și emoția au însoțit parcurgerea spațiilor expoziționale, unde exponatele au readus în memorie realizări industriale de odinioară, momente importante și experiențe personale. Pentru cei care au contribuit direct la dezvoltarea industriei cugirene, obiectele expuse reprezintă mai mult decât simple mărturii ale trecutului: ele păstrează fragmente din propriile povești de viață și evocă ani de muncă, implicare și împliniri profesionale.
Ghidul vizitei a fost istoricul dr. Claudiu Purdea, care le-a oferit participanților repere istorice și informații despre evoluția industrială a orașului. Întâlnirea s-a transformat într-un dialog viu între istorie și experiența directă, în care amintirile și mărturiile celor prezenți au completat informațiile prezentate și au adus noi perspective asupra patrimoniului tehnic al Cugirului.
Dincolo de valoarea lor documentară, exponatele muzeului au devenit puncte de legătură între generații și între trecutul industrial al orașului și oamenii care au contribuit la construirea acestuia. O astfel de vizită reconfirmă importanța păstrării și valorificării memoriei industriale locale, parte esențială a identității Cugirului.
Constantin PREDESCU
Actualitate
Femeie de 74 de ani din Cugir, înșelată cu 74.500 de lei prin metoda falselor investiții la bursă
O femeie în vârstă de 74 de ani, din orașul Cugir, ar fi fost înșelată cu suma de 74.500 de lei, după ce persoane necunoscute au convins-o să investească la bursă, promițându-i obținerea rapidă a unui profit.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, sesizarea a fost făcută la data de 24 octombrie 2026, la Poliția Orașului Cugir.
Din primele cercetări a reieșit că fapta s-ar fi petrecut în perioada 7–8 septembrie 2026, când persoane necunoscute ar fi indus-o în eroare pe femeie, sub pretextul că o vor ajuta să realizeze investiții pe piața bursieră.
În acest context, victima ar fi fost determinată să efectueze mai multe transferuri bancare într-un cont indicat de presupuşii autori, prejudiciul total fiind estimat la 74.500 de lei.
În acest caz, polițiștii continuă cercetările sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Ancheta urmărește identificarea persoanelor implicate și recuperarea prejudiciului.
Polițiștii recomandă prudență în cazul ofertelor de investiții care promit câștiguri rapide și îndeamnă cetățenii să verifice cu atenție legitimitatea persoanelor și a platformelor prin intermediul cărora li se propun astfel de operațiuni.
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMESAJE, URĂRI și FELICITĂRI de Sfinții Mihail și Gavrill 2025. Trimite-le un SMS celor care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro