Rămâi conectat

Actualitate

Peste 450 de femei au participat la petrecerea de Ziua Internațională a Femeii organizată de social-democrații din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Într-o ambianță deosebită oferită de sala de fesivități a Complexului „Elegance” din Cugir, peste 450 de doamne și domnișoare (o prmieră ca număr de participante) au participat la petrecerea de 8 Martie, organizată de conducerea social – democraților.

Întâmpinate, cu multă căldură, urări de bine şi cu tradiţionalele garoafe roşii oferite cu zâmbetul pe buze de către membrii conducerii locale a PSD, doamnele și domnișoarele au petrecut o seară, de neuitat. Masa fesivă, cu un meniu bine ales, muzica de calitate și dansul, au creat o atmosferă de satisfacție și voie bună.

Alături de membrele și simpatizantele partidului cu trei trandafiri, s-au aflat ca invitați, președintele organizației județene Alba a PSD, deputatul Ioan Dârzu, directorul Cancelariei Instituției Prefectului – vicepreședinte al PSD Alba, Cornel Murg, prof. Monalisa Borza, inspector general adjunct, la ISJ Alba. Petrecerea a fost deschisă de președinta organizației de femei a PSD Cugir, dr. Julieta Isarie, care a transmis urări de sănătate și multe satisfacții tuturor femeile prezente la eveniment.

La rândul său, Ioan Dîrzu, le-a felicitat pe reprezentantele sexului frumos de ziua femeilor, în calitatea lor de mame și soții, le-a dorit tuturor participantelor, să poarte mereu primăvara în suflet, multe bucurii alături de cei dragi şi să aibă încredere în cei cărora le-au dat votul pentru a conduce destinele țării. Alocuțiunile au fost continuate de Cornel Murg cu un mesaj special pentru sărbătorite: „Să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă bucuraţi de aceste clipe frumoase şi să aveţi parte, tot timpul, de cât mai multe astfel de zile de sărbătoare”. El a dorit să transmit un mesaj și din partea președintelui organizației PSD Cugir, Mircea Trifan, care din motive de serviciu (aflat într-o deplasare peste hotre ), nu a putut fi prezent pentru a lua parte la eveniment, dar care n-a uitat ca și în acest an să ofere un frumos cadou femeilor cu ocazia zilei de 8 Martie.

Pentru reușita acestei manifestări, merită evidențiat aportul conducerii organizației locale a PSD, a președinților de organizații constituite pe structura secțiilor de votare, din rândul cărora am putea remarca pe: Nicolae Bâldea, Constantin Sârbu, Toader Nane, Ioan Marinescu, președintele organizației de pensionari PSD, Nicolae Conțan ș.a.

Constantin PREDESCU




Actualitate

Luni, 9 noiembrie 2026: Întreruperi de energie electrică în Cugir. Ce stradă este afectată

Cugir INFO

Publicat

în

Furnizarea energiei electrice va fi întreruptă temporar luni, 9 noiembrie 2026, pe strada Alexandru Sahia din orașul Cugir.

Potrivit anunțului, întreruperea este programată în intervalul orar 08:30–15:00 și va afecta imobilele de la numerele 6, 8, 9, 10, 11, 12 și 13.

Măsura este necesară pentru executarea unor lucrări de modernizare și întreținere a rețelei electrice, care au ca scop îmbunătățirea calității serviciilor și creșterea siguranței în alimentarea cu energie electrică.

Locuitorii din zonele afectate sunt sfătuiți să ia măsurile necesare pentru protejarea aparatelor electrocasnice și electronice pe durata întreruperii alimentării cu energie electrică.




Citește mai mult

Actualitate

Urs semnalat, pentru a doua seară consecutivă, pe strada Simion Bărnuțiu din Cugir. A fost emis un mesaj RO-ALERT pentru populație

Cugir INFO

Publicat

în

Prezența unui urs a fost semnalată joi seara, în jurul orei 21:50, în orașul Cugir, pe strada Simion Bărnuțiu. În urma sesizării, autoritățile au emis un mesaj RO-ALERT pentru avertizarea locuitorilor din zonă.

La fața locului a fost mobilizat de urgență un echipaj de intervenție al Inspectoratului de Jandarmi Județean Alba, aflat în serviciu și dotat cu echipamente specifice pentru gestionarea situațiilor în care sunt implicate animale sălbatice de talie mare.

Mesajul de avertizare a fost transmis de ISU Alba, pentru informarea populației și prevenirea unor incidente care ar putea pune în pericol sănătatea, integritatea fizică sau chiar viața persoanelor aflate în zonă.

Autoritățile recomandă locuitorilor să evite apropierea de animal și să respecte indicațiile transmise prin mesajul RO-ALERT.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir