Rămâi conectat

Actualitate

Peste 4.100 de lei au fost strânși la tradiționalul spectacol caritabil „Arată că îți pasă”, organizat de elevii Colegiului Național „David Prodan” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Elevii de la Colegiul Național „David Prodan” Cugir au reușit să strângă peste 4.100 de lei la tradiționalul spectacol caritabil „Arată că îți pasă”, organizat vineri 16 decembrie 2022, în sala de festivități a Centrului Cultural din localitate.

„4.162 lei au fost strânși la tradiționalul spectacol caritabil „Arată că îți pasă” organizat de elevii Colegiului Național „David Prodan” Cugir cu ocazia Crăciunului împreună cu Școlile Gimnaziale și a Bisericilor Ortodoxe din Cugir.

Anul acesta s-au împlinit 15 ani de când am organizat prima ediție. Entuziamul elevilor noștri a rămas același pe parcursul acestor ani iar dorința lor de a face bine a crescut și s-a dezvoltat frumos prin organizarea și a altor evenimente cu caracter caritabil presărate pe parcursul anului școlar dar și a vacanțelor.

Mulțumim tuturor celor care ați participat și ați contribuit ca unor oameni mai triști să le fie un pic mai bine în această perioadă.

Mulțumim Trupei de colindători ai Colegiului Național ,,David Prodan” Cugir coordonaţi de prof. Diana Stoica, Corului de copii al Biserici ,,Sf Trei Ierarhi” coordonați dna. preoteasa Silvia Cândea, Corul tinerilor creştini ortodocși din Cugir coordonaţi de prof. Rodica Galateanu în colaborare cu Școala Gimnazială Iosif Pervain, Parohiile 4, 7 din Cugir, Grupului de colindători ai Școlilor Gimnaziale nr. 3 Cugir și Ioan Mihu din Vinerea coordonați de prof. Alexandra Corpade și prof. Laura Teban, trupei de teatru formată din elevii Nedel Luana, Borza Robert, Bălaciu Laurențiu, talentaților noștri dansatori de societate Bianca Simina şi Răzvan Ploia, membrilor trupei de dans modern Cibian Daria şi Ambra Fleșeru și elevelor Ecaterina Revenco şi Cătălina Arap, Consiliului Elevilor și tuturor care au fost alături de noi!

Nu în ultimul rând mulțumim Primăriei Orașului Cugir și Centrului Cultural Cugir pentru tot sprijinul acordat constant pe parcursul acestor 15 ani!” au transmis organiuzatorii.

Foto: Ilie Rareș




Actualitate

Vineri, 30 octombrie 2026: Conferință despre inteligență și smerenie, organizată la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Organizația Tinerilor din Cugir organizează vineri, 30 octombrie 2026, conferința „Capcanele inteligenței și smerita cugetare”, susținută de Arhid. Lect. Dr. Adrian Sorin Mihalache. Evenimentul va avea loc de la ora 17:30, la Centrul Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, iar accesul publicului va fi gratuit.

Conferința propune o reflecție asupra conștiinței propriilor limite și asupra rolului smereniei în educația adolescenților și în dezvoltarea spirituală. Tema este abordată în contextul unei societăți în care acumularea de informații și dezvoltarea intelectuală ocupă un loc important în formarea individului.

Participanții vor avea ocazia să analizeze relația dintre inteligență și smerenie, precum și modul în care cunoașterea poate fi îmbinată cu echilibrul interior și cu dezvoltarea spirituală.

Organizatorii își propun să aducă în atenția publicului întrebări relevante despre autocunoaștere, limite personale și importanța unei atitudini smerite în procesul de formare ca oameni.

Evenimentul se va desfășura la Centrul Cultural „Valentin Uritescu”, situat pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 5, din Cugir.

Conferința este organizată de Organizația Tinerilor din Cugir, cu sprijinul partenerilor, iar organizatorii îi invită pe toți cei interesați să participe la această întâlnire dedicată reflecției și dialogului.




Citește mai mult

Actualitate

Tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale

Cugir INFO

Publicat

în

Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.

Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.

În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir