Actualitate
Peste 300 de femei au fost sărbătorite de social-democrații din orașul Cugir
Sala de festivități a restaurantului „Casa Cugireană” a fost și anul acesta prin grija administratorului Nicolae Conțan, gazdă pentru cele peste 300 de femei care au venit să petreacă ziua de 8 Martie, la sărbătoarea organizată de conducerea social – democraților din Cugir.
Întâmpinate cu flori, de către membrii biroului organizației PSD C ugir, doamnele și domnișoarele au petrecut o seară, de neuitat. Masa fesivă cu un meniu bine ales, muzica de calitate și dansul, au creat o atmosferă de satisfacție și voie bună. Alături de ele s-au aflat ca invitați: Președintele organizației județene Alba a PSD, Ioan Dârzu, directorul Cancelariei Instituției Prefectului, Cornel Murg (fost președinte al organizației PSD Cugir), Monalisa Borza, inspector general adjunct, la ISJ Alba.
Petrecerea a fost deschisă de președinta organizației de femei a PSD Cugir, dr. Julieta Isarie, care a transmis urările de sănătate și multe satisfacții pentru toate femeile prezente la eveniment . Invitații au uitat pentru o clipă de politică şi au adresat urări femeilor, celor care păstrează echilibrul şi speranţa, atât de necesare pentru noi toţi. Ioan Dîrzu, liderul PSD Alba le-a dorit femeilor social democrate să poarte mereu primăvara în suflet, multe bucurii alături de cei dragi şi încrederea în cei cărora le-au dat votul pentru a conduce destinele țării.
Discursul a fost continuat de Cornel Murg cu un mesaj special pentru sărbătorite: „Să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă bucuraţi de aceste clipe frumoase şi să aveţi parte, tot timpul, de cât mai multe astfel de zile de sărbătoare”. El a dorit să transmit un mesaj și din partea președintelui organizației PSD Cugir, Mircea Trifan, care din motive de serviciu (plecat în delegație), nu a putit lua parte la eveniment, dar n-a uitat ca și în acest an să ofere un cadou femeilor.
Constantin Predescu
Actualitate
Adolescent de 17 ani din Vinerea, prins la volan fără permis pe strada Victoriei din Cugir
Un adolescent de 17 ani din localitatea Vinerea s-a ales cu dosar penal după ce a fost depistat de polițiști conducând un autoturism fără a deține permis de conducere corespunzător categoriei din care face parte vehiculul.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Alba, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de 23 iulie 2026, în jurul orei 17:00. Polițiștii din Cugir au oprit pentru control autoturismul condus de adolescent pe strada Victoriei din oraș.
În urma verificărilor, oamenii legii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere corespunzător categoriei vehiculului pe care îl conducea. Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
Totodată, polițiștii au constatat că autoturismul nu avea o poliță RCA valabilă. În consecință, a fost aplicată o sancțiune contravențională, iar plăcuțele de înmatriculare ale vehiculului au fost reținute.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.
Actualitate
Percheziții DNA la Uzina Mecanică și Fabrica de Arme Cugir. Anchetă privind achiziții, mai mulți membri ai conducerii sunt vizați
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au efectuat joi dimineață percheziții la Uzina Mecanică Cugir și la Fabrica de Arme Cugir, într-o anchetă care vizează o serie de achiziții. Potrivit informațiilor disponibile, descinderile au avut loc atât la sediile celor două societăți, cât și la locuințele unor persoane din conducerea acestora.

Directorul Uzinei Mecanice Cugir, Mircea Trifan, a confirmat că procurorii DNA au desfășurat verificări atât la sediul unității, cât și la domiciliul său.
„Un control DNA, au luat niște acte. Sunt vizat pentru că sunt directorul. Este vorba de niște achiziții de materiale electrice”, a declarat Mircea Trifan.
Acesta a precizat că, în urma perchezițiilor, nu a fost dispusă nicio măsură preventivă împotriva sa, însă anchetatorii i-au ridicat telefoanele mobile.
Contactat pentru un punct de vedere, Nicu Fălcoi, administratorul special al Uzinei Mecanice Cugir, a refuzat să facă declarații cu privire la ancheta aflată în desfășurare.
Potrivit informațiilor apărute până în acest moment, percheziții au fost efectuate și la Fabrica de Arme Cugir, în cadrul aceleiași investigații.
Până la această oră, Direcția Națională Anticorupție nu a transmis un comunicat oficial privind obiectul dosarului sau eventualele acuzații formulate.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 3 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 9 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 9 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro