Administraţie
Peste 2300 de cugireni au semnat pentru înfiinţarea unui muzeu al oraşului
Asociaţia “PRO-Cugir” a depus recent la primărie un set de documente prin care solicită consiliului local şi administraţiei locale să-şi dea acordul în legătură cu înfiinţarea unui muzeu al oraşului Cugir. Demersul asociaţieiare la baza “iniţiativa cetăţenească”, ca drept prevedere legală (Legea 215/2001), pentru rezolvarea unor probleme de interes general al comunităţii şi unde este nevoie de o susţinere de minimum 5% din numărul cetăţenilor cu drept de vot.
Potrivit documentelor depuse la dosarul înaintat primăriei, până în prezent şi-au exprimat prin semnătură, acordul privind înfiinţarea la Cugir a unui muzeu de interes public, 2364 de cetăţeni ceea ce reprezintă 10% din numărul de locuitori cu drept de vot ai oraşului.Asocatia “PRO Cugir” aduce totodată, ca argument în favoarea susţinerii sale, faptul că un număr de 425 de localnici au declarat, tot prin semnătură, că donează bunuri totalizând peste 2000 de exemplare de produse, unele dintre acestea având valoare de patrimoniu.
În cuprinsul proiectului de hotărâre pe care iniţiatorii îl propun Consiliului Local se face referire şi la o eventuală locaţie pentru muzeu şi anume, fosta cantină a Colegiului Naţional “David Prodan”, obiectiv dezafectat şi nefolosit de mai multă vreme, care prin lucrări de amenajare ar putea folosi acestui scop. Membrii asociaţiei sugerează totodată autorităţii publice locale să ia în calcul ca drept loctii temporare pentru depozitare, restaurare şi conservare a bunurilor muzeistice obţinute, cele 7 camere situate în clădirea care adăposteşte Clubul Copiilor din Cugir şi care se află în aceeaşi incintă cu fosta cantină.
“Până în prezent asociaţia pe care o reprezint a făcut toate demersurile cu putinţă pentru înfiinţarea unui muzeu al oraşului Cugir, iar cetăţenii au subscris masiv la iniţiativa noastră. Faptul că există această dorinţă s-a dovedit şi continuă să se manifeste prin aceea că sute de persoane au semnat tabele prin care dovedesc că vor să contribuie cu obiecte pentru zestrea muzeului cugirean. Rămâne acum ca primăria şi consiliul local să ia o decizie în legătură cu acest demers de interes public ţinând seama că oraşul Cugir este printre singurele localităţi urbane ale judeţului care nu are muzeu”, a declarat Aurel Voicu.
FOTO: ARHIVĂ
Administraţie
Adrian Teban, primar Cugir: „Consolidarea industriei de apărare depinde de construirea unui ecosistem industrial competitiv susținut și de administrațiile locale”
În cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor desfășurată recent la Bruxelles a fost aprobat Raportul primarului Tadeusz Truskolaski din Polonia, privind „Transformarea industriei de apărare din Europa”.

Potrivit primarului Adrian Teban, prezent la reuniune, viitorul orașului Cugir, cu o îndelungată tradiție în industria de apărare, este strâns legat de evoluția acestui sector, fie că este vorba despre cele două companii de stat, Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme, fie despre companii private, precum „Nova Modul”.
„Prin acest raport, am susținut necesitatea ca: Finanțarea să ajungă direct la întreprinderile mari și mici, precum și la start-up-uri, astfel încât ideile inovatoare să poată fi transformate în tehnologii, produse și soluții concrete pentru industria de apărare”, a declarat edilul Cugirului.
Acesta a precizat că trebuie să create mecanisme care să faciliteze transferul de tehnologie și adoptarea tehnologiilor care nu sunt încă disponibile în anumite țări. Acest lucru ar contribui la accelerarea modernizării capacităților industriale, la reducerea decalajelor tehnologice și la creșterea competitivității companiilor din acest sector.
„Obiectivul nostru trebuie să fie construirea unui ecosistem industrial competitiv, în care marile companii, întreprinderile mici și mijlocii, start-up-urile, universitățile și administrațiile locale să colaboreze pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare. În acest fel, putem consolida industria de apărare, putem răspunde mai eficient cerințelor actuale de securitate și putem crea noi oportunități economice și locuri de muncă în orașele noastre”, a specificat Adrian Teban.
Constantin PREDESCU
Administraţie
25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială
Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.
La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.
Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.
La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia