Sport
Performanţa Alba Iulia – FC Cugir: 3-1
Performanţa Alba Iulia merge în finala Cupei României, faza judeţeană după ce a câştigat pe terenul din Oarda de Jos contra formaţiei FC Cugir cu scorul 3-1 (1-0), goluri marcate de Frenţiu (45+1), Turuş (68), Dănilă C (79)/ Marcu (77).
Elevii antrenaţi de Paul Ciucă îşi arată în continuare forma bună din ultima perioadă şi se pregătesc de meciul din finală contra echipei Cuprirom Abrud. Finalul a fost încins, cu două eliminări în tabăra gazdelor (frații D. Dănilă – minutul 90, C. Dănilă – minutul 90+1), și FC Cugir a părăsit terenul înainte de încheierea jocului, în semn de protest!. „A fost un fault din spate, roșu și apoi a urmat un pumn dat de celălalt Dănilă în fața lui Gruian. Am plecat pentru a nu degenera și mai mult lucrurile, să nu mai ia și alții pumni în față”, a spus revoltat Nicolae Muntean.
Pentru Performanţa Alba Iulia (antrenor Paul Ciucă) au jucat: Boldi – Turuş Ovidiu, Oltean, Colcer, Toma, Frenţiu, Hada, Oniche, Ianc, Turuş Silviu, Lenghel au mai intrat Danilă C, Năcreală, Dănilă D, Cernea.
FC Cugir (antrenor Marcu Ioan) a mizat pe: Moldovan – Sabou, Păduraru, Gruian, Micu, Cristea, Şumuţiu, Bulgaru, Rancea, Petruse, Marcu a mai intrat Posteiu.
Sport
O nouă performanță pentru șahul din Cugir: Golea Ianis Raul, locul III la cea de-a X-a ediție a „Cupei Rotary” de la Alba Iulia
Tânărul șahist cugirean Golea Ianis Raul a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a X-a ediție a competiției „Cupa Rotary”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Alba Iulia, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și a reunit preșcolari și elevi din mai multe zone ale țării, pasionați de sportul minții, atât legitimați, cât și nelegitimați la Federația Română de Șah.
Ajunsă la ediția jubiliară cu numărul 10, competiția și-a reconfirmat statutul de eveniment dedicat promovării șahului în rândul copiilor și tinerilor, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile, de a-și testa capacitatea de concentrare și de a acumula experiență competițională.
Turneul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 68, din Alba Iulia.
Competiția a fost structurată în două secțiuni: Turneul A, destinat copiilor și elevilor nelegitimați la Federația Română de Șah, și Turneul B, rezervat jucătorilor legitimați.
Rezultatul obținut de Golea Ianis Raul reprezintă o reușită importantă și o confirmare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru șah, contribuind totodată la promovarea tinerelor talente sportive din Cugir.
Sport
Cugireanul Vasile Hârjoc, locul II la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”
Atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat foarte bun la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie, în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud.

Competiția a cuprins două probe: una de 5 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 250 de metri, și alta de 15 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 650 de metri. La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, într-un concurs bine organizat, desfășurat în condiții meteo destul de dificile, la o temperatură de aproximativ 2 grade Celsius.
Reprezentantul județului Alba, Vasile Hârjoc, antrenat de profesorul Gheorghe Hăprean, a luat startul în proba de 15 kilometri, pe care a încheiat-o în timpul de 1 oră și 42 de minute. Performanța i-a adus locul al II-lea la categoria de vârstă +65 de ani, confirmând încă o dată valoarea și constanța atletului cugirean.
Județul Alba a mai fost reprezentat de Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, care a concurat în proba de 15 kilometri și a ocupat locul al II-lea la categoria de vârstă 45–54 de ani, precum și de Ilie Cioca, de la CSM Unirea Alba Iulia, participant în cursa de 5 kilometri.
Pentru activitatea și rezultatele lor sportive, veteranii Ilie Cioca și Vasile Hârjoc au fost recompensați și cu diplome de excelență.
Urmează Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov
Calendarul competițional continuă pentru atleții veterani din județul Alba. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, aceștia vor participa la Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov, unde vor concura în proba de 5 kilometri, pe traseul parcurs de revoluționarii brașoveni în timpul revoltei anticomuniste din noiembrie 1987.
Ediția din acest an va avea o semnificație aparte, fiind dedicată și memoriei lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei de la Brașov, trecut la cele veșnice în cursul acestui an.
„Va fi o ediție specială și în memoria lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei din Brașov, care anul acesta a trecut la Domnul”, ne-a declarat Vasile Hârjoc.
Rezultatele obținute la Maieru demonstrează că pasiunea pentru sport, perseverența și dorința de performanță nu au vârstă, iar reprezentanții atletismului veteran din județul Alba continuă să ducă mai departe cu cinste numele cluburilor pe care le reprezintă.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”