De Ziua Națională, Centrul Cultural Cugir vă propune un scurt serial cu titlul „Pe urmele Marii Uniri la Cugir”.

Alături de profesorul Alin Teodorescu, vom face un parcurs istoric al întâmplărilor locale de la 1918, vom cunoaște locurile și o parte dintre cugirenii care au participat la pregătirea și realizarea Unirii de la Alba Iulia.

În demersul nostru ne vom concentra mai degrabă asupra modului în care evenimente internaționale și naționale s-au reflectat asupra comunității cugirene și a manierei în care aceasta a reușit să le gestioneze. Vom face o incursiune imaginară în vremurile și locurile trecute pentru a încerca să înţelegem problemele cu care se confrunta cugireanul de rând în anul 1918. Acest lucru ne este înlesnit oarecum de faptul că ni se păstreză actele și procesele verbale ale ședințelor Consiliului Național Român, o instituție intermediară între vechea administraţie austro – ungară și noua administrație românescă. Comunitatea cugireană este privilegiată -am putea spune- în acest sens, deoarece, foarte puține comune au păstrat arhivele cu documentele acelor timpuri.

În rândurile care urmează vom încerca să pătrundem în atmosfera entuziastă a sfârșitului de an 1918, care a fost marcat pe plan modial de încheierea Marelui Război- așa cum a fost numit de oamenii acelor vremuri- iar în spațiul românesc, de evenimentul istoric care a eclipsat toate celelalte evenimente petrecute până atunci- Marea Unire petrecută la Alba Iulia în data de 1 decembrie 1918 și care ulterior a fost aleasă ca zi națională a României.

Așadar, să descoperim locurile din Cugir care au fost stâns legate de Marea Unire.

1. TREPTELE CĂPITĂNIȚEI

Primul dintre locurile care și-a pus cel mai mult amprenta asupra unirii la Cugir sunt “Treptele Căpităniței”- considerat punctul zero al evenimentelor premergătore Marii Uniri de la Cugir. Aceste trepte se aflau în fața casei din stânga porții principale a cimitirului Bisericii Sf. Treime. În anul 1918 cugirenii se adunau „La Trepte” pentru a asculta anunțurile importante ale primăriei sau mesajele transmise de autoritățile centrale.

Istoria acestor trepte este mult mai veche decât evenimentele din luna noiembrie 1918, iar ceea ce știm astăzi despre acest loc se datorează monografiei despre Comuna Cugir scrisă în anul 1932 de Augustin Berian și în mod special documentelor Consiliului Național Român din Cugir.

Astfel, în capitolul „Publicitatea la Cugir”, Augustin Berian ne spune că inițial autoritățile făceau anunțurile importante pentru comunitatea cugireană în fața primăriei sau „canțelariei comunale” cum îi spuneau pe atunci cugirenii. Reprezentatul primăriei aștepta în zilele de duminică sau sărbători momentul în care lumea ieșea de la biserică și se aduna în fața “canțelariei comunale” pentru a face diverse anunțuri care priveau comunitatea.

Locul anunțurilor s-a schimbat după ce fostul notar și primar Nicolae Măriuț a construit o casă din cărămidă cu trepte în față, lângă intrarea principală în cimitir pe partea stângă, visavi de clădirea Școlii Românești din Cugir.

„Treptele Căpităniței” cum au fost denumite ulterior erau trei la număr și au primit o dublă întrebuințare. Erau folosite pentru intrarea într-un magazin care funcționa în prima cameră de la strada principală și erau folosite și ca platformă de pe care reprezentatul primăriei făcea anunțurile fiind mult mai înalte decât nivelul străzii și mult mai aproape de biserică.

„[locul s-a schimbat] Numai după clădirea casei de zid, situată și astăzi lângă poarta cimitirului de fostul notar și primar Nic. Măriutz, astăzi locuită de d-na. Căp. Tăban, în fața cărora se găsesc și astăzi niște trepte/scări de piatră pentru intrarea în prăvălie (vezi art. „Cei trei Jacobi” de la cap. Industrie comeţ). Pe aceste trepte se aştepta de către autoritatea comunală ieşirea oamenilor din biserică după a căror sosire se începea tălmăcirea poruncilor din nemțește și ungurește pe înţelesul tuturor”, (ing. Augustin Berian, Monografia Cugirului 1932, ed. Qual Media, Cluj Napoca, 2013, p. 116)

Augustin Berian ne mai spune că aici a funcționat pentru o perioadă, cel de-al treilea magazin din comună, deținut de un evreu. În cele din urmă, magazinul a dat faliment iar treptele au fost folosite doar ca platformă pentru anunțuri. Casa a fost ulterior cumpărată de fostul căpitan în armata asutro-ungară Gheorghe Teban- cel mai probabil după desfințarea magazinului. După moartea sa, proprietara casei a rămas soția, căreia cugirenii îi spuneau Căpitănița.

Revenind la legătura acestora cu evenimentele care le-au făcut celebre…

În ziua de duminică 4 noiembrie 1918, preotul Ariton Migia după ce oamenii au ieșit de la slujba din biserică a convocat aici prima adunare liberă a cugirenilor. Scopul manifestației a fost înființarea unei administrații românească pentru comunitatea cugirenă care trebuia să ia locul vechii administrații a statului maghiar. A fost o adunare istorică pentru toată suflarea românească cugireană. Procesele verbale alocă acestui eveniment 4 pagini scrise de mână. Rând pe rând, oratorii locali le vor vorbi cugirenilor de pe Treptele Căpităniței despre libertate și despre noua lume care atunci se deschidea în fața ochilor tuturor- după secole de-a rândul în care, moșii și strămoșii lor au putut doar să o viseze sau să o spere, ca toți românii să trăiască într-o singură țară.

Procesele verbale menționează că „la trepte” s-au ținut 4 mari adunări memorabile în zilele de: 4 (duminică), 5 (luni), 8 (joi) și 24 (sâmbătă) noiembrie 1918.

Au fost amintite în mod explicit însă doar de două ori și anume în procesul verbal al adunării „ținute în liber” din 8 noiembrie, convocată cu ocazia depunerii jurământului Gărzii Naționale din Cugir:

„Sfințindu-se steagul, ese stegaru cu el afară din biserică, dândui-se poporului ştirea, că jurământul gardei civile naționale, se va ținea în liber, acolo unde s’a ţînut prima adunare poporală, de glorioasă amintire a renaşterii noastre naţionale, acolo de unde mai demult se dădea poporului porunci, acel loc a fost „Treptele căpităniței””. (Consiliul Național Român, Registre I, p. 24-25)

A doua oară, în același proces verbal, sunt menționate în legătură cu depunerea jurământului:

„Pe trepte se ridică preşedintele sfatului naţional Ariton Migia, garda vine lângă trepte, steagul le fâlfăie peste capete în adierea lină a vântului, iar preotul ceteşte şi cu toţii zic jurământul următor:…”( Consiliul Național Român, Registre I, p. 24-25)

Cu siguranță mulți oratori au vorbit de pe ele la cele patru mari adunări, dar în procesele verbale nu au fost consemnați decât opt: președintele Consiliului Național Român Cugir – pr. Ariton Migia, vice președintele Consiliului Național Român Cugir – pr. Romul Crișan, secretarul Consiliului Național Român Cugir – învățător Traian Lupea, Gheorghe Micu Niculae, Gheorghe Băluț Nicolae, directorul Școlii Românești din Cugir – Mihaiu Găzdak, protopop gr. cat Ioan Ienea din Orăștie, directorul Băncii “Ardeleana” Orăștie – dr. Octavian Sglimbea.

Datorită acelor adunari memorabile, treptele au rămas celebre în amintirea oamenilor chiar ṣi zeci de ani mai târziu. Augustin Berian mărturisea că au fost folosite și de alte personalități care au vizitat ulterior Cugirul:

„Dar aceste scări / trepte, au devenit cu deosebire de la 1918 încoace istorice pentru faptul că de pe aceste scări în formă de tribună, se vorbea, se povestea de diferiţi oratori apropierea zorilor de libertate ce aveau să vină, pentru întregirea neamului, din care cauză s-au şi botezat cu frumosul nume de „Tribuna Cugirului”. De pe această tribună au vorbit atâţia fruntaşi ai neamului ca: Dr. Aurel Vlad din Orăștie, D. G. G. Mironescu, foşti miniștri, N. Ghidioneseu, prof. Univ. D. Dămian, directorul liceului din Orăştie, preoţii Mija și Crişan etc.” (ing. Augustin Berian, Monografia Cugirului 1932, ed. Qual Media, Cluj Napoca, 2013, p. 116)

Astăzi din păcate treptele nu mai există și nici nu am reușit până acum să le identificăm în vreo poză veche. În schimb, casa în fața căreia erau amplasate există și poate fi văzută în imaginea atașată textului. Pentru a ne face o idee despre cum arătau, am apelat la memoria celor care și le mai amintesc. În acest sens, l-am rugat pe tatăl meu, Teodorescu Petru să realizeze o schiță a lor și dorim să-i mulțumim și pe acestă cale.

Constantin PREDESCU

Autor: Prof. Alin TEODORESCU

Vor urma episoadele:

– ȘCOALA ROMÂNEASCĂ DIN CUGIR

– CASINA ROMÂNĂ

– BISERICA SF. TREIME

– CANȚELARIA COMUNALĂ