Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Paul (Pavel) Chinezul, omagiat la Şibot pe Câmpul Pâinii

Cugir INFO

Publicat

în

Numeroşi participanţi au ţinut să fie prezenţi duminică, 13 octombrie, la statuia eroului Pavel (Paul) Chinezul, situată în staţia CFR Şibot, cu prilejul comemorării Bătăliei de pe Câmpul Pâinii, manifestare organizată de Consiliul Judeţean Hunedoara, Primăria Şibot, Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, Muzeul Orăştie şi Primăria Geoagiu. 

Participarea din ce în ce mai numeroasă la această sărbătoare este motivată şi de faptul ca bătălia de la 13 octombrie 1479 reprezintă unul din cele mai importante momente din istoria Transilvaniei, dar şi un reper de luat în seama din istoria conflictelor dintre creştinii Evului Mediu şi Imperiul Otoman.

Comemorarea lui Paul Chinezu la Campul PainiiArtizanul ideii de reactivare a manifestărilor de comemorare a bătăliei de la Câmpul Pâinii s-a dovedit a fi Mihai Castaian, şef secţie la Muzeul din Orăştie, cel care a făcut evocarea istorică a momentului şi a afirmat că nu  ar fi reuşit să realizeze acest demers fără sprijinul autorităţilor locale din Şibot, Orăştie, Romos si Geoagiu. Iniţiativa a trecut peste graniţa dintre judeţe, comuna Şibot aparţinând de Alba, dintr-un motiv simplu: secole de-a rândul, localităţile de pe Câmpul Pâinii au aparţinut de Scaunul Orăştie, mai ales pe vremea Ţinutului Crăiesc (care avea capitala la Sibiu).

La 13 octombrie 1479 trei armate conduse de Ali-bei, Isa -bei si Bali- bei, însumând 60.000 de oşteni sprijiniţi de 5.000 de munteni conduşi de Basarab al IV-lea cel Tânăr (Ţepeluş) s-a confruntat cu oastea voievodului Transilvaniei Istvan Batory. Lupta a început în zona localităţii Şibot, pe aliniamentul Văii Cugirului şi s-a terminat într-o zonă situată între satele Bintant (azi Aurel Vlaicu) si Gelmar. În momentul hotărâtor al luptei, când oastea creştină era pe punctul de a fi înfrântă, pe câmpul de luptă a sosit venind din pădurea Romosului, Comitele de Timişoara Pavel Chinezul, care a schimbat soarta transilvănenilor cu preţul a 8.000 de vieţi creştine.

Manifestarea a debutat la ora 13.00, printr-un serviciu religios susţinut de un sobor de 5 preoţi, aparţinând unor parohii din Orăştie şi Şibot, după care, primarul din Şibot, Ilie Tomuş, gazda evenimentului a rostit un cuvânt de bun-venit participanţilor şi i-a invitat să fie prezenţi şi la manifestările viitoare, prilejuite de aceasta sărbătoare de suflet a localnicilor din zona.

Au urmat apoi alocuţiuni din partea reprezentanţilor unor asociaţii precum: „Cultul Eroilor din Orăştie – Cristian Hendrea”, „Câmpul Pâinii” din Vinerea – Anca Herlea, „PRO Cugir”- Aurel Voicu, „Cavalerii de Muhlbach” Sebeş – Dan Tecău.

Programul a continuat cu depuneri de coroane de flori din partea: Primăriei Şibot, Biserica Evanghelică din Orăştie, Muzeul Orăştie, Parohia Orăştie, Câmpul Pâinii – Vinerea, Primăria Aurel Vlaicu, Colegiul Alexandru Borza – Geoagiu.

A urmat un program artistic adecvat momentului, susţinut de elevi ai Scolii Generale ,,Iosif Sârbu” din Şibot, iar la final, Cavalerii de Muhlbach din Sebeş, pregătiţi de Daniel Tecău şi Mircea Manu precum şi un grup de membri ai Asociaţiei „Castelul din Carpaţi-Hunedoara, în costume şi echipamente medievale au rememorat prin scene deosebite de luptă, tabloul eroicei bătălii, petrecute în urmă cu o jumătate de mileniu, pe „Câmpul Pâinii”.

La eveniment au mai luat parte viceprimarul comunei Şibot, Dacian Herlea, preşedintele Asociaţiei Culturale „Vinereana” ing. Dorin David, precum şi directorul Casei Orăşeneşti de Cultura din Cugir, profesoara Rodica Florea.

Mai multe fotografii de la eveniment puteţi vedea AICI

Autor: Constantin Predescu




Ştiri din zonă

Manifestare, organizată la împlinirea a 547 de ani de la bătălia de pe Câmpul Pâinii

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, s-au împlinit 547 de ani de la cea mai mare bătălie a Evului Mediu din Transilvania. La 13 octombrie 1479 pe Câmpul Pâinii și-au dat viața, luptând umăr la umăr, români, sași și secui – etniile Transilvaniei unite în fața primejdiei.

În cinstea eroilor, de-a lungul timpului, s-au ridicat trei monumente, iar cel din 1889, păstrat până astăzi, a fost realizat prin eforturile Societății de Istorie și Arheologie a Comitatului Hunedoara.

La ridicarea lui a contribuit și Cugirul: directorul Fabricii de Fier, Antal Kerpely, a donat trofeul din arme, armuri și steaguri creștine și turcești, confecționate din fier și poleite cu bronz.

Deși timpul i-a furat câteva detalii – penajul coifului, blazoanele și inscripția originală –, monumentul își păstrează măreția și puterea de simbol.

Astăzi, pe Câmpul Pâinii, flutură două steaguri – al României și al Ungariei – pentru că de o parte și de alta se cinstesc aceiași eroi și aceeași jertfă pentru libertate.

Ziua de 13 octombrie se află, sub semnul memoriei istorice, iar bătălia de pe Câmpul Pâinii a fost și este mai mult decât o confruntare militară. A fost un moment în destinele Europei, decis la marginea Cugirului, iar astăzi este o sumă de lecții pe care, la rândul nostru, suntem datori să le transmitem mai departe viitorului.

„Confruntarea de pe Câmpul Pâinii ne oferă, în primul rând, o valoroasă lecție a unității, dincolo de toate barierele culturale, etnice, religioase sau de orice alt fel, a solidarității care devine cea mai puternică armură în fața pericolului. Pe de altă parte este o lecție a curajului în fața incertitudinii, de necapitulare în fața fricii, de demnitate și de încredere în forțele proprii. Nu în ultimul rând este vorba despre pace și libertate care nu trebuiesc privite ca pe un dat permanent ci ca pe bunuri care se întrețin prin responsabilitate civică, educație și respect față de valorile democratice.

Câmpul Pâinii este mai mult decât o filă de istorie este o parte din identitatea noastră și păstrând vie memoria eroilor de atunci prin astfel de evenimente de comemorare, ne luăm angajamentul de a fi, la rândul nostru, constructori ai unor comunități unite, puternice și demne”, afirma Diane Dobrean – directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu” din Cugir, prezentă la evenimentul organizat cu acest prilej.

Cu această ocazie, la monumentul lui Pavel Chinezul – (Eroul de pe Câmpul Pâinii) din stația CFR Șibot s-au rostit alocuțiuni și s-au depus coroane de flori.

La manifestare au fost prezenți din Cugir: Consilierul local Cristian Uritescu, Ing. Aurel Voicu – președintele Asociației PRO Cugir, Ing. Dorin David – Președintele Societății Culturale „Vinereana” și profesorul de istorie Nicolae Florea.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Tineri din Orăștie, reținuți de polițiștii din Aiud după ce au încercat să fure motorina din rezervorul unui excavator

Cugir INFO

Publicat

în

Doi tineri de 18 ani din municipiul Orăștie au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru tentativă la furt calificat. Aceștia sunt bănuiți că au încercat să sustragă carburant dintr-un excavator parcat în extravilanul satului Băgău, comuna Lopadea Nouă, județul Alba.

Potrivit polițiștilor, fapta ar fi avut loc în noaptea de 7 spre 8 octombrie 2026. Cei doi ar fi forțat sistemul de închidere al rezervorului utilajului, care aparține unei societăți comerciale. Rezervorul era însă gol, astfel că nu au reușit să sustragă combustibil.

Polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Aiud i-au identificat pe suspecți, iar la 11 octombrie au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Tinerii au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Alba și urmează să fie prezentați judecătorilor, care vor decide asupra măsurilor legale.

Cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs fapta.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir