Rămâi conectat

Societate

Păştenii din Cugir se pregătesc pentru Învierea Domnului

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

Şi anul acesta, sute de cugireni vor avea ocazia să ia parte la sărbătoarea Păştenilor, un obicei care de mai multe decenii se petrece în Miercurea Mare la Cugir şi în Joia Mare în localitatea Vinerea.

pasteni cugir

Pregătirile la Cugir au început deja de o lună prin întruniri la Casa Parohială a părintelui Pintea Dumitrean, ale celor aproximativ 70 de cugireni care împlinesc vârsta de 60 de ani în cursul anului 2015. Ei sunt cei care se vor ocupa de toate pregătirile necesare Zilei Sfinte a Învierii Domnului: oferă vinul, cumpără ciubere, lumânări, pâine, desagi şi pregătesc Paştele care va fi luat la marele praznic al Învierii Mântuitorului. Împărţirea acestora este stabilită din timp, astfel încât fiecare păştean ştie ce anume va trebui să ia din biserică, unii praporii de procesiune, alţii icoanele. În curtea şi în faţa Casei parohiale se formează alaiul de păşteni, îmbrăcaţi în costume tradiţionale, care poartă praporii şi icoanele. Aceştia, conduşi de preoţii din localitate prezenţi la sărbătoare şi de localnici se îndreaptă spre Biserica Sfânta Treime, unde se oficiază o slujbă specială, iar păştenii aşază în desagi pâinea pentru Sfintele Paşti. Duminică dimineaţa participă la momentul înălţător al Învierii, primesc Paştile, ciocnesc câte un ou şi rostesc creştineşte: „Hristos a Înviat!” şi răspund: „Adevărat a Înviat!”. Vom reveni într-o ediţie viitoare a cotidianului Unirea, cu mai multe amănunte despre programul manifestărilor consacrate acestei sărbători.

Constantin PREDESCU




Cugireni

Grădină de legume pe peretele casei. Experimentul unui informatician din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Un informatician din orașul Cugir a găsit o soluție neobișnuită pentru a cultiva legume într-un oraș în care terenul disponibil este tot mai puțin: și-a transformat peretele casei într-o adevărată grădină verticală. Ardeii cultivați în această structură au depășit doi metri înălțime, iar proiectul este conceput astfel încât să poată fi reprodus și de alte persoane.

Mihai Oltean nu s-a oprit însă la grădinărit. Casa sa a devenit, în ultimii ani, un spațiu în care testează soluții pentru producerea hranei și a energiei, iar pentru deplasările prin oraș și-a construit propriul vehicul alimentat cu energie solară și propulsat și prin pedalare.

O grădină construită direct pe peretele casei

Ideea grădinii verticale a pornit de la o problemă simplă: în orașe, suprafața disponibilă pentru cultivarea legumelor este limitată.

Mihai Oltean a început să experimenteze cultivarea plantelor pe acoperișul casei. A constatat însă că suprafața mare expusă la soare favoriza evaporarea apei și presupunea un consum ridicat pentru irigare.

Așa a apărut soluția folosirii pereților.

„O soluție ar fi să încercăm să producem hrană în interiorul orașelor”, explică informaticianul.

Locuința sa dispune de aproximativ 120 de metri pătrați de acoperiș și circa 80 de metri pătrați de pereți care pot fi transformați în suprafețe utile pentru cultivarea plantelor.

În loc să folosească ghivece individuale, Mihai a construit o structură continuă, în care plantele se dezvoltă într-un strat de pământ amplasat vertical.

Ardei de peste doi metri

Grădina verticală are în prezent aproximativ șase metri lungime. Structura este alcătuită din mai multe straturi, între peretele casei și zona destinată plantelor fiind amplasat un strat de aproximativ 10 centimetri de pământ.

Construcția include hidroizolație, plexiglas transparent și o plasă sudată susținută de corniere verticale.

În funcție de zonă, stratul de pământ are între 1,4 și 1,7 metri înălțime, iar împreună cu plantele, întreaga grădină ajunge la aproximativ 2,5 metri.

Rezultatele au fost peste așteptări. Unele dintre plantele de ardei au depășit doi metri înălțime, iar producțiile obținute au fost, potrivit lui Mihai, comparabile sau chiar mai bune decât cele rezultate în urma cultivării la nivelul solului.

Un rol important l-a avut și solul, îmbogățit cu bălegar de vacă.

Plexiglasul transparent folosit în construcție nu are doar rol structural. Prin acesta poate fi observată zona din spatele grădinii, ceea ce îi permite constructorului să verifice dacă apa ajunge în toate zonele și să identifice eventualele porțiuni insuficient udate.

Mai mult decât o grădină

Pentru Mihai Oltean, proiectul nu înseamnă doar cultivarea unor legume pe un spațiu neobișnuit.

Grădina verticală a fost concepută ca o posibilă soluție pentru producerea hranei în mediul urban, acolo unde terenul agricol este limitat. În același timp, sistemul poate contribui la reducerea suprafeței ocupate la sol și la valorificarea unor spații care, în mod obișnuit, rămân neutilizate.

Un alt obiectiv este reducerea consumului de apă, inclusiv prin colectarea apei de ploaie de pe acoperiș și folosirea acesteia pentru irigarea plantelor.

Stratul de vegetație poate avea și un rol suplimentar pentru locuință, contribuind la izolarea termică a peretelui.

Practic, o suprafață care în mod normal are doar rolul de a delimita și proteja casa este transformată într-una productivă.

„Ursulețul Solar”, vehiculul construit în propriul atelier

Experimentele lui Mihai nu se limitează la casă.

Informaticianul a construit și un vehicul pe care l-a botezat „Ursulețul Solar”. Este o tricicletă hibridă care poate fi pusă în mișcare prin pedalare sau cu ajutorul energiei solare.

Vehiculul este folosit pentru deplasări prin Cugir, inclusiv pentru cumpărături și plimbări.

Proiectul este încă o expresie a aceleiași idei care stă la baza grădinii verticale: folosirea cât mai eficientă a resurselor disponibile și găsirea unor soluții practice pornind de la tehnologie și experiment.

Un proiect open-source

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale proiectului este că Mihai Oltean nu păstrează soluția doar pentru propria locuință.

Documentația grădinii verticale este disponibilă online, sub forma unui proiect open-source. Cei interesați pot consulta informațiile tehnice și pot folosi proiectul ca punct de plecare pentru construirea propriului sistem.

Proiectul este publicat pe GitHub, în cadrul organizației Wall Garden.

Într-o perioadă în care spațiul urban devine tot mai valoros, iar oamenii caută soluții pentru reducerea consumului de apă, energie și resurse, experimentul informaticianului din Cugir propune o perspectivă neobișnuită: pereții unei case nu trebuie să fie doar suprafețe construite, ci pot deveni și spații pentru producerea hranei.

Iar faptul că unii dintre ardeii săi au ajuns la peste doi metri arată cât de departe poate merge un experiment început, aparent, de la o întrebare simplă: cum putem cultiva mai mult atunci când nu mai avem suficient teren?




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

De Ziua Curățeniei Naționale – acțiuni de ecologizare organizate de Școala Gimnazială „Ioan Mihu” Vinerea

Cugir INFO

Publicat

în

Sub deviza „Împreună pentru un mediu mai curat”, Școala Gimnazială „Ioan Mihu” Vinerea s-a alăturat și în acest an Zilei de Curățenie Națională, organizată anual, în cea de-a treia sâmbătă a lunii septembrie, de „Let’s Do It, Romania”.

Potrivit doamnei profesoare Laura Diana Teban, director adjunct la Colegiul Național „David Prodan” Cugir, elevii au participat la o activitate de ecologizare a zonei de pasune situată intre localitatile Vinerea si Salistea. La activitate au participat 40 de elevi de la Scoala Gimnaziala si 40 de elevi de la Scoala Primară Vinerea, care s-au implicat activ in colectarea si indepartarea deseurilor din aceasta zonă.

„Activitatea a avut ca scop dezvoltarea spiritului civic, formarea responsabilitatii fata de mediul inconjurator si constientizarea importantei protejarii naturii. Prin implicarea directa in aceasta actiune, elevii au avut oportunitatea de a transforma cunostintele despre protectia mediului in comportamente si actiuni concrete.

Nu suntem la prima participare, școala noastră fiind permanent implicată în proiecte de educație pentru mediu: acțiuni de ecologizare, plantări de arbori, amenajarea și îngrijirea grădinilor școlare, parteneriate pentru reciclarea deșeurilor și multe alte activități.

Prin implicare și exemplul personal, îi învățăm pe elevii noștri să respecte natura și să contribuie activ la o comunitate mai curată și mai responsabilă. Felicitări tuturor celor implicați! Împreună facem diferența”, a dorit să ne transmită doamna prof. Laura Teban.

Actiunea a fost sprijinita de Primaria Cugir, care a asigurat manusile si sacii necesari pentru colectarea deseurilor, precum si transportul acestora dupa finalizarea activitatii. Prin colaborarea dintre scoala, elevi si autoritatile locale, activitatea a contribuit la imbunatatirea aspectului zonei si la promovarea unor comportamente responsabile si sustenabile in randul elevilor.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir