Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

„Părintele nuvelei românești”, Ioan Slavici, omagiat de elevii de la Colegiul Național „David Prodan” din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Scriitor și gazetar român, născut în 18 ianuarie 1848  la Şiria-Arad,  Ioan Slavici este numit „Balzacul satului românesc“. Dacă Eminescu e începătorul poeziei române moderne, iar Caragiale al teatrului, Slavici, alături de Creangă, este cel care a pus bazele prozei noastre moderne, respectiv ale nuvelei şi romanului, fiind  considerat  prin capodopera sa ,,Moara cu noroc”, părintele nuvelei româneşti.

Făcând parte dintr-un proiect interdisciplinar numit ,,Omul și viața”, menit să îmbine cunoștințele dobândite conform programei școlare la diverse discipline precum limba și literatura română, etică sau filozofie cu practica documentară, întâlnirea  liceenilor cu opera lui Slavici i-a provocat la un adevărat brainstorming.

Pornind de la lectura din powerpoint a datelor despre viaţa şi opera scriitorului, Maria Caraman a amintit colegilor noutatea adusă de Slavici printre marile nume ale epocii sale şi anume ,,analiza psihologică, pe care o practică într-un limbaj abstract” aşa cum spunea Tudor Vianu.

Slavici a cercetat  aspectul social, condiţiile vieţii materiale în lumea satului, corelaţia între viaţa sufletească şi poziţia economică, a surprins în stil sobru  personaje memorabile precum Ghiță, Ana, Lică Sămădău sau  teme universale precum dragostea, patima banului, transformarea omului aflat în raport cu colectivitatea (gura lumii). În acest sens sunt  semnificative nuvelele ,, Popa Tanda” sau ,,Budulea Taichii”, romanele sale ,,Mara”, ,,Din două lumi”sau drama ,,Bogdan Vodă”,  ce aduc o viziune realistă asupra satului ardelenesc, târgului transilvănean sau istorie.

Filonul  realist- psihologic,  anticipându-l  pe Rebreanu, a creat o lume despre  care Eminescu spunea că ,,seamănă  nu numai în exterior cu țăranul român, în port și vorbă, ci cu fondul sufletesc al poporului, gândesc și simt ca el.” Pe lângă expoziția de carte Slavici din spațiul CDI și puzzle din pagini ale operei scriitorului, elevii au vizionat alături de profesoarele Serafina Oarga și Tatiana Ungurianu, filmul ,,Moara cu noroc” realizat în anul 1955.

Discuțiile ulterioare s-au înfiripat  asupra  temelor prezente , tipuri  de personaje, situații de viață întâlnite şi desigur, diferenţele observate  între carte si film. Slavici a avut o contribuţie decisivă la aşezarea literaturii române în făgaşul modernităţii, a lăsat una din cele mai autentice şi mai profunde opere memorialistice surprinzând anii săi de detenție. La 17 august 1925 a trecut  în lumea umbrelor, înmormîntat fiind la schitul Brazi.




Învăţământ - Cultură

„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.

Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.

Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.

Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.

Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.

„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”,  a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir