Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Pagube de peste 100.000 de lei, după ce un depozit de furaje din comuna Săliștea a ars în totalitate

Cugir INFO

Publicat

în

incendiu-depozit-comuna-salistea-oct-2016Un depozit de furaje din comuna Săliștea, în care erau adăpostiți 70 de baloți de fân și 70 de baloți de lucernă, a ars în totalitate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, pagubele fiind evaluate la circa 100.000 de lei.

Pompierii din Sebeș, în cooperare cu Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Săliștea, au intervenit aproximativ trei ore în satul Săliștea-Deal pentru stingerea unui incendiu la un depozit de furaje de circa 600 de metri pătrați. Acesta a ars, însă, în totalitate.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Alba, Alina Marescu, a spus că în urma incendiului au ars 70 de baloți de fân și 70 de baloți de lucernă, pagubele fiind evaluare la circa 100.000 de lei.

Depozitul era format din stâlpi de lemn și acoperiș cu șindrilă bituminoasă.

Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stins incendii, la fața locului venind și o ambulanță SMURD. Nimeni nu a fost rănit.

Cauzele izbucnirii incendiului urmează să fie stabilite.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Publicitate
Click pentru a comenta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ştiri din zonă

Incendiu de vegetație uscată, izbucnit la Săliștea Deal. Intervin pompierii militari din Sebeș

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii militari din Sebeș au fost solicitați să intervină, sâmbătă după-amiază, în localitatea Săliștea Deal, pentru localizarea și stingerea unui incendiu de vegetație uscată. 

„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetație uscată în loc. Săliștea-Deal. Din informațiile primite arde vegetatie uscată (arbuști) la marginea unei păduri, pe o suprafață de aproximativ 1 hectar. Forțe alocate: 1 x APIC, SVSU Sălistea și angajați ai Ocolului Silvic”, a transmis ISU Alba.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Bărbat de 59 de ani din Săliștea trimis în judecată, după ce a condus băut și fără permis un autoturism neînmatriculat, cu care a provocat un accident rutier

Cugir INFO

Publicat

în

Dosarul unui bărbat de 59 de ani din Săliștea, „campion” la infracțiuni rutiere, urmează să se judece la Judecătoria Alba Iulia, la mai bine de un an de la comiterea faptelor.

Potrivit IPJ Alba, la data de 15 februarie 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, conducerea unui autoturism cu număr fals de înmatriculare, conducerea fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

În după-amiaza zilei de 15 februarie 2025, polițiștii au fost sesizați, prin SNUAU 112, cu privire la faptul că un bărbat de 58 de ani, din localitatea Săliștea, ar fi lovit un autoturism, fiind sub influența băuturilor alcoolice, și ar fi plecat de la fața locului.

Din verificările efectuate de polițiști, a reieșit că cele sesizate se confirmă, iar bărbatul de 58 de ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Mai mult, autoturismul condus de acesta nu este înmatriculat în circulație, numărul de înmatriculare montat pe autoturism fiind atribut unui alt autoturism.

Bărbatul a fost identificat de polițiști și a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 0,82 mg/litru alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.

Luni, 2 martie 2026, un judecător de cauză preliminară a constatat că Judecătoria Alba Iulia este competentă să judece infracţiunea cu care a fost sesizată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia și a dispus începerea judecății.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Ştiri din zonă

Bărbat de 48 de ani din Șibot reținut de polițiști, după ce a furat o bicicletă din Vințu de Jos

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 13 februarie 2026, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, în vârstă de 48 de ani, din localitatea Șibot, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din cercetări a reieșit că, în noaptea de 12/13 februarie 2026, bărbatul ar fi sustras din parcarea special amenajată pentru biciclete, de pe strada Lucian Blaga din localitatea Vințu de Jos, o bicicletă care era neasigurată.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir