Rămâi conectat

Administraţie

Operatorul de transport persoane Livio Dario vizează construirea unei autobaze moderne la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al orașului Cugir a aprobat documentația Planului Urbanistic Zonal cu regulamentul local aferent pentru ”Construirea autobază auto, birouri şi împrejmuire“.

Prin tema de proiectare stabilită de către beneficiar împreună cu proiectantul se propune amenajarea unei autobaze și construcția unei clădiri de birouri, realizarea unor alei pietonale şi carosabile, precum şi alte amenajări, dotări şi servicii impuse de necesităţile investiţiei.

Potrivit raportului de specialitate întocmit de Serviciul Urbanism din cadrul Primăriei Cugir, scopul întocmirii Planului Urbanistic Zonal este schimbarea categoriei de folosinţă actuale, din teren „arabil” în „curţi construcţii”, devenind astfel, din punct de vedere funcţional, zonă aferentă construirii unei autobaze şi a unei clădiri de birouri. Realizarea obiectivului va contribui la dezvoltarea economică a zonei şi la atragerea forţei de muncă disponibilizate din alte sectoare de activitate.

Livio Dario a fost înființată în 1998 și deține 171 autobuze și microbuze, fiind în prezent cel mai mare transportator de călători din județul Alba.

Anul trecut, compania a avut o cifră de afaceri de peste 27 de milioane de lei în creștere cu 1,5% față de 2015.

Livio Dario mai deține un service pentru autobuze și camioane la Caransebeș și efectuează transport de persoane în mai multe județe.




Administraţie

Joi, 24 septembrie 2026: Ședință ordinară a Consilului Local al orașului Cugir. Vezi proiectul ordinii de zi

Cugir INFO

Publicat

în

Consiliul Local al oraşului Cugir este convocat în şedinţă ordinară pentru ziua de joi, 24 septembrie 2026, ora 15.00, care se va desfășura cu prezența fizică a consilierilor în sala de şedinţe, situată la parterul Primăriei orașului Cugir, str. I.L. Caragiale, nr. 1, având următorul PROIECT al ordinii de zi:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „ordinară” a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 27 august 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Procesului verbal încheiat cu ocazia ședinței „extraordinară” cu convocare de îndată a Consiliului Local al Oraşului Cugir din data de 15 septembrie 2026.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

3. Proiect de hotărâre privind completarea Inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al orașului Cugir, aprobat prin HCL nr. 43/2011.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

4. Proiect de hotărâre privind înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al orașului Cugir – domeniul privat, în cotă definitivă asupra imobilului-teren situat administrativ în orașul Cugir, str. Drăgana, nr. 2A, în suprafață de 557 mp.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

5. Proiect de hotărâre privind înscrierea în Cartea Funciară a dreptului de proprietate al orașului Cugir – domeniul public, în cotă definitivă asupra imobilelor-construcții situate administrativ în orașul Cugir, str. Drăgana, nr. 2A.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

6. Proiect de hotărâre privind declararea obiectivului de investiții „Parc Industrial Cugir II” ca fiind de interes public local și inițierea procedurii de scoatere definitivă din fondul forestier național a unui teren proprietate publică a Orașului Cugir, în suprafață de 9,9000 ha, situat în U.P. I Cugir, u.a. 228A și 228B.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

7. Proiect de hotărâre privind repartiția unui număr de 8 imobile aparținând domeniului privat al Oraşului Cugir, situate administrativ în Orașul Cugir, str. George Coșbuc și str. Rozelor, județul Alba.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

8. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social CENTRU DE RECUPERARE A VICTIMELOR VIOLENȚEI ÎN FAMILIE (cod serviciu 879.2.1. SRUS.VD) al furnizorului Direcția de Asistență Socială Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

9. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social AMBULANȚA PENTRU URGENȚE SOCIALE (cod serviciu 889.3.7.SSUP.AGV) al furnizorului Direcția de Asistență Socială Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

10. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social CENTRU DE ASISTENȚĂ ȘI RECUPERARE PENTRU PERSOANE VÂRSTNICE-LOTUS (cod serviciu 881.3.1.CZAR.PV) al furnizorului Direcția de Asistență Socială Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

11. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Oraşului Cugir în Consiliul de Administraţie al unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza administrativ-teritorială a Oraşului Cugir, pentru anul şcolar 2026-2027.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

12. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al Oraşului Cugir în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii din cadrul unităţilor de învăţământ preuniversitar de pe raza administrativ-teritorială a Oraşului Cugir, pentru anul şcolar 2026-2027.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

13. Proiect de hotărâre privind desemnarea reprezentantilor Consiliului Local al Oraşului Cugir în Comisia de evaluare a probei de interviu pentru ocuparea funcției de director/director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din orașul Cugir.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

14. Proiect de hotărâre privind atribuirea în proprietate de către Instituţia Prefectului-Judeţul Alba, către numita Ştefoni Alexandrina Iuliana a terenului aferent construcţiei – casă pe care aceasta o deţine în proprietate în localitatea Cugir .
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

15. Proiect de hotărâre privind modificarea Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social Centrul Comunitar Integrat “Michelangelo” (cod serviciu 889.3.5. PMAS) al furnizorului Direcția de Asistență Socială Cugir .
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

16. Proiect de hotărâre privind aprobarea actualizării codurilor de activitate (CAEN) pentru serviciile sociale din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, conform Clasificării activităților din economia națională Rev. 3.
Iniţiator: primarul Oraşul Cugir – Adrian-Ovidiu TEBAN

17. Întrebări, interpelări, declarații politice;




Citește mai mult

Administraţie

Adrian Teban, după închiderea celei de-a XXIV-a ediții a Festivalului „Toamna Cugireană”: „O comunitate vie, care știe să se bucure împreună”

Cugir INFO

Publicat

în

S-a încheiat cea de-a XXIV-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană” și am rămas cu un sentiment frumos: suntem o comunitate vie, care știe să se bucure împreună!

În aceste zile am văzut mulți oameni fericiți. Am văzut bucuria pe chipurile lor, energia cu care au participat la evenimente și dorința de a fi împreună. Iar toate acestea îmi dau încredere că avem o comunitate care știe să lase, măcar pentru câteva clipe, deoparte disputele sociale sau politice și să se bucure de ceea ce ne unește.

Pentru că oamenii sunt cea mai importantă resursă a unui oraș.

La „Toamna Cugireană” am întâlnit reprezentanți ai companiilor locale, producători și antreprenori, tineri implicați în activități culturale și sportive, dar și mulți oameni care, fiecare în felul său, contribuie la ceea ce este astăzi Cugirul.

Le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibile aceste două zile frumoase: participanți, artiști, producători, parteneri, voluntari și, bineînțeles, tuturor cugirenilor care au fost alături de noi.

Toamna Cugireană s-a încheiat, dar gândurile noastre merg deja spre ediția de anul viitor.

Vă mulțumesc că ați fost parte din această sărbătoare și aștept cu drag părerile și sugestiile dumneavoastră. Ce v-a plăcut cel mai mult și ce ați dori să regăsiți la ediția următoare?




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir