Rămâi conectat

Politică

O parte din membrii organizației UNPR Cugir au trecut la ALDE

Cugir INFO

Publicat

în

ALDE-SIGLA-2016La finalul săptămânii trecute și în cursul zilei de astăzi, mai mulți membrii ai filialei UNPR din Cugir au decis să schimbe formațiunea locală condusă de Sabin Emandi și să treacă în tabăra ALDE, fiind primiți cu brațele deschise de oamenii lui Adrian Valasă și Mircea Teodorescu.

Unul dintre artizanii rupturii produse în UNPR este copreședintele ALDE, Mircea Teodorescu, care ne-a declarat că n-a făcut eforturi prea mari pentru a-i convinge pe unii dintre membrii progresiști să vină alături de colegii săi și a declarat că în perioada următoare li se vor alătura și alții din alte partide. UNPR- iștii care au mărit rândurile ALDE susțin că nu au plecat la respectiva formație pentru funcții de partid.

„Am decis să ne alăturăm celor din ALDE, să pregătim o campanie electorală în mod exemplar, să facem tot ce ține de noi să ajutăm cetățenii printr-o politică socială la cel mai înalt nivel. Ne-am alăturat acestui partid fără niciun fel de pretenții la funcții. Facem acest lucru din dorința de a face cât mai puternică această alianță și să câștigăm alegerile locale”, a declarat VT, la sediul ALDE.

Constantin Predescu




Politică

Flaviu Rădițoiu, după ce a fost numit administrator special la TOHAN SA Zărnești: „În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul”

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu-Lucian Rădițoiu este de profesie jurist și are o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A. Din anul 2021 până în prezent ocupă funcția de consilier local în cadrul Consiliului Local din Cugir.

Despre numirea sa în funcția de administrator special la SC TOHAN SA Zărnești, Flaviu spune că o să fie ghidat după două principii de la care nu s-a abătut niciodată: „corectitudinea și profesionalismul”.

„Sunt jurist de profesie, având o experiență de peste 16 ani în funcția de consilier juridic la Uzina Mecanică Cugir S.A., o fabrică cu specific de producere a armamentului și muniției. Din 2021 până în prezent sunt consilier local în cadrul Consiliului Local Cugir.

În întreaga mea activitate m-am ghidat după două principii de la care nu m-am abătut: corectitudinea și profesionalismul. Aceleași principii îmi doresc să le aplic și în calitate de administrator special la Tohan S.A., numire care mă onorează și mă responsabilizează în același timp.

Consider că performanța unei societăți depinde de o analiză corectă a stadiului producției, a rezultatelor financiare și a indicatorilor de performanță, urmată de decizii manageriale potrivite pentru dezvoltarea societății și gestionarea eficientă a resurselor”, a explicat Flaviu Rădițoiu pentru cugirinfo.ro.




Citește mai mult

Politică

Flaviu Rădițoiu, membru USR Cugir, numit administrator special la TOHAN SA – filială a Romarm

Cugir INFO

Publicat

în

Flaviu Rădițoiu, membru al USR Cugir și fost candidat al formațiunii pentru funcția de primar al orașului, a fost numit în funcția de administrator special al TOHAN SA Zărnești, companie din industria de apărare și filială a Companiei Naționale ROMARM S.A.

Numirea a fost făcută prin ordin semnat de ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, la data de 31 iulie 2026.

TOHAN SA, una dintre companiile istorice din industria de apărare

TOHAN SA Zărnești este una dintre societățile cu tradiție din industria națională de apărare. Compania a fost înființată în anul 1938, ca parte a grupului industrial MALAXA, iar de-a lungul timpului a funcționat sub mai multe denumiri, inclusiv Uzina 6 Martie Zărnești și Uzina Mecanică TOHAN.

În prezent, societatea funcționează ca filială a Companiei Naționale ROMARM S.A., în baza Hotărârii Guvernului nr. 979/2000.

Compania desfășoară activități de producție și cercetare în domeniul industriei de apărare, printre care fabricarea de armament și muniție, producția de explozivi, proiectarea și testarea produselor specifice, precum și activități de import al materiilor prime și materialelor necesare procesului de producție.

Potrivit informațiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, TOHAN SA și-a adaptat activitatea în ultimii ani la standardele impuse de apartenența României la NATO și la cerințele europene privind calitatea, protecția mediului și securitatea în muncă.

Societatea are sediul în municipiul Zărnești, județul Brașov, și reprezintă una dintre principalele companii din cadrul industriei naționale de apărare, având o tradiție de aproape nouă decenii în producția de echipamente și muniție destinate sectorului militar.

Numirea lui Flaviu Rădițoiu în funcția de administrator special vine în contextul reorganizării conducerii unor companii din portofoliul Ministerului Economiei.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir