Sărbătoarea „Fiii satului Tărtăria”, desfășurată în weekend-ul care abia s-a încheiat, după o pauză de 20 de ani, a fost momentul ideal pentru ca comunitatea locală să reconstituie o nuntă tradițională.

Reconstituirea obiceiurilor unei nunți tradiționale la sat a fost cu siguranță cel mai important moment al sărbătorii din satul Tărtăria, județul Alba, localitatea unde s-au descoperit tăblițele cu cel mai vechi scris din lume. Evenimentul a trezit din nou satul la viaţă și a implicat toată comunitatea locală. Îmbrăcați în straie populare și cu casele și porțile împodobite cu covoare de sărbătoare țesute, localnicii i-au însoțit pe tinerii miri în cea mai frumoasă zi din viața lor.

Emil Molodeț, vornicul sau grăitorul de la Tărtăria a povestit pentru cititorii ziarulunirea.ro cum se desfășura o nuntă tradițională în satul din comuna Săliștea.

Pregătirile pentru nunțile tradiționale de la Tărtăria începeau cu o săptămână înainte de eveniment. Și pentru că la țară sâmbătă se lucra și la munca câmpului nu poți să faci sărbătoare, nunțile aveau loc mai ales duminica. Lunea, femeile se adunau la casa mirelui sau a miresei, după cum hotărau cuscrii și se apucau de făcut tăițeii și prăjiturile.

Bărbații interveneau mai târziu, joia, când se sacrificau animalele, porc sau vițel, după cum hotăra socăcița, o femeie cu autorizație, care pregătea mâncarea pentru nuntă: de la sarmale, supa de tăiței, friptura și gustările.

În paralel cu pregătitul meniului pentru nuntă, tineretul, mai ales băieții, trebuiau să împodobească poarta la mire și la mireasa. Obiceiul s-a moștenit și se păstrează până în zilele noastre la Tărtăria: ”Joi seara, feciorii din sat, prietenii mirelui, merg în pădure, taie ramuri de brad și vinerea seara făceau poarta la mire și la mireasă. Sâmbătă dimineața se împodobeau porțile”, povestește Emil Molodeț.

Sâmbătă, în jurul prânzului, la casa mirelui ajungea formația și de acolo se pleca cu alaiul de nuntă spre casa nașilor. Vornicul este cel care făcea intrarea în curte, le mulțumea nașilor că participă și dau o mână de ajutor tinerilor care se vor căsători. La țară, după căsătorie, nașii devin părinții spirituali ai mirilor.

De la nași, alaiul pornea după mireasă. Un moment important în nunta tradițională de la Tărtăria este blocarea drumului de către nuntași: ”Este o tradiție veche și frumoasă, un fel de glumă. Mireasa trebuie plătită. Acum se cer bani, dar mai demult oamenii ziceau ”îmi dai o găleată cu vin, să fim sănătoși!” Respectivii făceau și ei un chef.” Blocarea drumului se face mai ales când mirele vine din altă localitate și se căsătorește cu o fată din Tărtăria.

Alaiul de nuntă se îndreaptă apoi spre Primărie pentru semnarea actului legal, iar după aceea se mergea la biserică, unde preotul din sat săvârșea ceremonia religioasă. După cununia de la biserică, se mergea la sală, pe vremuri căminul cultural.

Preotul paroh din sat face intrarea religioasă la sală sau dezlegarea mesei, după care urmează distracția. Un alt moment important al nunții îl constituie cinstirea mirilor: ”Ca orice drum în viață, trebuie să pornești cu un ajutor. Și cum e obiceiul la noi la Tărtăria, dimineața pe la 4.00-5.00, se dădea cinstea mirilor. Fiecare familie cinstea mirii, cu un ajutor material de pornit în viață.”

Banii strânși de la nuntă, în urmă cu 70-80 de ani, tinerii îi investeau în pământ: ”Fiecare familie tânără își cumpăra un iugăr, un hectar sau jumătate de hectar. În zilele de astăzi ne-am modernizat, tinerii își cumpără un apartament, o mașină”, mai spune vornicul.

Un alt element important în nunta tradițională este plosca vornicului, în care se pune numai țuică: ”Un bătrân îmi spunea de demult că într-o ploscă de lemn dacă bagi vin va curge, iar dacă bagi apă se crapă”, povestește grăitorul de la Tărtăria. Pe vremuri, plosca cu țuică era plata vornicului pentru nuntă. Acesta pleca de acasă cu plosca goală, mergea la mire unde socrul mare umplea plosca, iar pe parcursul drumului servea oamenii pe stradă și pe cei care închideau drumul. Dimineața când se termina nunta și invitații plecau acasă, socrul mare umplea din nou plosca cu țuică, care ținea până la nunta următoare.

Tinerilor din ziua de astăzi care se căsătoresc, domnul Molodeț le transmite să nu uite de tradiții, să nu uite de unde au plecat: ”Lumea trebuie să se simtă bine. Nunțile din ziua de astăzi au devenit cam materiale. Nu contează, plicul să vină. Mai demult era o găleată cu capac și toată lumea arunca banii acolo. La sfârșit erau numărați și mirii erau mulțumiți. Așa e obiceiul românesc, dacă mergi la o nuntă, te duci să ajuți oamenii, să ajuți tânăra pereche să facă ceva în viață.”