Sport
Noul antrenor al echipei Mentalurgistul Cugir este Dan Manăilă
După mai multe săptămâni în care oficialii cugireni au negociat cu mai mulţi tehnicieni, în cele din urmă a fost ales antrenorul care are misiunea de a promova echipa de sub poalele Drăganei în Liga a II-a. Acesta este Dan Mănăilă, fostul antrenor al Europei Alba Iulia, CS Ineu, FC Putnok sau Jiul Petroşani.
Odată cu numirea pe banca tehnică a exeperimentatului antrenor, Cugirul va intra în perioada de pregătire, însă va urma şi bursa transferurilor, oficialii Metalurgistului dorind să asigure un lot cantitativ şi calitativ pentru lupta la promovare. “S-a votat în comitetul director cu un număr maxim de voturi pentru aducerea lui Dan Mănăilă. I-am prezentat acestuia condiţiile noastre, a fost de acord, iar de luni începem pregătirea. La reunire vor fi prezenţi toţi jucătorii aflaţi sub contract, plus câţiva de la CFR Cluj. În ceea ce priveşte banca tehnică, Suvaina va fi antrenorul secund, iar bineînţeles Lucian Itu, antrenorul din teren. Suntem bucuroşi că Metalurgistul Cugir va fi antrenat de Dan Mănăilă”, a precizat Ciprian Pahone, preşedintele echipei.
• Mănăilă: “Sunt bucuros că mă întorc acasă”
Contactat telefonic, Dan Mănăilă ne-a prezentat pe scurt strategia pe care o va avea la Cugir din sezonul următor.“De luni de la ora 10.00 o să fiu la Cugir, am bătut palma cu oficialii, iar la ora 16.00 vom avea primul antrenament, practic vom începe munca. Nu ştiu foarte multe despre viitoarele achiziţii, să văd lotul actual apoi vom trece la treabă, vrem să face un lucru în echipă. Nu am specificat în contract promovarea în Liga a II-a, însă toată lumea îşi doreşte să depăşească performanţele reuşite în sezonul trecut. Sunt bucuros că mă întorc acasă”,a declarat Dan Mănăilă, noul antrenor al echipei Metalurgistul Cugir.
Sport
Vasile Hârjoc, participare notabilă la Campionatul Mondial Masters de Maraton, desfășurat la Zagreb
Duminică, 11 octombrie 2026, la Zagreb, în Croația, s-a desfășurat Campionatul Mondial Masters de Maraton (WMA World Masters Athletics Marathon Championships), competiție internațională la care au participat alergători din peste 40 de țări.

România a fost reprezentată de nouă atleți, cu vârste cuprinse între 35 și 80 de ani, care au obținut rezultate notabile. Cea mai importantă performanță a delegației românești a fost câștigarea medaliei de bronz în proba pe echipe, la categoria M40, prin Petre Mitru, Adrian Berinde și Waldemar Vaum, sportivi care reprezintă Școala Alergării Baia Mare.
Județul Alba a fost reprezentat de maratonistul Vasile Hârjoc, sportiv legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, care a concurat la categoria de vârstă de peste 70 de ani.
După un sezon estival solicitant, cu participări la competiții mondiale, europene și balcanice, Vasile Hârjoc a încheiat maratonul de la Zagreb, pe distanța clasică de 42,195 km, cu timpul de 4 ore, 52 de minute și 12 secunde, ocupând locul 21 la categoria sa de vârstă.
Rezultatul obținut la Zagreb confirmă perseverența și pasiunea pentru atletism ale veteranului cugirean, care continuă să reprezinte cu cinste sportul din județul Alba în competițiile internaționale.
Constantin PRREDESCU
Sport
FC Beutori a câștigat „Cupa Toamnei” la mini-fotbal, organizată la Cugir
S-a încheiat ediția 2026 a turneului de mini-fotbal „Cupa Toamnei”, organizat la finalul aceste sptămâni, pe terenul de sport al Colegiului Național „David Prodan” din Cugir. La competiție au participat șase echipe, care s-au întrecut pentru un loc pe podium, într-o atmosferă competitivă și cu mult fair-play.

Dincolo de trofee și de dorința de a câștiga, participanții s-au bucurat de mișcare, relaxare și ocazia de a-și întări legăturile de prietenie.
Clasamentul final:
• FC Beutori — campioană
• FC Campionii — vicecampioană
• FC Last Minute — locul al treilea
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 11 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 11 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 6 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 9 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia