Sport
Nouă victorie în amicale, pentru roș-albaștrii: CSO Cugir – Industria Galda de Jos 2-0 (2-0)
CSO Cugir și Industria Galda de Jos, colege în Seria a 9-a a Ligii a 3-a, aflate la polii opușii ai ierarhiei, s-au înfruntat într-o partidă amicală sub Drăgana, câștigată de „roș-albaștrii” grație dublei semnate de M. Lupu (2 – lat din 6 metri la centrarea lui P. Păcărar, 15 – scăpat singur, a plasat pe lângă portar). Între reușitele semnate de golghteterul seriei s-a intercalat și ratarea unui penalty de către Potopea (4) – șut apărat de portarul R. Opric (faultat Brânză).
În majoritatea momentelor întâlnirii s-a văzut diferența de valoare și pregătire în favoarea gazdelor, care au dominat, însă și trupa din Galtiu a avut câteva oportunități, în condițiile în care s-au înfruntat formații despărțite de 19 puncte în ierarhia sezonului. În fapt a fost singurul duel al iernii între echipele de Liga a 3-a din Alba în această pauză competițională și primul meci în care poarta cugireană nu a fost perforată.
CSO Cugir: R. Opric –Dohotariu, Vlădia, Șt. Radu, Vitinha – I. Grozav, Boldea – Cioargă, P. Păcurar, Dușmanu – M. Lupu; au mai intrat Casian, Cocan, L. Contra, Fl. Sandu, M. Neagu, Budin. Nu au evoluat, din diverse motive, Toilă, N. Bănică, Al. Rus, Tăban, Șaucă, Șuteu, R. Voicu și Itu. Antrenor Lucian Itu.
Industria Galda: Căt. Suciu – E. Hălălae, Potopea, Goța, Petruse – R. Morar, P. Man, Tripșa, Borșai – Bălaș, Brânză; rezerve Ov. Barna, Iosa – C. Necreală, D. Anghel, R. Anghel, Goguța, Ov. Crișan, Fl. Popa, Al. Stan. G. Manciulea. Antrenor Ștefan Fogoroși. Absenți: Coltor, D. Hulea, Pisoiu, An. Greuruș, Bălșan (accidentați sau la serviciu).
CSO Cugir a susținut patru întâlniri de verificare în această iarnă, după cum urmează: 1-2 cu CSM Deva (deplasare), 4-1 cu CSC Sânmartin (la Deva), 4-4 cu Măgura Cisnădie (deplasare), 4-3 (1-0) cu Jiul Petroșani (goluri înscrise de M. Lupu, Cioară, Șaucă și M. Neagu – penalty). Urmează disputa din deplasare cu Jiul Petroșani (sâmbătă, 6 martie, ce a înlocuit jocul cu Șoimii Lipova), ultima repetiție înaintea debutului oficial, în 12 martie, la Ungheni
În dreptul Industriei stau jocurile cu Dacia Orăștie (1-1, acasă și 2-2, deplasare), LPS Sebeș (0-1, la Galtiu).
Sport
Campionatul Național Under 19, etapa regională: AFC Tălmaciu – Metalurgistul Cugir 8-1 (4-0)
Metalurgistul Cugir a suferit o înfrângere usturătoare, 1-8 (0-4), cu AFC Tălmaciu, în etapa regională a Campionatul Național Under 19, disputată sâmbătă.

Golul „roș-albaștrilor” a fost înscris, în actul secund, la 0-6, de Iosif. În prima repriză s-a accidnetat portarul titular, Țîru, care a fost transportat cu ambulanța, la spital
Cugirenii au pierdut și primul joc, acasă, 1-3, cu CSȘ Odorheiu Secuiesc. Metalurgistul: Țîru – Antal, E. Cristea, Siriteanu, Gyapias, Iosif, Vodă, Ban, Trif, Baciu, Ivan; au mai intrat Grozăvescu, Măgureanu, Nestian, Mureșan, Bîldea; rezerve Bura.
„O lecție usturătoare, e apăsător eșecul, la asemenea proporții. Un rezultat care trebuie să ne dea de gândit, mai ales la nivelul atitudinii. A contat și faptul că în prima repriză, la 0-2, portarul Țîru, s-a accidentat, și-a pierdut cunoștiința, și a fost dus cu ambulanța la Spital, pentru examene CT”, a spus antrenorul George Goronea.
Cugirenii nu s-au bazat pe 6 dintre cei mai buni jucători, P. Pahone, Mihăilă, G. Cristea, Cuțitei, G. Andriuc (cu prezențe în eșalonul terț, primii doi titulari în stagiunea curentă) și D. Adam, întrucât la acest nivel nu puteau utiliza jucători cu viza FRF.
Sport
Tenismenul cugirean, Robert Paștiu – locul II la turneul de juniori „Florin Mergea Tenis Academy”, desfășurat astăzi la Târgu Jiu
Sâmbătă, 6 iunie 2026, în Municipiul Târgu Jiu s-a desfășurat Turneul de tenis „Florin Mergea Tenis Academy”, rezervat juniorilor, competiție din cadrul calendarului Campionatului Național „Tenis 10”.

Tenismenul cugirean Robert Paștiu, legitimat la Clubul Sportiv „Metalurgistul” Cugir, a evoluat la categoria de vârstă 9-10 ani (mingi verzi).
La categoria lui, Robert a obținut un merituos loc I în faza grupelor, cu un total de 5 victorii, sportivul cugirean calificându-se în marea finală a turneului.
La finalul turneului, și în clasamentul general, Robert a încheiat turneul pe treapta a II-a a podiumului.
„Mulțumim „Vidi Top Sport” (fam. Vidican ) pentru susținerea acestui minunat turneu de tenis ! Mulțumim sponsorilor „Canamar” (fam. Coraș), „Autosally” (fam. Săliștean) care sunt mereu alaturi de noi și în anul 2026, antrenorului Lucian Rada pentru rezultatele bune la nivel național”, a dorit să declare familia sportivului.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 10 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 2 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 8 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 7 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 2 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro