Rămâi conectat

Actualitate

Nicolae Sinedru, un vinerean stabilit în Germania de aproape 20 de ani, s-a întors în satul natal să fie păștean

Cugir INFO

Publicat

în

După aproape 20 de ani de când s-a stabilit în Germania, Nicolae Simedru s-a întors în aprilie 2026 în satul natal, la Vinerea, pentru a participa la un obicei vechi de aproape opt decenii. Anul acesta are o semnificație aparte, mai ales că împlinește frumoasa vârstă de 60 de ani, devenind astfel unul dintre „pășteni”.

Plecat în Germania în 2008, vinereanul a muncit inițial într-un abator, iar ulterior și-a schimbat domeniul de activitate, orientându-se către bucătărie. A început ca ajutor de bucătar, reușind în timp să devină bucătar, iar în prezent lucrează la o școală din Mühldorf.

Deși a trăit ani buni departe de casă, legătura cu Vinerea a rămas puternică. „Obiceiurile se păstrează cu sfințenie aici. Eu mă întorc în fiecare vacanță școlară acasă”, a mărturisit acesta pentru ziarulunirea.ro.

Nicolae Simedru apreciază și mai mult locurile natale după anii petrecuți în străinătate, iar participarea la obiceiul ,,Păștenilor” este pentru el nu doar o datorie, ci și o mândrie. „Trebuie să păstrăm tradiția. Este o onoare să ajungi la 60 de ani și să duci mai departe acest obicei”, spune bărbatul.

Tradiția Păștenilor a început în anul 1948, în satul Vinerea, județul Alba. Povestea acestei tradiții spune că aceasta a luat naștere după ce sătenii au început să se certe pentru rolul de gazdă a sărbătorilor pascale. În urma certurilor, sătenii au stabilit o gazdă, primul Păștean, care la rândul lui își va lua ajutoare pentru a aduce bucuria sărbătorilor în întregul sat.

La împlinirea vârstei de 60 de ani, fiecare sătean din Vinerea primește rolul de Păștean, pentru a duce mai departe tradiția. Anul acesta, zeci de oameni s-au adunat, cu mic, cu mare, la biserica din sat, pentru a împărți colaci și vin tuturor. Alaiul a pornit dis de dimineață de la biserică, îndeptându-se spre casa gazdei, unde s-a oficializat și o slujbă.

După terminarea slujbei, alaiul s-a reîntors la biserică, având desagii plini cu pâine și vin, din care se vor face Paștile ce vor fi împărțite sătenilor.




Actualitate

Vineri, 10 iulie 2026: Vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, în cadrul Festivalului Dacic Singidava

Cugir INFO

Publicat

în

Vineri, 10 iulie, de la ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir va avea loc vernisajul expoziției „Eroii Antichității: ilustrație și reconstituire istorică”, eveniment inclus în programul Festivalului Dacic Singidava.

Conceptul expozițional îi aparține istoricului dr. Claudiu Purdea și reunește ilustrațiile cu tematică istorică realizate în ultimii opt ani de ilustratorul Cătălin Drăghici pentru publicații și edituri de specialitate din România și din străinătate.

Expoziția aduce în prim-plan personaje și momente reprezentative din lumea antică, reconstituite prin ilustrații realizate cu atenție la detaliul istoric și în strânsă legătură cu cercetarea și reconstituirea istorică.

Vizitatorii vor putea descoperi personaje emblematice, războinici, meșteșugari, membri ai aristocrației și scene din viața cotidiană, precum și reprezentări ale unor momente importante din confruntările dintre daci și Imperiul Roman. Fiecare ilustrație este însoțită de explicații care contribuie la o înțelegere cât mai fidelă a contextului istoric.

Potrivit organizatorilor, expoziția își propune să ofere publicului o perspectivă asupra civilizației dacice, evidențiind modul în care cercetarea științifică și arta reconstituirii istorice se completează reciproc pentru a readuce în atenție lumea de acum două milenii.

Vernisajul este deschis publicului și va avea loc vineri, 10 iulie 2026, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural Cugir.




Citește mai mult

Actualitate

Bărbat de 58 de ani din Goașele, găsit spânzurat în propria locuință. Poliția Cugir a deschis un dosar penal

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 58 de ani, din localitatea Goașele,  a fost găsit spânzurat în locuința sa, miercuri, 8 iulie 2026.

Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Alba, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au fost sesizați cu privire la descoperirea bărbatului. La fața locului s-a deplasat o echipă de cercetare, care a identificat trupul neînsuflețit în interiorul imobilului.

În urma examinării sumare, oamenii legii nu au constatat urme vizibile de violență pe corpul victimei.

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, unde va fi efectuată necropsia pentru stabilirea cu exactitate a cauzei decesului.

Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, în conformitate cu procedura aplicată în astfel de cazuri, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs decesul.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir