Actualitate
Nicolae Ciucă vine mâine la Cugir, cu prilejul împlinirii a 225 de ani de existență a fabricilor din orașul de la poalele Drăganei
Nicolae Ciucă, va fi prezent sâmbătă, 21 septembrie 2024 în orașul Cugir cu prilejul sărbătoririi a 225 de ani de existență a fabricilor din oraș. De asemenea, fostul premier al României va participa la manifestațiile organizate în cadrul festivalului „Toamna Cugireană”.

Anul acesta, Cugirul aniversează împlinirea a 225 ani de la înfiinţarea primei fabrici de oţel, atestând peste două secole de tradiţie şi valoare, perioadă care au făcut ca numele oraşului să fie recunoscut pe multe meridiane ale lumii, fiind sinonim cu calitate, seriozitate şi competenţă.
O mare citadelă a industriei româneşti care a făcut istorie şi cu care localnicii se mândresc, având în vedere investiţiile care au condus la modernizarea fabricaţiei de armament de infanterie, artilerie şi muniţie prin asimilarea de produse NATO.
Simultan se desfășoră și festivalul Toamna Cugireană, eveniment local dedicat zilelor orașului Cugir, unde vor avea loc ateliere dacice, expoziții ale artizanilor și a producătorilor locali, parade și concerte.
Programul vizitei
10.30 – 11.00 Vizită societatea Nova Grup – Cugir
Prezentarea produselor societății
11.00 – 12.00 Masa Rotundă cu tema: 225 de ani DE LA PRELUCRAREA OȚELULUI, LA PRODUCȚIA PENTRU INDUSTRIA DE APĂRARE
– Vor participa reprezentanți ai agenților economici din Cugir care activează în industria prelucrărilor metalice, prelucrări mecanice și fabricarea produselor pentru industria de aparare
– Prezentare produse UM Cugir
12.00 – 13.00 Participare la evenimentul local dedicat Zilelor oficiale ale Orașului Cugir – Festivalul Toamna Cugireană: Mândrie și Tradiție
– Vizita ateliere dacice, expoziții ale artizanilor, standuri producători locali
Actualitate
Un tânăr de 25 de ani din Cugir, reținut după ce ar fi intrat fără permisiune în locuința bunicii sale
Un tânăr în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violare de domiciliu. Acesta ar fi pătruns fără acordul bunicii sale, în vârstă de 68 de ani, în locuința acesteia.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, incidentul s-a produs duminică, 25 octombrie 2026, în jurul orei 12:30.
Din cercetările efectuate a reieșit că tânărul ar fi intrat în imobil fără consimțământul femeii, folosind o metodă neobișnuită: ar fi escaladat peretele exterior al clădirii și ar fi pătruns în interior printr-o fereastră.
În urma verificărilor, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Cugir au dispus, la data de 25 octombrie, reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violare de domiciliu, urmând să fie stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul.
Actualitate
Cugireanul Vasile Hârjoc, cu bicicleta, la Ștafeta Recunoștinței – „Invictus” 2026
Atletul Vasile Hârjoc din Cugir s-a alăturat și în acest an Ștafetei Invictus, eveniment național dedicat eroilor României, militarilor căzuți la datorie și celor răniți în teatrele de operațiuni. De această dată, sportivul cugirean a parcurs traseul pe bicicletă, ducând mai departe simbolul Drapelului Național.

Ștafeta Invictus este un eveniment de voluntariat și alergare sau ciclism, organizat anual de Mișcarea Invictus România, sub egida Ministerului Apărării Naționale. Acțiunea urmărește să păstreze vie memoria eroilor și să promoveze respectul față de sacrificiul celor care au luptat pentru țară.
În 2026, Vasile Hârjoc a pornit în această călătorie pe 20 octombrie, din Blaj, continuând traseul prin Mihalț, Sântimbru, Alba Iulia, Teiuș, Aiud, Unirea și Războieni. Pe 21 octombrie, acesta a predat ștafeta în municipiul Câmpia Turzii.
Traseul ștafetei continuă prin județele Cluj, Sălaj și Satu Mare, urmând să ajungă la Carei pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României. Aici are loc încheierea simbolică a evenimentului, într-un loc cu o puternică semnificație istorică pentru România.
Pe parcursul deplasării, participanții s-au oprit la monumentele eroilor aflate în localitățile tranzitate, unde au adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru țară.
Potrivit relatărilor lui Vasile Hârjoc, echipa a fost întâmpinată cu căldură în mai multe comunități. Elevi ai școlilor gimnaziale și localnici au venit în sprijinul participanților, oferindu-le plăcinte, fructe, sucuri și apă.
Dincolo de efortul fizic, Ștafeta Invictus reprezintă un gest de recunoștință și solidaritate, care unește oameni de toate vârstele în jurul respectului pentru eroii României. Participarea lui Vasile Hârjoc demonstrează, încă o dată, implicarea sportivilor din Cugir în acțiuni cu valoare civică și patriotică.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro