Actualitate
Minoră acroșată de un autoturism, în timp ce se juca cu alți copii, pe str. George Coșbuc din Cugir
Poliţia Oraşului Cugir a fost sesizată. în cursul serii de ieri, cu privire la faptul că pe strada George Coşbuc din localitate s-a produs un accident rutier.
Potrivit IPJ Alba, “din primele cercetări efectuate de poliţişti a rezultat că G.M.S., de 42 de ani, din Cugir, în timp ce conducea un autoturism, a acroşat-o cu oglinda retrovizoare pe o minoră în vârstă de 10 ani, din Cugir, care se afla împreună cu alţi copii pe partea carosabilă. În urma accidentului, victima a suferit leziuni uşoare la glezna piciorului stâng.
Şoferul autoturismului a transportat-o pe minoră la spitalul din Cugir unde a primit îngrijiri medicale.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest care a evidenţiat faptul că nu era sub influenţa alcoolului.
Cercetările sunt continuate.”
FOTO: ARHIVĂ

Actualitate
Bărbat de 43 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce i-a sustras unei femei telefonul mobil
Luni, 11 august 2025, polițiștii din Cugir au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 43 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru furt calificat.
Informații de background
În seara zilei de 6 august 2025, polițiștii din Cugir au fost sesizați de către un bărbat de 32 de ani, prin 112, cu privire la faptul că mamei sale i-ar fi fost furat telefonul mobil.
Din verificări a reieșit că, în seara zilei de 6 august 2025, femeii, în vârstă de 62 de ani, din localitatea Cordăreni, județul Botoșani, i-ar fi fost sustras telefonul mobil, în timp ce se afla pe strada Alexandru Sahia din Cugir.
La scurt timp, polițiștii l-au identificat pe un bărbat de 43 de ani, din Cugir, ca persoană bănuită de furtul telefonului mobil, asupra acestuia fiind găsit bunul sustras.
Telefonul mobil a fost restituit persoanei vătămate.
Actualitate
Incendiu izbucnit la o locuință, pe strada George Enescu. Intervin pompierii militari din Sebeș și SVSU Cugir
Pompierii militari din Sebeș și SVSU Cugir au fost solicitați să intervină, vineri după-amiază, pentru localizarea și stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință situată pe strada George Enescu, din Cugir.
„Detașamentul de pompieri Sebeș intervine pentru stingerea unui incendiu în orașul Cugir, str. George Enescu. Din informațiile preliminare ar fi vorba despre un incendiu izbucnit la o locuință. Forțe alocate: 1 x ASAS, 1 x EPA și SVSU Cugir”, a transmis ISU Alba.
UPDATE: „Cauza incendiului a fost o oală cu mâncare uitată pe foc. Incendiul a fost stins, se lucrează pentru ventilarea spațiul interior al locuinței”, a mai transmis ISU Alba.
Actualitate
Tânăr de 25 de ani din Cugir reținut de polițiști, după ce a condus „mort de beat” și fără permis un autoturism, cu care a provocat un accident la Vințu de Jos
La data de 8 august 2025, polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Vințu de Jos au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat de 25 de ani, din orașul Cugir, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În noaptea de 7/8 august 2025, un bărbat, în vârstă de 25 de ani, din orașul Cugir, în timp ce conducea un autoturism, pe strada Lucian Blaga din localitatea Vințu de Jos, ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu balustrada metalică din partea stângă a sensului de mers Alba Iulia-Cugir, rezultând pagube materiale.
Bărbatul de 25 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând valoarea de 1,17 mg/l alcool pur în aerul expirat.
A fost testat și pasagerul, un bărbat, în vârstă de 28 de ani, din orașul Cugir, proprietarul autoturismului, care i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului de 25 de ani, în cazul acestuia rezultând valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care cei doi bărbați au fost conduși la spital, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și încredințarea unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că se află sub influenţa alcoolului ori a unor substanţe psihoactive.
-
Mondenacum 12 luni
Mesaje de Sfânta Maria 2024. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luni
Când pică Paștele ortodox și cel catolic 2026, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 4 luni
MESAJE de Sfântul Gheorghe 2025. SMS-uri, urări şi felicitări pe care le poţi transmite celor dragi de ziua numelui | cugirinfo.ro
-
Administraţieacum 11 luni
Premiu simbolic oferit de Primărie unor societăți comerciale din Cugir, cu prilejul aniversării a 225 de ani de tradiție industrială a orașului
-
Mondenacum 3 luni
Sfinții Constantin și Elena 2025. FELICITARI, MESAJE și URARI pentru cei care își sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Sportacum 8 luni
Triumf pentru șahiștii de la Metalurgistul Cugir, la „Cupa de Iarnă” desfășurată la Sibiu
-
Din judeţacum 4 luni
Când sunt Floriile Ortodoxe și Catolice în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Sportacum 10 luni
„Roș-albaștrii” – remiză externă, după un meci nebun: ACS Mediaș – Metalurgistul Cugir 2-2 (0-0)