Rămâi conectat

Actualitate

Minivacanța de PAȘTE: Zile LIBERE de Paștele Ortodox și Paștele Catolic | cugirinfo.ro

Cugir INFO

Publicat

în

Minivacanța de PAȘTE 2022: Zile LIBERE de Paștele Ortodox 2022 și Paștele Catolic | cugirinfo.ro

De câțiva ani de zile, în România s-a stabilit că liberele legale de Paște care se dublează, adică acordate atât pentru Paștele catolic 2022, și pentru Paștele ortodox 2022, se recuperează ulterior. Cei care sunt nevoiți să lucreze în aceste zile trebuie să fie recompensați de către angajator.

Angajații de la stat sau privat se bucură în acest an de patru zile libere cu ocazia Paştelui, fiind incluse atât Vinerea Mare, cât și a doua zi de Paște.

Citește și: Mesaje de Paște. Urări de Paște. Felicitări de Paște care pot fi transmise prin SMS de Sfintele Paști

Anul acesta Paștele ortodox pică pe 24 aprilie. Astfel, zile libere vor fi patru Vinerea Mare,  prima şi a doua zi de Paşte

Paștele catolic se sărbătorește cu o săptămână înainte, pe data de 17 aprilie, iar zilele libere Vinerea Mare, prima şi a doua zi de Paşte.

Începând din anul 2020 angajații care beneficiază de libere și de Paștele catolic cât și de Paștele ortodox trebuie să recupereze zilele libere primite suplimentar conform programului pe care angajatorul il stabilește.

Citește și: Când pică Paștele ortodox și cel catolic în următorii ani

Chiar dacă în Codul muncii este prevăzut faptul că salariaţii au dreptul la zile libere cu ocazia sărbătorilor legale naţionale, anumite categorii de angajaţi trebuie să se prezinte la muncă şi de Paşte. E vorba despre cei care lucrează în unitățile sanitare și în unitățile de alimentație publică, dar și în locurile în care activitatea nu poate fi întreruptă din cauza caracterului procesului de producție sau specificului activității.

În astfel de situații, salariaților trebuie să li se asigure compensarea cu timp liber corespunzător în următoarele 30 de zile. Dacă, din motive justificate, nu se pot acorda zile libere, salariații trebuie să beneficieze de un spor de cel puțin 100% din salariul de bază.




Actualitate

„Rugby – Oțel și Aur”, o carte de succes aparținând fostului jucător și antrenor Ionel Sahlean

Cugir INFO

Publicat

în

Volumul semnat de fostul jucător și antrenor Ionel Sahlean-Homeniuc readuce în atenție povestea rugbyului din Cugir și contribuția oamenilor care au format generații de sportivi în județul Alba.

În curând, iubitorii rugbyului vor avea ocazia să descopere volumul „Rugby – Oțel și Aur”, semnat de Ionel Sahlean-Homeniuc, fost jucător și antrenor, o personalitate care și-a dedicat o mare parte din activitate promovării și dezvoltării rugbyului juvenil și de performanță.

Cartea reprezintă o incursiune în evoluția acestui sport, cu accent pe activitatea desfășurată în Cugir și în alte localități din județul Alba, dar și pe experiența acumulată de autor în cadrul unor proiecte sportive din diferite regiuni ale țării.

De-a lungul anilor, orașul Cugir a devenit unul dintre centrele importante ale rugbyului juvenil din Transilvania, datorită implicării unor tehnicieni dedicați, printre care și Ionel Sahlean-Homeniuc, activ la Rugby Club „Metalurgistul” Cugir. Munca acestora a contribuit la formarea unor generații de tineri sportivi și la consolidarea tradiției rugbyului în zonă.

Activitatea antrenorului nu s-a limitat la performanțele obținute în competițiile de club. Un obiectiv important a fost atragerea copiilor și tinerilor către sport și construirea unei baze solide de selecție și pregătire a viitorilor jucători. În acest demers s-au remarcat și proiectele desfășurate la Roșia Montană, precum și activitatea Centrului de Excelență din Abrud.

Un capitol important al experienței sale profesionale îl reprezintă activitatea de antrenor la CS Gold Roșia Montană, precum și implicarea în dezvoltarea rugbyului feminin în formatul rugby în 7. Sub îndrumarea sa, junioarele din Roșia Montană au obținut rezultate remarcabile la nivel național, iar unele sportive au ajuns să fie selecționate în structuri reprezentative și în echipe continentale.

O altă componentă a activității sale a fost promovarea rugbyului în mediul școlar, prin programe precum Rugby Tag, desfășurate în cadrul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSS). Astfel de inițiative au contribuit la familiarizarea copiilor cu valorile acestui sport și la identificarea unor noi talente.

Rugby Club „Metalurgistul” Cugir s-a remarcat, de-a lungul timpului, și în competițiile de rugby în 7, o disciplină dinamică, devenită sport olimpic, care pune accent pe viteză, agilitate, rezistență și pregătire fizică riguroasă. Acest format a oferit cluburilor cu resurse materiale mai reduse oportunitatea de a concura la nivel înalt și de a obține rezultate importante.

Prin volumul „Rugby – Oțel și Aur”, Ionel Sahlean-Homeniuc aduce în atenția publicului experiența unei activități sportive construite prin muncă, perseverență și pasiune. Povestea sa evidențiază rolul antrenorilor care au făcut legătura între comunitățile locale și marile competiții, oferind copiilor și tinerilor din orașele de provincie șansa de a evolua și de a ajunge la nivelul performanței naționale și internaționale.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Luni, 16 noiembrie 2026: Femeile cu vârste între 25 și 65 de ani din Cugir pot beneficia de testare ginecologică gratuită pentru prevenirea cancerului de col uterin

Cugir INFO

Publicat

în

Femeile din Cugir și din împrejurimi sunt invitate să participe, în data de 16 noiembrie 2026, la o campanie de prevenire și depistare timpurie a cancerului de col uterin, desfășurată prin intermediul Caravanei CLARA. Acțiunea oferă acces gratuit la servicii de screening și se adresează femeilor cu vârste cuprinse între 25 și 65 de ani.

Caravana va fi prezentă în intervalul orar 09:00–16:00, la Centrul de Asistență și Recuperare pentru Persoane Vârstnice „Lotus”, din cadrul Direcției de Asistență Socială Cugir, situat pe strada Victoriei, nr. 5.

Inițiativa face parte din proiectul CLARA – „Controlul cancerului de col uterin prin Acces echitabil la servicii de calitate: consolidarea capacității programului național de screening” și urmărește facilitarea accesului femeilor, în special al celor din categorii vulnerabile, la servicii medicale de prevenție și diagnostic precoce.

Cum se desfășoară testarea?

Participarea presupune trei etape simple: informarea de către un consultant CLARA cu privire la procedura de testare și importanța screeningului, înscrierea la caravană și efectuarea testului, toate în cadrul aceleiași acțiuni.

Organizatorii încurajează femeile eligibile să profite de această oportunitate, subliniind importanța controalelor preventive și a depistării timpurii a eventualelor afecțiuni.

Informații și înscrieri

Pentru detalii suplimentare, persoanele interesate pot contacta Compartimentul de Asistență Medicală Comunitară la numărul de telefon 0770 266 913 sau pot transmite întrebări la adresa de e-mail: screeningclara@asociatiamoaselor.ro.

Prin această campanie, serviciile de prevenție sunt aduse mai aproape de comunitate, oferind femeilor posibilitatea de a beneficia gratuit de testare și de informații medicale importante pentru protejarea sănătății.

Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European Plus, prin Programul Sănătate 2021–2027.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir