Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Ministerul Educației Naționale a aprobat înființarea unei noi clase de Filologie în cadrul Colegiului Național „David Prodan” din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Astăzi, 29 mai 2018 la sediul Instituției Prefectului – Județul Alba s-a desfășurat o conferință de presă susținută de către Directorul Cancelariei Prefectului Județului Alba, domnul Cornel Murg și inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Alba, doamna Marcela Dărămuș.

Cu acest prilej domnul Cornel Murg a declarat că în urma intervenției Instituției Prefectului și a Inspectoratului Școlar Județean Alba a fost aprobată de Ministerul Educației Naționale transferarea clasei cu profil filologie de la învățământul seral la cel de zi și funcționarea a trei clase ( profil matematică – informatică, profil științe ale naturii și profil filologie)  la Colegiul Național ” David Prodan” din Cugir.

Precizăm faptul că, recent în orașul Cugir au avut loc mai multe proteste la care au participat elevi și părinți, care au întocmit și transmis Instituției Prefectului un memoriu în care se arată că cele două clase aprobate în Planul de școlarizare la Colegiul Național ” David Prodan” Cugir pentru anul școlar 2018 -2019, învățământul liceal – zi ( clasa profil matematică – informatică și clasa profil mixt științe ale naturii/filologie ) sunt insuficiente.

În vederea soluționării conflictului s-au organizat mai multe întâlniri între factorii de decizie din învățământul județean și reprezentanții părinților din orașul Cugir, soldate cu intervenția Instituției Prefectului către Ministerul Educației Naționale care a soluționat favorabil această solicitare.

Inspectorul școlar general, doamna Marcela Dărămuș a precizat faptul că astăzi demarează procedurile necesare privind înființarea unei noi clase de filologie la zi, la Colegiul Național ” David Prodan”, declarând că cea mai importantă investiție este cea în tânăra generație, iar datoria noastră a tuturor este de a  ajuta și susține tinerii în procesul educațional.

Instituția Prefectului – Județul Alba




Învăţământ - Cultură

Investiție de peste 6,1 milioane de lei în școlile din Cugir. Proiectul de modernizare, finalizat prin PNRR

Cugir INFO

Publicat

în

Unitățile de învățământ din Cugir beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional, după finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Cugir”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 6.171.335,58 lei, din care 5.185.996,27 lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar 985.339,31 lei este TVA eligibilă.

Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea școlilor cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, contribuind la îmbunătățirea calității actului educațional și la crearea unui mediu de învățare adaptat cerințelor actuale.

Investițiile au vizat întreaga rețea școlară preuniversitară din Cugir, formată din cinci unități de învățământ care deservesc 2.385 de elevi și 214 cadre didactice, în cadrul a 107 săli de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere.

Au fost incluse în proiect:

  • Colegiul Național „David Prodan” Cugir;
  • Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir;
  • Școala Gimnazială nr. 3 Cugir;
  • Școala Gimnazială „Singidava” Cugir;
  • Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir.

În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente IT pentru digitalizarea procesului educațional, au fost dotate laboratoarele de informatică, sălile de clasă au fost mobilate cu mobilier nou, iar laboratoarele, cabinetele școlare și cele de asistență psihopedagogică au fost echipate cu materiale și aparatură modernă. De asemenea, atelierele de practică au fost dotate cu echipamente și componente digitale specifice.

Reprezentanții administrației locale apreciază că finalizarea investiției reprezintă un pas important în modernizarea învățământului din Cugir, oferind elevilor și profesorilor condiții de studiu și predare la standarde europene.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Festivitatea de absolvire și premiere a Promoției 2026, la Școala „Iosif Pervain” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Într-o atmosferă caldă și emoționantă, elevii, cadrele didactice și invitații prezenți au celebrat vineri, 19 iunie 2026, finalul unui nou an școlar.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența directorului școlii, a cadrelor didactice și a primarului Adrian Teban, care a transmis un mesaj de felicitare și încurajare elevilor și profesorilor, apreciind performanțele obținute și exprimându-și convingerea că și în anii următori vor fi atinse aceleași standarde de excelență.

Au fost premiați elevii care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, inclusiv un grup absolvenți ai clasei a VIII-a care au încheiat ciclul gimnazial cu performanța excepțională a mediei generale 10. De asemenea, un moment special a fost dedicat cadrelor didactice care au ajuns la finalul carierei, fiind omagiați pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția lor la formarea atâtor generații de elevi.

În semn de continuitate și responsabilitate absolvenții clasei a VIII-a au predat cheia succesului generației următoare, ca simbol al continuității și al responsabilității.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute, mulțumiri profesorilor pentru implicare și dăruire, iar absolvenților le dorim mult succes în noua etapă a vieții lor!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir