Rămâi conectat

Economie

Ministerul Economiei dorește să facă investiții la Fabricile din Cugir, în vederea derulării programelor majore de înzestrare ale Armatei României

Cugir INFO

Publicat

în

Ministrul Economiei, Niculae Bădălău, secretarul de stat Ion Radu, directorul general ROMARM, Claudiu Cucu, directori ai societăților din industria națională de apărare, precum și o echipă de specialiști din cadrul Ministerului Economiei, au avut marți, 26 februarie, o întâlnire de lucru la sediul Ministerului Apărării Naționale.

Reuniunea s-a referit la activitatea și perspectivele industriei naționale de apărare, ministrul Apărării Naționale, Gabriel Leș, prezentând o sinteză a programelor majore de înzestrare aflate în derulare sau în fazele finale de planificare. Acesta a spus că nivelul de alocare de două procente din PIB, asumat de Guvernul României pentru cel puțin 10 ani, a pus punct unei lungi perioade de subfinanțare a Armatei și a permis inițierea unor programe majore de înzestrare, la un nivel fără precedent după 1990.

Toate acestea reprezintă oportunități importante pentru economia României, în general, și industria de apărare, în special, pentru că majoritatea programelor de achiziții pornesc de la premisa, care este, de fapt, condiție esențială în procedura de achiziție, ca producția noilor echipamente să fie integrată în cea mai mare măsură posibil în România.

„Urmărim ca, prin valorificarea condițiilor de off-set, să contribuim, prin crearea centrelor de mentenanță, de exemplu, la retehnologizarea unor importante unități de profil din industria națională sau crearea altora noi, care să ne permită derularea operațiunilor de mentenanță pe toată durata de exploatare a echipamentelor pe teritoriul României, ceea ce va însemna crearea unui număr important de locuri de muncă de înaltă calificare”, a adăugat Gabriel Leș.

La rândul său, ministrul Niculae Bădălău a trecut în revistă principalele proiecte ale Ministerului Economiei pe segmentul investițiilor în industria de apărare și a solicitat din partea M.Ap.N. sprijin în definirea unor criterii cât mai precise referitoare la nevoile de înzestrare, astfel încât industria națională de apărare să poată dezvolta produse competitive, adaptate cerințelor tehnologice și operaționale reale ale armatei române.

„Armata României trebuie să fie principalul beneficiar al industriei naționale de apărare, iar produsele noastre trebuie să îndeplinească toate criteriile de performanță cerute de militari. Aceasta este premisa de la care pornim în planificarea fiecărei investiții în industria românească de apărare. Relansarea acestei industrii, cândva fanionul întregii economii, se va face prin investiții în cele mai noi și performante tehnologii de producție, ceea ce ne va permite nu doar să asigurăm echipamente pentru Armata României, ci și să exportăm tehnologii de ultimă generație produse în țara noastră”, a arătat Niculae Bădălău.

Demnitarul a dat exemplu de unități de profil din domeniul industriei de apărare, printre care și fabricile de armament și muniție din Cugir.




Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 20 octombrie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 20 octombrie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 20 octombrie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 20 octombrie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
VALYMAR TRUCK SRL Conducator auto transport rutier de persoane 1 0768931750
STAR TRANSMISSION SRL MANAGER DE COST PENTRU DEZVOLTAREA PROIECTULUI 10 0258806100
STAR TRANSMISSION SRL DOCUMENTARIST ORDONANTARE LOGISTICA 1 0258806100
ALPINA TEC LOGISTIC SRL MUNCITOR NECALIFICAT ÎN INDUSTRIA CONFECTIILOR 17 alpinateam.hr@gmail.com
COMPANIA NAŢIONALĂ ROMARM S.A. BUCUREŞTI FILIALA SOCIETATEA FABRICA DE ARME CUGIR S.A. ELECTRICIAN DE ÎNTRETINERE SI REPARATII 1 0258751991
MOTORHELP SERVICE VOPSITOR AUTO 1 0761133811
MOTORHELP SERVICE FEMEIE DE SERVICIU 1 0761133811



Citește mai mult

Economie

Fabricile de armament din Cugir, vizate de reorganizarea ROMARM. Ministerul Economiei a lansat consultarea publică

Cugir INFO

Publicat

în

Fabricile de armament din Cugir ar putea fi afectate de reforma propusă pentru industria națională de apărare. Ministerul Economiei a lansat în consultare publică un plan de reorganizare a ROMARM, care prevede transformarea companiei într-un holding industrial integrat și gruparea filialelor în clustere specializate.

Ministrul interimar al Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Irineu Darău, a anunțat lansarea în dezbatere publică a patru documente strategice. Acestea vizează reorganizarea ROMARM, monitorizarea investițiilor industriale derulate prin programul SAFE, valorificarea resurselor minerale și promovarea turistică a României.

ROMARM ar putea deveni un holding industrial integrat

În ceea ce privește industria de apărare, propunerea urmărește transformarea ROMARM dintr-un intermediar comercial într-o structură capabilă să coordoneze mai eficient activitatea filialelor sale.

Planul prevede reorganizarea celor 15 filiale în clustere specializate, precum armament, industrie navală și cercetare. Totodată, este propus un sistem dualist de conducere, format dintr-un consiliu de supraveghere și un directorat.

Potrivit analizei Ministerului Economiei, ROMARM deține în prezent participații mai mici de 20% în majoritatea filialelor, ceea ce limitează capacitatea companiei de a funcționa ca un grup industrial integrat.

Reforma urmărește consolidarea coordonării între unitățile de producție, eficientizarea activității și reducerea influenței politice asupra managementului.

Ce se poate schimba pentru fabricile de armament din Cugir

Pentru unitățile de producție din Cugir, aflate în portofoliul industriei naționale de apărare, reorganizarea ROMARM ar putea însemna schimbări în modul de coordonare și integrare industrială.

Cu toate acestea, documentul aflat în consultare publică nu precizează ce modificări concrete ar urma să fie aplicate fabricilor din Cugir și nici în ce cluster ar putea fi incluse acestea.

Impactul asupra producției, investițiilor și structurilor de conducere va depinde de deciziile luate în etapa de implementare. În acest moment, propunerea nu reprezintă o decizie finală privind viitorul unităților din oraș.

Irineu Darău: Reforma ar putea dura trei-patru ani

Ministrul interimar al Economiei a subliniat că reorganizarea presupune un proces de durată, care trebuie asumat la nivelul statului.

„Statul român, nu un politician sau altul, este cel care trebuie să se angajeze la un proces de trei-patru ani de zile”, a declarat Irineu Darău.

Potrivit acestuia, transformarea ar putea presupune fuziuni, măsuri de eficientizare și reorganizarea companiilor în clustere de activitate.

Monitorizarea investițiilor prin programul SAFE

Un alt document lansat în dezbatere publică vizează monitorizarea investițiilor realizate prin programul SAFE și verificarea obligațiilor privind localizarea producției în România, asumate prin acordurile de cooperare industrială.

Ministerul propune un mecanism de urmărire a angajamentelor privind realizarea producției pe plan național, astfel încât investițiile să contribuie efectiv la dezvoltarea economiei românești.

Reorganizarea ROMARM și monitorizarea investițiilor din industria de apărare sunt prezentate drept măsuri pentru consolidarea capacității industriale a României și reducerea dependenței de importuri.

Cele patru documente de politică publică sunt disponibile pe site-ul Ministerului Economiei. Propunerile urmează să fie analizate în cadrul consultării publice, iar reorganizarea ROMARM se află, deocamdată, în etapa de proiect.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir