Centrul Cultural Cugir (Casa de Cultură) găzduiește miercuri, 25 iulie 2018, începând cu ora 19.00, un interesant și atractiv eveniment, la care sunt invitați să participe nu doar creatorii de frumos, ci și cetățenii orașului de la poalele Drăganei, iubitori de artă, de muzică, de poezie….     

Manifestarea, desfășurată în cadrul „Laboratorului Cultural” are înscrisă pe agenda sa și lansarea volumului de poezie „Muntele de cristal” aparținând poetei Elena Mateica. Autoarea iese din nou în public. După o destul de lungă peregrinare „Între două naturi”, poeta ajunge la „Muntele de cristal” și ne arată jurnalul de călătorie provocându-ne să stăm de vorbă pe „versanții” acestui munte.

„Nu este ușor să scrii poezie. Aceasta este un fel de instantaneu al sufletului, care, de cele mai multe ori, nu zâmbește la cameră. Trebuie să ai curaj să publici o carte de poezie, pentru că este un fel de răstignire, este ca și cum ți-ai pune sufletul pe caldarâm iar trecătorii vor păși nepăsători (cei mai mulți dintre ei), destui de mulți vor călca peste el având bocancii murdari și puțini, dacă nu foarte puțini, se vor opri să cerceteze. Ei bine, aici este bucuria, în cei puțini care vibrează!

Nu, nu sunt de condamnat ceilalți, poate erau apăsați de griji, poate pur și simplu nu vor să treacă dincolo de simplitatea zilei”, apreciază poetul cugirean, Vasile Dumitru.

La rândul său profesorul Ionuț Iancu dorește să convingă cititorii, în prefața cărții, că volumul de față surprinde nu numai o serie de sentimente cuprinse în mai multe ipostaze, dar, mai ales, o multitudine de culori , îmbinări și imagini vizuale, putând fi considerat, fără a exagera defel, un curcubeu modern al creației lirice contemporane.

Vasile Drăgan observă că „Muntele de cristal” împarte Lumina în culori pentru că asta e menirea lui, a Cristalului… La fel face și poeta, despletește Cuvântul în eșarfe vibrante, fiecare ondulând pe alte lungimi de undă, tocmai pentru a rezona cu cât mai mulți dintre noi. Lumina și Cuvântul sunt doar mesageri ai sufletului poetei.

„Dacă închidem ochii, vedem acolo, în milocul muntelui, autoarea! Tăcută și retrasă, ea se simte împlinită atunci când cineva atinge o pagină a volumului. Admiratoare a Lui Nichita, simțindu-se “în apele ei” atunci când vorbește despre Alexandru Jurcan, Dorel Gaftoneanu ori regretatul Ion Stratan, autoarea ne propune un joc de șah în care pionii sunt cuvintele, mutate pe diferite paliere ale vieții și sensibilității, în căutarea înțelesului și a liniștii”, conchide Vasile Drăgan.