Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

„Mica Unire” a fost sărbătorită ieri de elevii şcolilor gimnaziale din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Peste 180 de elevi de la şcolile gimnaziale ,,Iosif Pervain”, ,,Singidava” şi nr. 3 din Cugir, dar şi cadre didactice şi părinţi ai copiilor au participat joi, începând cu ora 17.00, la un program de activităţi, desfăşurat la Casa Orăşenească de Cultură cu ocazia împlinirii a 154 de ani de la Mica Unire.

Evenimentul a fost deschis de directorul Casei de Cultură, profesoara Rodica Florea care le-a amintit celor prezenţi contextul în care s-a realizat actul istoric de la 24 Ianuarie 1859 şi a subliniat importanţă majoră pe care a avut-o acest moment în împlinirea marelui deziderat de unire a tuturor românilor.
A urmat apoi un program special în cadrul căruia elevii au interpretat emoţionante cântece naţionale şi au rememorat  scenete istorice pe tema Unirii.  Au primit aplauze la scenă deschisă piesele ,,Moş Ioan Roată şi Unirea”, ,,Cuza Vodă şi Santinela” şi a impresionat ,,Şezătoarea ” organizată pe aceeaşi temă din istoria actului de la 24 Ianuarie 1859.
Pentru reuşita manifestării este meritul incontestabil al elevilor, aflaţi într-o adevărată competiţie, dar şi al cadrelor didactice care s-au pregătit pentru această importantă zi. Ne facem datoria să evidenţiem aportul cadrelor didactice: Simona Rusan şi Maria Martin (Şcoala Gimnazială ,,Iosif Pervain”), Lucia Anghel, Nicoleta Vasuţi şi Dorel Motocea (Şcoala Gimnazială ,,Singidava”), Luminiţa Cebotari, Daniela Igna, Luminiţa Sgubea, Ionela Pop, Mihaela Vereş şi Sofia Iovănescu (Şcoala Gimnazială nr. 3).




Învăţământ - Cultură

Investiție de peste 6,1 milioane de lei în școlile din Cugir. Proiectul de modernizare, finalizat prin PNRR

Cugir INFO

Publicat

în

Unitățile de învățământ din Cugir beneficiază de condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional, după finalizarea proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar din orașul Cugir”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

Valoarea totală a investiției s-a ridicat la 6.171.335,58 lei, din care 5.185.996,27 lei reprezintă finanțare nerambursabilă prin PNRR, iar 985.339,31 lei este TVA eligibilă.

Proiectul a avut ca obiectiv modernizarea infrastructurii educaționale prin dotarea școlilor cu mobilier nou, materiale didactice și echipamente digitale, contribuind la îmbunătățirea calității actului educațional și la crearea unui mediu de învățare adaptat cerințelor actuale.

Investițiile au vizat întreaga rețea școlară preuniversitară din Cugir, formată din cinci unități de învățământ care deservesc 2.385 de elevi și 214 cadre didactice, în cadrul a 107 săli de clasă, laboratoare, cabinete și ateliere.

Au fost incluse în proiect:

  • Colegiul Național „David Prodan” Cugir;
  • Colegiul Tehnic „Ion D. Lăzărescu” Cugir;
  • Școala Gimnazială nr. 3 Cugir;
  • Școala Gimnazială „Singidava” Cugir;
  • Școala Gimnazială „Iosif Pervain” Cugir.

În cadrul proiectului au fost achiziționate echipamente IT pentru digitalizarea procesului educațional, au fost dotate laboratoarele de informatică, sălile de clasă au fost mobilate cu mobilier nou, iar laboratoarele, cabinetele școlare și cele de asistență psihopedagogică au fost echipate cu materiale și aparatură modernă. De asemenea, atelierele de practică au fost dotate cu echipamente și componente digitale specifice.

Reprezentanții administrației locale apreciază că finalizarea investiției reprezintă un pas important în modernizarea învățământului din Cugir, oferind elevilor și profesorilor condiții de studiu și predare la standarde europene.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Festivitatea de absolvire și premiere a Promoției 2026, la Școala „Iosif Pervain” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Într-o atmosferă caldă și emoționantă, elevii, cadrele didactice și invitații prezenți au celebrat vineri, 19 iunie 2026, finalul unui nou an școlar.

Festivitatea s-a desfășurat în prezența directorului școlii, a cadrelor didactice și a primarului Adrian Teban, care a transmis un mesaj de felicitare și încurajare elevilor și profesorilor, apreciind performanțele obținute și exprimându-și convingerea că și în anii următori vor fi atinse aceleași standarde de excelență.

Au fost premiați elevii care s-au remarcat prin rezultate deosebite la învățătură, inclusiv un grup absolvenți ai clasei a VIII-a care au încheiat ciclul gimnazial cu performanța excepțională a mediei generale 10. De asemenea, un moment special a fost dedicat cadrelor didactice care au ajuns la finalul carierei, fiind omagiați pentru profesionalismul, dedicarea și contribuția lor la formarea atâtor generații de elevi.

În semn de continuitate și responsabilitate absolvenții clasei a VIII-a au predat cheia succesului generației următoare, ca simbol al continuității și al responsabilității.

Felicitări tuturor elevilor pentru rezultatele obținute, mulțumiri profesorilor pentru implicare și dăruire, iar absolvenților le dorim mult succes în noua etapă a vieții lor!




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir