Rămâi conectat

Sport

Metalurgistul Cugir repartizată în Seria a 5-a a Ligii a 3-a

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul-Cugir-Ariesul-TurdaConform deciziei Comitetului Executiv al FRF de astăzi, Metalurgistul Cugir va evolua în sezonul viitor în cadrul Seriei a 5-a a Ligii a 3-a. Eşalonul terţ va avea numai 5 serii a câte 14 echipe, spre deosebire de ediţia trecută şi va debuta în data de 30 august, ţintarul urmând a fi stabilit luni 18 august.

SERIA A V-A: CS Oşorhei, CS FC Zalău, CS Unirea Jucu, CS Sănătatea SP Cluj, FC Arieşul 1907 Turda, FC Unirea Dej, CF Metalurgistul 1939 Cugir, ACS FCM Baia Mare, CSM Avântul Reghin, ACF Gloria 1922 Bistriţa 2 (FC Gloria Progresul), CS Iernut, CSC Sânmartin, ACS Industria Galda, CSM Sighetu Marmaţiei.

Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal a aprobat astăzi componenţa seriilor Ligii a 3-a. Faţă de sezoanele trecute, noul campionat va porni cu o serie mai puţin. Cel de-al treilea eşalon fotbalistic va avea cinci serii a câte 14 echipe, a patra serie urmând a avea doar 13 formaţii, cu una mai puţin faţă de celelalte.

Calendarul competiţional pentru sezonul 2014-2015 se va stabili pe 18 august 2014, la ora 11:00, la Casa Fotbalului, sala ”Nicolae Dobrin”.

• Sistemul competiţional

Liga a 3-a este formată din 69 de echipe (4 serii a câte 14 echipe şi o serie de 13 echipe), sistem campionat în care fiecare echipă joacă, cu toţi ceilalţi adeversari, o dată pe teren propriu, o dată în deplasare (13 etape tur – 13 etape retur).

Promovează în Liga a 2-a echipele clasate pe locurile 1 din fiecare serie (în total 5 echipe).

Retrogradează în Liga a 4-a echipele clasate pe locurile 13 şi 14 din seriile cu 14 echipe, locul 13 din seria cu 13 echipe (seria a 4-a), plus o echipă de pe locul 12. În această situaţie, va fi alcătuit un clasament special în care se vor lua în calcul numai jocurile susţinute de echipele de pe locurile 12 cu echipele clasate pe locurile 1 -11.

• Iată componenţa celorlalte patru serii:

SERIA I: CS Sporting Lieşti, CS FC Păpăuţi, CS FC Zagon, CS Aerostar Bacău, FC Cetatea Tg. Neamţ, SCM Petrotub Roman, SC FC Ceahlăul 2 Piatra Neamţ, CS Kosarom Paşcani (CSM Paşcani), CS Ştiinţa Miroslava, ACS Bucovina Rădăuţi, ACS Bucovina Pojorâta, ACS Sporting Suceava, ACS Sepsi OSK Sf. Gheorghe, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc
SERIA A II-A: ACS Gloria Popeşti Leordeni, SC Juventus Bucureşti, FC Dinamo 2 1948 SA, CS Tunari, SC FC Metaloglobus SA, CS Viitorul Domneşti, AFC Dunărea 2005 Călăraşi, ACS FC Viitorul Axintele, ACS Callatis 2012 Mangalia, SC FC Oţelul 2 SA Galaţi, ACS FC Delta Dobrogea, AFC Metalosport Galaţi, AS Voinţa Snagov, ACS Înainte Modelu
SERIA A III-A: CS Concordia Chiajna 2, CS Podari, CS Vişina Nouă, SCM Argeşul Piteşti 2012, CS Atletic Bradu, ACS Urban Titu, FC Chindia Târgovişte, FCM Târgovişte SA, CS Ştefăneşti, FC Afumaţi, CS Inter Clinceni, AFC Astra 2, CS Sporting Roşiori 2008, CN Dinicu Golescu
SERIA A IV-A: CS Ineu, CS Naţional Sebiş, CS Millenium Giarmata, CS Nuova MM Becicherecu Mic, CS Vulturii 2009, ACS Viitorul Municipal Craiova, CS FC Hunedoara, ACS Ştiinţa Turceni, CS Minerul Motru 2008, CS Pandurii Lignitul Tg. Jiu 2, CS Minerul Mehedinţi 2010, ACSO Filiaşi, ACS UTA Bătrâna Doamnă

• Din Liga a 2-a retrogradează locurile 11 şi 12, iar locul 10 dă baraj pentru salvare

S-a votat în Comitetul Executiv şi sistemul competiţional pentru noul sezon, inclusiv modul de promovare şi de retrogradare. Astfel, propunerea LPF2 este ca din Liga 2 să promoveze cele două câştigătoare de play-off, în timp ce în Liga 3 vor retrograda patru echipe. Direct vor pica trei cluburi, adică ocupantele locurilor 5 din fiecare play-out şi ocupanta ultimului loc din play-out-ul de 6 echipe. Ultima retrogradată se va decide în urma unui meci de baraj între echipele care vor termina pe locul 4 în fiecare play-out.

În schimb, din Liga 3 vor promova cele cinci câştigătoare de serii, după ce pentru noul sezon s-a propus varianta de 5 serii a câte 14 echipe




Sport

O nouă performanță pentru șahul din Cugir: Golea Ianis Raul, locul III la cea de-a X-a ediție a „Cupei Rotary” de la Alba Iulia

Cugir INFO

Publicat

în

Tânărul șahist cugirean Golea Ianis Raul a obținut un rezultat remarcabil la cea de-a X-a ediție a competiției „Cupa Rotary”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie 2026, la Alba Iulia, unde s-a clasat pe locul al III-lea.

Evenimentul a fost organizat de Rotary Club Alba Iulia Civitas Solis și a reunit preșcolari și elevi din mai multe zone ale țării, pasionați de sportul minții, atât legitimați, cât și nelegitimați la Federația Română de Șah.

Ajunsă la ediția jubiliară cu numărul 10, competiția și-a reconfirmat statutul de eveniment dedicat promovării șahului în rândul copiilor și tinerilor, oferindu-le participanților posibilitatea de a-și demonstra aptitudinile, de a-și testa capacitatea de concentrare și de a acumula experiență competițională.

Turneul s-a desfășurat în Sala de Conferințe a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba, situată pe Bulevardul 1 Decembrie 1918, nr. 68, din Alba Iulia.

Competiția a fost structurată în două secțiuni: Turneul A, destinat copiilor și elevilor nelegitimați la Federația Română de Șah, și Turneul B, rezervat jucătorilor legitimați.

Rezultatul obținut de Golea Ianis Raul reprezintă o reușită importantă și o confirmare a muncii, perseverenței și pasiunii pentru șah, contribuind totodată la promovarea tinerelor talente sportive din Cugir.




Citește mai mult

Sport

Cugireanul Vasile Hârjoc, locul II la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”

Cugir INFO

Publicat

în

Atletul veteran Vasile Hârjoc, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat foarte bun la competiția de alergare montană „Masters Race 2026”, desfășurată sâmbătă, 7 noiembrie, în localitatea Maieru, județul Bistrița-Năsăud.

Competiția a cuprins două probe: una de 5 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 250 de metri, și alta de 15 kilometri, cu o diferență pozitivă de nivel de 650 de metri. La start s-au aliniat sportivi din întreaga țară, într-un concurs bine organizat, desfășurat în condiții meteo destul de dificile, la o temperatură de aproximativ 2 grade Celsius.

Reprezentantul județului Alba, Vasile Hârjoc, antrenat de profesorul Gheorghe Hăprean, a luat startul în proba de 15 kilometri, pe care a încheiat-o în timpul de 1 oră și 42 de minute. Performanța i-a adus locul al II-lea la categoria de vârstă +65 de ani, confirmând încă o dată valoarea și constanța atletului cugirean.

Județul Alba a mai fost reprezentat de Aurelian Zăgrean, de la CSM „Mica Romă” Blaj, care a concurat în proba de 15 kilometri și a ocupat locul al II-lea la categoria de vârstă 45–54 de ani, precum și de Ilie Cioca, de la CSM Unirea Alba Iulia, participant în cursa de 5 kilometri.

Pentru activitatea și rezultatele lor sportive, veteranii Ilie Cioca și Vasile Hârjoc au fost recompensați și cu diplome de excelență.

Urmează Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov

Calendarul competițional continuă pentru atleții veterani din județul Alba. Sâmbătă, 14 noiembrie 2026, aceștia vor participa la Crosul „15 Noiembrie” de la Brașov, unde vor concura în proba de 5 kilometri, pe traseul parcurs de revoluționarii brașoveni în timpul revoltei anticomuniste din noiembrie 1987.

Ediția din acest an va avea o semnificație aparte, fiind dedicată și memoriei lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei de la Brașov, trecut la cele veșnice în cursul acestui an.

„Va fi o ediție specială și în memoria lui Dănuț Iacob, unul dintre conducătorii revoltei din Brașov, care anul acesta a trecut la Domnul”, ne-a declarat Vasile Hârjoc.

Rezultatele obținute la Maieru demonstrează că pasiunea pentru sport, perseverența și dorința de performanță nu au vârstă, iar reprezentanții atletismului veteran din județul Alba continuă să ducă mai departe cu cinste numele cluburilor pe care le reprezintă.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir