Sport
Metalurgistul Cugir ia pauză până în 31 martie 2020, după ce FRF a luat decizia să suspende toate meciurile de fotbal din țară
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat astăzi suspendarea tuturor competițiilor de fotbal din țară până în 31 martie 2020, ca urmare a pericolului pe care îl reprezintă coronavirusul.
„Federația Română de Fotbal consideră că este datoare să protejeze familia fotbalului românesc și să participe activ la măsurile pe care Guvernul României și autoritățile internaționale le recomandă pentru protejarea sănătății publice. Astfel, în urma unei ședințe ce a avut loc astăzi, la Casa Fotbalului și a consultărilor avute cu membri afiliați, conducerea FRF, printr-un Comitet de Urgență, a decis astăzi, 12 martie, să suspende toate competițiile de fotbal, masculin și feminin, precum și de futsal, organizate în România”, se arată în comunicat.
Așadar, vor fi amânate până după 31 martie meciurile din Liga 1, Liga 2, Liga 3, Liga 1 feminin, Liga 2 feminin, Liga 3 feminin, Liga 1 Futsal, Liga 2 Futsal și competițiile de la nivel județean.
Sport
Debut în Liga Elitelor pentru echipele de juniori U13 și U14 de la Metalurgistul Cugir
Grupele de juniori U13 și U14 ale Metalurgistului Cugir au debutat duminică, 9 august 2026, în Liga Elitelor, competiție organizată de Federația Română de Fotbal.

Pregătite de antrenorii Traian Avram și Alin Dan Chirilă, cele două formații ale clubului cugirean au disputat prima etapă pe teren propriu, la Baza Sportivă Cugir Arena, unde au întâlnit echipele similare ale CSȘ Lugoj.
Debutul a fost unul cu o victorie și o înfrângere pentru juniorii Metalurgistului. Echipa U14 s-a impus în fața formației din Lugoj, în timp ce grupa U13 a fost învinsă.
La categoriile U13 și U14, rezultatele nu sunt contabilizate în clasamente oficiale, accentul fiind pus pe dezvoltarea individuală a copiilor, spiritul de echipă, bucuria de a practica sportul și formarea prin muncă și perseverență.
Pentru juniorii Metalurgistului Cugir urmează o nouă partidă pe teren propriu, duminică, 23 august 2026, când aceștia vor întâlni formațiile similare de juniori ale CSM Deva.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Sport
Amical de gală pe 11 august 2026: Metalurgistul Cugir întâlnește vicecampioana „U” Cluj
„U” Cluj – Metalurgistul Cugir, marți, 11 august, de la ora 17.30, este amicalul de gală programat în această săptămână pentru formația de sub Drăgana.

„Șepcile roșii” au rămas cu o rundă liberă în Superligă după ce CFR Cluj a solicitat amânarea derby-ului cu Universitatea, pentru a se pregăti de confruntările din Conference League. În manșa tur, CFR Cluj a pierdut pe teren propriu cu Tromsø, scor 0-5.
În aceste condiții, „U” Cluj a căutat un adversar pentru un joc de verificare, iar Metalurgistul Cugir a acceptat propunerea. Partida se va disputa pe stadionul din Parcul „Dr. Iuliu Hațieganu”.
Pentru echipa pregătită de Lucian Itu, întâlnirea reprezintă un test deosebit de important. Metalurgistul are astfel ocazia să evolueze împotriva unei formații din elita fotbalului românesc, vicecampioana României și participantă în competițiile continentale.
Amicalul de la Cluj constituie, totodată, o bună oportunitate pentru jucătorii Metalurgistului de a-și măsura nivelul în compania unui adversar de calibru și de a pregăti în condiții cât mai apropiate de meciurile oficiale următoarele confruntări din Liga 3.
Metalurgistul Cugir este, în această perioadă, singura echipă din județul Alba care are programat un test cu o formație din primul eșalon al fotbalului românesc.
-
Mondenacum 12 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 4 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 10 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 10 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 4 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 9 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 9 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum 4 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro