Rămâi conectat

Sport

Metalurgistul Cugir, fără 5 jucători importanți înaintea duelului cu ACSM Codlea

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir are un start modest de stagiune, cu o victorie și 4 eșecuri în Seria a VII-a din eșalonul terț, o justificare a parcursului dezamăgitor fiind numeroasele indisponibilități din efectivul grupării „roș-albastre”.

Astfel, în confruntarea de la Dej antrenorul Lucian Itu nu s-a putut baza pe serviciile a 5 jucători importanți, R. Trif și M. Codrea (absenți de la startul campionatului), G. Goronea, Vitinha și M. Domșa.

În plus s-a accidentat și Tăban, care nu este apt pentru confruntarea următoare. Nici în întâlnirea cu ACSM Codlea lucrurile nu se îmbunătățesc, așteptându-se doar reintrarea lui M. Domșa, iar pe termen lung nu se preconizează revenirile lui R. Trif și Vitinha, ambii cu probleme la ligamente.

Partida de vineri, pe propriul teren, cu „lanterna roșie”, formația brașoveană cu zero puncte, este una în care punctele sunt vitale pentru Metalurgistul, clasată pe poziția a opta, cu 3 puncte. Asta în condițiile în care urmează două deplasări consecutive, cu CSU Alba Iulia și ACS Mediaș, formații ce vizează calificarea în play-off.

„Lucrurile nu stau deloc așa cum ne-am dorit și trebuie să depășim toate problemele și să învingem în acest meci”, a spus Lucian Itu




Sport

Cugireanul Robert Paștiu, locul al treilea la Turneul național de tenis „Florin Mergea Tennis Academy”, desfășurat la Târgu Jiu

Cugir INFO

Publicat

în

Tenismenul Robert Paștiu, în vârstă de 10 ani și legitimat la Clubul Metalurgistul Cugir, s-a clasat pe locul al treilea la categoria 10–12 ani, în cadrul Turneului Național de Tenis „Florin Mergea Tennis Academy”.

Competiția, rezervată juniorilor și inclusă în Calendarul Campionatului Național „Tenis 10”, s-a desfășurat sâmbătă, 10 octombrie 2026, la Târgu Jiu.

Familia și apropiații micuțului au mulțumit pentru sprijin Clubului Sportiv Metalurgistul Cugir, Club Autosally și Canamar Lactate.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Sport

„Roș-albaștrii”, un nou meci pierdut în fața fanilor: Metalurgistul Cugir – CSM Deva 0-2 (0-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut cu 0-2 (0-0) pe teren propriu în fața nou-promovatei CSM Deva și a suferit o nouă înfrângere în fața propriilor suporteri. Gazdele au rămas cu un singur punct obținut în ultimele cinci partide disputate acasă, iar șansele de calificare în play-off s-au diminuat considerabil.

CSM Deva a început mai bine partida și și-a creat mai multe ocazii în prima repriză. Popa și Kelemen au amenințat poarta cugireană, iar șutul lui Popa din minutul 20 a fost respins de Herlea. Metalurgistul a replicat prin Cocan, al cărui șut puternic a fost scos de sub bară de Roman. Până la pauză, și Roșu a fost aproape de gol pentru oaspeți, însă șutul său a fost respins în corner.

După reluare, gazdele au irosit o ocazie importantă prin Bura, care a trimis pe lângă poartă dintr-o poziție favorabilă. Deva a profitat, iar Toma a deschis scorul în minutul 61, după o fază aglomerată în care apărarea cugireană nu a reușit să îndepărteze pericolul.

Oaspeții au fost aproape să majoreze avantajul prin Bacrău, dar portarul B. Avram a intervenit excelent. În minutul 74, Roșu a transformat un penalty obținut de Bacrău și a stabilit scorul final, 0-2. CSM Deva a mai avut ocazii prin Circov și Toma, iar Balaur a evitat un al treilea gol în prelungiri.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: B. Avram – Tăban (67, Todoran), S. Itu, Balaur, Kiraly – Goronea (cpt.) (75, Mâlnă), G. Cristea (46, G. Andriuc), Udrea (67, Șaucă), P. Pahone – Cocan, Bura. Rezerve: Herlea, Liubashov, Păcurar, Adam, Igwe. Antrenor: Lucian Itu.

CSM Deva: Roman – Kelemen, D. Popa, Negrilă, Doboș (cpt.) – Goly (55, Bacrău), Chițimia – Toma (83, Ciucurescu), Juhos, Herci (83, Circov) – Roșu (89, Roz). Rezerve: Lință, Juncan, Lechințan, Casian, Clemeniuc. Antrenor: Daniel Bona.

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir