Rămâi conectat

Sport

Meci dramatic şi victorie dedicată memoriei lui Emil Ţimpea: Metalurgistul Cugir – Gloria Progresul Bistrița 3-2 (2-1)

Cugir INFO

Publicat

în

metalurgistul-cugir-gloria-progresul-bistritaMetalurgistul Cugir avandu-l pe Cristian Coroian pe banca tehnică a reuşit să treacă de Gloria Progresul Bistriţa, fosta echipă a actualului antrenor de sub Drăgana, scor 3-2 la capătul unei partide dramatice, cu două eliminări şi evoluţii ale scorului neaşteptate.

Succesul de astăzi a fost dedicat memoriei fostei legende metalurgiste, Emil Ţimpea, care astăzi a fost înmormântat. Prin golurile marcate de Mureşan (7), Cîrstean (41) şi Avramescu (49 – penalty), Metalurgistul Cugir a urcat pe poziţia secundă în clasament, la 5 puncte distanţă de ocupanta primului loc, FCM Baia Mare.

1-0, min. 7: S. Mureșan deschide scorul cu un șut din 12 metri, la colțul lung, după o acțiune a lui Cîrstean, blocat de Hlinca

1-1, min. 16: JARDA a transformat sigur penalty-ul

2-1, min. 41: Cîrstean este găsit excelent și înscrie cu un șut din 12 metri, pe jos, la colțul lung

3-1, min. 49: Avramescu execută cu sânge rece penalty-ul şi majorează diferenţa Metalurgistului pe tabelă

3-2, min. 54: Rogozan înscrie un eurogol, şut direct în vinclul porţii apărate de Ignat

Metalurgistul: Gurincu – Tăban, Petcu, Dulap, Medeșan – S. Mureșan, Avramescu, Bratima, M. Neagu – Itu, Cîrstean; rezerve V. Ignat – Tothăzan, Negură, Iovănescu, Bold, A. Mutu, Necșulescu. Antrenor Cristian Coroian

Gloria Bistrița: R. Pop – Budpăcan, Bolboș, Hlinca, Dobrea, Fl. Alexandru, Jarda, Rogozan, O. Bucur, Brumă, Al. Pop; rezerve Bodiu – Colța, Cilean, Siplăcan, Țegle. Antrenor Antrenor Valer Săsărman.




Sport

„Roș-albaștrii”, eliminare din Cupa României: Metalurgistul Cugir – Jiul Petroșani 0-1 (0-0)

Cugir INFO

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a părăsit Cupa României în turul al doilea, după ce a fost învinsă pe teren propriu de Jiul Petroșani, scor 0-1 (0-0). Unicul gol al întâlnirii a fost înscris în repriza secundă, iar formația din Valea Jiului a obținut o calificare meritată în turul al treilea al competiției, programat pe 12 august 2026.

Partida a fost echilibrată în prima repriză, însă oaspeții au reușit să facă diferența în minutul 56. Trip a profitat de o fază favorabilă și a înscris golul victoriei, îm urma unei acțiuni la care tânărul portar cugirean ar fi putut interveni mai bine.

Pentru Metalurgistul Cugir, meciul a consemnat și debutul a trei jucători: Bogdan Avram, venit de la Universitatea Cluj, precum și a foșțtilor uniriști Balaur și Butnariu.

În turul precedent al Cupei României, Metalurgistul Cugir s-a calificat după un succes categoric, scor 10-0, pe terenul formației din Șugag, în timp ce Jiul Petroșani a trecut fără emoții de Hațeg, scor 4-0.

Cele două echipe se vor reîntâlni în această perioadă, având programat un meci amical în data de 22 august, ultimul test înaintea debutului noului sezon competițional.

• Au evoluat formațiile:

Metalurgistul Cugir: B. Avram – P. Pahone, Liubashov, Balaur, Sebaș (78, Kiraly) – Șaucă/cpt. (86, Tăban), Butnariu, Udrea (60, Todoran), B. Minteuan (78, P. Păcurar), Cocan, Goronea (60, Bura); Rezerve: Similie, Iosif, Mâlnă, G. Cristea. Antrenor: Lucian Itu.

Jiul Petroșani: Iliescu/cpt. – Gogescu, Dobre, A. Dinu, Hondorocu – Giurică, Morariu – Vreja, Viașu, Buțurcă – Trip; rezerve Krupenschi, Fulga, Nițu, Mihăilă, Polgar, R. Călin, Covaci, Păcuraru, D. Popa. Antrenor Sorin Bălu

 

FOTO: Sorin GIURCĂ




Citește mai mult

Sport

Ilie Arion de la „Metalurgistul” Cugir – locul III, la concursul de șah rapid de la Alba Iulia

Cugir INFO

Publicat

în

În continuarea celei de-a doua etape din circuitul de Grand Prix, desfășurată în Brasov, în perioada 25-31 iulie, într-un concurs de șah clasic, Alba-Iulia a devenit în zilele de 1 si 2 august gazda celei de-a treia etape a acestei întâlniri, la un concurs de șah rapid.

La această manifestare au fost prezenţi  402 jucători din 24 de ţări, având la start 19 mari maeștri.

Având un parcurs solid, jucătorul Ilie Arion junior, de la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a urcat pe cea de-a treia treaptă a podiumului la categoria jucători locali, acumulând 6.5 puncte din 10 partide și un plus de 21 de puncte la coeficientul valoric ELO. Este o recompensă meritată pentru tânărul jucător cugirean având în vedere că a fost foarte aproape de podium și la categoria sa de coeficient ELO.

Ridicarea premiului a fost făcută de către maestrul Ovidiu Crăciun, tânărul Ilie Arion grăbindu-se către următoarea provocare a verii, etapa a patra de Grand Prix care se desfășoară în perioada 3-10 august la Arad printr-un nou concurs de șah clasic.

Un alt rezultat excelent al verii este rezultatul obţinut de către junioara Iulia Ştefan care a terminat cu un plus de 85 de puncte al coeficientului ELO la puternicul festival de la Biel (Elveţia) din perioada 13-23 iulie, fiind foarte aproape de obţinerea unui nou titlu, cel de maestru internaţional.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir