Rămâi conectat

Actualitate

Marți, 16 august 2022: Consultații oftalmologice gratuite, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Echipa Campaniei Naționale „Ai grijă de ochii tăi” organizează la Clubul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Solidaritatea” din Cugir, strada Alexandru Sahia, Nr. 1, consultații oftalmologice gratuite.

Firma oferă gratuit peste 150 modele de rame de calitate superioară. Consultațiile se desfășoară marți, 16 august 2022 între orele 11:00 – 17:00, cu specialiști în domeniu și aparatură de specialitate, iar la achiziționarea fiecărei perechi de ochelari, membrii Casei de Ajutor Reciproc a Pensonarilor beneficiază de un ajutor financiar de15%, iar pensionarii și persoanele cu vârsta de peste 40 de ani de un bonus de 10% din partea asociației.

Doritorii care comandă ochelari, vor plăti doar lentilele în două rate. Pentru programare și informații suplimentare, solicitanții se pot adresa la numerele de telefon: 0721. 382.962 și 0761.260.296, între orele: 09:30 – 18:30 de luni până sâmbătă.

Constantin PREDESCU




Actualitate

B[rbat de 43 de ani din Cugir, reținut pentru conducere fără permis și distrugere, după ce ar fi lovit o autospecială de poliție

Cugir INFO

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din orașul Cugir, a fost reținut pentru 24 de ore, la data de 12 octombrie 2026. Acesta este cercetat pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.

Potrivit cercetărilor, în noaptea de 11 spre 12 octombrie 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe raza orașului Cugir, deși nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

La un moment dat, polițiștii i-ar fi făcut semnal regulamentar de oprire, însă șoferul nu s-ar fi conformat și și-ar fi continuat deplasarea. În aceste împrejurări, autoturismul ar fi acroșat autospeciala folosită de polițiști în exercitarea atribuțiilor de serviciu, provocând pagube materiale.

În cursul zilei de 13 octombrie 2026, bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale.

Cercetările sunt în desfășurare, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și distrugere.




Citește mai mult

Actualitate

Primăria Cugir avertizează asupra unei fraude prin SMS în numele TPARK

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria Cugir îi avertizează pe cetățeni cu privire la o tentativă de fraudă prin SMS, în care este folosit abuziv numele platformei de plată a parcărilor TPARK.

Mesajele false îi informează pe destinatari că ar avea o parcare neachitată sau o datorie restantă și îi îndeamnă să acceseze un link pentru a efectua plata. Unele mesaje impun un termen-limită scurt și amenință cu penalități financiare, inclusiv taxe de peste 200 de lei sau afectarea scorului FICO. Linkurile duc către site-uri neoficiale, precum „n-tpark.top”, unde utilizatorilor li se solicită datele cardului bancar.

Primăria precizează că nu este vorba despre un atac asupra sistemului TPARK sau asupra bazei de date a instituției. Serverele nu au fost compromise, iar aplicația TPARK poate fi utilizată în continuare. SMS-urile sunt trimise la întâmplare, iar scopul lor este de a-i determina pe destinatari să își introducă singuri datele financiare pe site-uri false.

Cetățenii sunt sfătuiți să nu acceseze linkuri primite prin SMS de la numere necunoscute sau suspecte și să nu transmită date bancare, coduri de securitate ori informații personale prin intermediul site-urilor către care sunt redirecționați. De asemenea, este recomandat să ignore solicitările de a răspunde cu „DA” pentru activarea unui link.

Situația parcărilor și istoricul plăților trebuie verificate exclusiv prin aplicația oficială TPARK sau pe site-ul oficial al companiei. Tentativele de impersonare care folosesc numele Primăriei Cugir trebuie semnalate administrației locale.

Persoanele care au introdus deja datele cardului pe un site suspect sunt îndemnate să contacteze imediat banca emitentă pentru blocarea cardului și să sesizeze poliția.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir