Învăţământ - Cultură
Manifestări dedicate celor 50 de ani de la înfințarea Colegiului Național „David Prodan” din Cugir
Colegiul Național „David Prodan” din Cugir a sărbătorit 50 de ani de existenţă a prestigioasei unități de învățământ. Festivitățile au început încă de luni, 11 septembrie, cu ocazia deschiderii noului an școlar, în cadrul careului organizat, când a fost înmânată medalia de onoare a colegiului, șefului de promoție 1972 și celui mai vârstnic profesor.
Manifestările au continuat pe 15 septembrie în Amfiteatrul 1 al colegiului unde într-un cadru emoționant, a avut loc un dialog între generații, promoția 1972 și acualii elevi ai colegiului. S-a ținut un moment de reculegere pentru elevii și profesorii care nu mai sunt, s-au rasfoit cataloagele acelor ani, s-au povestit momente emoționante din viața de elev. Tot cu acea ocazie a fost ridicat și un banner care marchează o jumătate de secol de la înființarea Liceului Industrial Nr.1 (1967-2017) și s-a vizionat un material cu imagini din istoria instituției.
Au ținut discursuri directorul colegiului, profesor Ionela Cozmescu, precum și foști profesori și reprezentanți ai elevilor din acea perioadă. Ei au dorit să evidențieze importanța ținutei școlare și mândria de a fi profesor, au făcut o punte între generații subliniind experiența ca elev și profesor. Un moment plin de încărcătură emoţională au avut loc în cadrul evenimentului prin înmânarea diplomelor de onoare invitaţilor. La ceas aniversar, directorul Colegiului, a făcut o trecere în revistă a istoricului şcolii, amintind totodată de personalităţile care au făcut cinste acestei instituţii de-a lungul vremii.
„O jumătate de veac, o viaţă de om, ar spune unii, pentru noi însă e doar o sumă de ani ce se măsoară în numărul generaţiilor de elevi ce ne-au trecut de-a lungul vremii pragul. Şi cum altfel am fi putut marca acest eveniment deosebit, decât printr-o manifestare care a debutat cu depănarea de către foştii profesorii ai şcolii noastre, a amintirilor legate de începuturile acestei instituţii şi nu numai. Fiecare amintire stârneşte emoţii în sufletul celor care au fost prezenţi, încă de la punerea pietrei de temelie a acestei şcoli, dar şi al celor care au preluat şi au dus, cu demnitate, mai departe ştafeta până în zilele noastre”. Le doresc tuturor, multă sănătate, bucurii și împliniri alături de cei gragi! La multi ani!, le-a transmis participanților directoarea instituției, prof. Ionela Cozmescu.
Constantin PREDESCU
Învăţământ - Cultură
Fotbaliștii Metalurgistului Cugir, întâlnire cu elevii în cadrul unui proiect al FRF
Componenții echipei de seniori a ACF Metalurgistul Cugir 1939 au participat miercuri, 21 octombrie 2026, la acțiunea „Fotbalul ne unește – de la copii la campioni”, un proiect derulat de Federația Română de Fotbal, care își propune să apropie copiii de sport și de fotbalul local.

Inițiativa a avut ca obiective promovarea fotbalului în rândul elevilor, încurajarea unui stil de viață activ și consolidarea legăturii dintre școală, copii și echipa reprezentativă a orașului.
Cu acest prilej, jucătorii Metalurgistului Cugir au fost prezenți pe terenurile de sport ale celor două unități de învățământ liceal din oraș: Colegiul Național „David Prodan” și Colegiul Tehnic „I.D. Lăzărescu”. Vizita s-a desfășurat în contextul meciurilor programate în calendarul Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar.
Atmosfera a fost una plină de energie și voie bună. Fotbaliștii, printre care s-au numărat antrenorul principal Vitinha și Ionuț Balaur, jucător cu experiență în Liga I, le-au vorbit elevilor despre fotbal, despre tainele „sportului rege” și despre importanța practicării sportului pentru sănătate și dezvoltarea personală.
Discuțiile au fost urmate de momente interactive, în care jucătorii „roș-albaștri” au schimbat pase cu elevii, transformând întâlnirea într-o experiență apropiată de lumea fotbalului de performanță.
La finalul acțiunii, reprezentanții Metalurgistului Cugir i-au invitat pe elevi să vină la stadion pentru a susține echipa în următoarea partidă de pe teren propriu, programată vineri, de la ora 15:00, împotriva formației CSU Universitatea Alba Iulia.
Prin astfel de inițiative, fotbalul devine mai mult decât un joc: o oportunitate de a încuraja mișcarea, spiritul de echipă și apropierea tinerei generații de sportul local.
FOTO: Sorin GIURCĂ
Învăţământ - Cultură
Mateș Marian Cătălin, elev al Școlii Gimnaziale „Singidava”, locul I la etapa județeană și calificare la etapa națională a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar
Elevul Mateș Marian Cătălin, din clasa a VIII-a B, a obținut locul I la etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar, disciplina cros, și s-a calificat la etapa națională a competiției. Performanța a fost realizată sub îndrumarea profesorului coordonator Avram Traian.

Rezultatul confirmă pregătirea, perseverența și determinarea elevului, evidențiind totodată importanța activităților sportive în dezvoltarea tinerilor și în promovarea unui stil de viață sănătos.
Calificarea la etapa națională reprezintă o reușită deosebită pentru elev și o sursă de mândrie pentru întreaga comunitate școlară. În spatele acestui rezultat se află munca susținută, disciplina și implicarea, alături de îndrumarea profesorului coordonator.
Conducerea și colectivul școlii îl felicită pe Mateș Marian Cătălin pentru performanța obținută și îi urează mult succes la etapa națională, precum și profesorului Avram Traian pentru contribuția la pregătirea și susținerea elevului în atingerea acestui rezultat.
Felicitări pentru această reușită și mult succes în competiția națională!
-
Mondenacum 7 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro
-
Din judeţacum 11 luniMesaje de Sfântul Nicolae 2025. Felicitări și urări de Moș Nicolae pentru cei dragi | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniRadu Coroamă, director general Fabrica de Arme Cugir, despre greva japoneză a salariaților: „Împreună cu sindicatul am stabilit începerea negocierilor”