Actualitate
Mândrie si tradiție, la cea de-a XXI-a ediție a Festivalului „Toamna Cugireană”
Timp de două zile, orașul de la poalele Drăganei a întâmpinat cu satisfacție și bucurie festivalul „Toamna Cugireană”, eveniment organizat de Primărie, Consiliul Local și Centruș Cultural Cugir, aflat anul acesta la cea de-a XXI-a ediție.
Sub genericul „Mândrie și tradiție’’ ultima și cea mai așteptată zi a manifestărilor a debutat duminică dimineața într-o veritabilă explozie de culoare si voie bună, în piața de sus a Cugirului. După o prezentare în fața loalnicilor, ansamblurile și formațiile invitate la festival, au pornit în alai pe traseul „21 Decembrie 1989” – Primăria Cugir, într-o frumoasă și atractivă paradă a portului popular, urmate de mai mulți localnici, unii dintre ei, purtând tradiționale costume populare.
Pe platoul situat în fața Primăriei Cugir au încântat participanţii, prin varietatea costumelor, prin frumusețea jocurilor şi strigăturilor: „Someșul” Jibou, „Mladițe Cugirene”, „Câmpul Pâinii” – Vinerea, „Dumbrăviceana” – Maramureș, Asociația „Dacii Singidava”, „Bihorul” – Oradea, Compania de dans The Sky, „Ardealul Sibiu”, Fanfara Centrului Cultural Cugir. Printre cei care au urmărit festivitatea organizată în fața primăriei s-au aflat: vicepreședinții Consiliului Județean Alba, Dumitru Fulea și Marius Hațegan, primarul și viceprimarul Cugirului Adrian Teban, respective Călin Furdui, administratorul public al Cugirului, Marius Jibotean, consilierii județeni Cătălin Comșa și Dan Cherecheș, Mircea Trifan și Nicolae Mihăilesc – directori generali la Societățile Uzina Mecanică și Fabrica de Arme, directorul general al Centrului Cultural Cugir – Diane Elisabeta Dobrean, consilieri locali, șefi de instituții locale și reprezentanți ai unor agenți economici din oraș. La ora când transmitem spre publicare acest material se afla în curs de desfășurare mai multe spectacole, în care își dau concursul cunoscuți artiști, precum; Flaviu Cristea, Cristian Fodor, Adrian Țiboc, Carmen Munteanu, Ionela Moruțan, Dincu Iancu Sălăjanu, Ștefan Bănică Junior.
Constantin Predescu
Actualitate
Imagini de colecție din anii de glorie ai Uzinei Mecanice, publicate de Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir
Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a făcut publice sâmbătă, 23 mai 2026, trei imagini de colecție, surprinse în anul 1968, în laboratorul și secția de mașini unelte, aparținând Uzinei Mecanice.

„Pentru că am observat cât de mult vă plac fotografiile vechi, revenim cu încă trei imagini deosebite din fondul Uzina Mecanică Cugir.

Aceste instantanee surprind munca de zi cu zi a oamenilor care au contribuit, prin pricepere și dedicare, la prestigiul produselor fabricate în orașul nostru. Îi regăsim astfel pe Ioan Păștină, Maria Mărginean și Anișoara Gomboș la posturile lor de lucru, dar și o imagine din secția de mașini-unelte a anului 1968.

Ne-am bucura ca reacțiile dumneavoastră să fie la fel de entuziaste precum a fost și bucuria noastră în momentul descoperirii acestor fotografii în arhivă”, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie a Tehnicii Cugir.
Actualitate
Autospecială modernă tip B1/B2, primită de Substația de Ambulanță Cugir
Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Alba a primit un nou lot de ambulanțe moderne, în cadrul unui program național de achiziții coordonat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Dintre acestea, o autospecială a fost repartizată Substației de Ambulanță Cugir și este de tip Volkswagen Crafter 4×4 – B1/B2.
Noile autospeciale au fost oferite prin contract de comodat și reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului de intervenție medicală de urgență din județ. Aceste ambulanțe sunt de tip B și tip C, fiecare categorie având roluri și dotări diferite. O ambulanță de tip B are în componență un echipaj format din ambulanțier și asistent medical, în timp ce ambulanțele de tip C includ și medic în echipaj, fiind destinate intervențiilor medicale complexe.
Diferențele se regăsesc și la nivelul echipamentelor medicale. Ambulanțele de tip C sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, inclusiv ecograf, ceea ce permite acordarea unor servicii medicale avansate direct la locul intervenției.Valoarea unei ambulanțe de tip B este de aproximativ 870.000 de lei, cu TVA inclus.
Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, noile ambulanțe au fost deja repartizate în mai multe zone ale județului:
Cugir – 1 ambulanță
Aiud – 1 ambulanță
Sebeș – 1 ambulanță
Abrud – 1 ambulanță
Câmpeni – 1 ambulanță
Alba Iulia – 6 ambulanțe
Comform conducerii SJA Alba, în etapa următoare fiecare substație va primi încă o ambulanță nouă, în funcție de alocările din programul de finanțare pentru anul 2026.
„Modernizarea flotei de intervenție este considerată vitală pentru creșterea calității serviciilor medicale de urgență și pentru reducerea timpilor de intervenție în județul Alba, investiția fiind una esențială în contextul în care o mare parte din actualul parc auto este depășit din punct de vedere tehnic și moral”, susține managerul general al SJA Alba, dr. Marius Şuluţiu
Constantin PREDESCU
Actualitate
Grup coral la Cugir: Tânărul Alexandru Voina dă startul unui nou proiect muzical
Se știe că muzica este arta care, într-o formă sau alta, face parte din viața fiecăruia dintre noi. Împreună cu tânărul cugirean Alexandru Voina, se dă startul unui nou proiect muzical, un grup vocal coral care va aborda variate și multiple genuri muzicale într-o manieră atractivă pentru participanți și public.

„Toți iubitorii de muzică sunt invitați la noul nostru grup coral din Cugir, unde vom explora o varietate de genuri muzicale, de la piese pop și rock până la jazz și coral. Alături de un tânăr dirijor/coordonator cugirean plin de pasiune dar și cu experiență, te așteptăm să legăm prietenii și să creăm momente muzicale de neuitat, având ocazia să descoperiți magia muzicii și să-ți faci vocea auzită”, ne-a relatat directorul Centrului Cultural „Valentin Uritescu”, Diane Dobrean.
Dirijorul pune o întrebare: „De ce să ni te te alături nouă? Repertoriul v-a fi unul diversificat, cântânde tot ce vă place. Nu ne limităm la un singur stil; experimentăm și dăm viață melodiilor preferate în aranjamente corale unice învățând secretele muzicii și ale armoniei. Cântatul în grup aduce energie, relaxare și o stare de bine de lungă durată” ne spunea și tânărul artist Alexandru Voina.
Potrivit Dianei Dobrean, cursurile și repetițiile au loc la Centrul Cultural Cugir, etaj I, în zile de luni și joi, înscrierile realizându-se trimițând un mesaj pe pagina de Facebook, sunând la numărul de telefon al instituției sau vorbind direct cu dirijorul.
Constantin PREDESCU
-
Mondenacum 9 luniMesaje de Sfânta Maria 2025. URĂRI, FELICITĂRI și SMS-uri care pot fi trimise persoanelor care își serbează onomastica | cugirinfo.ro
-
Mondenacum o lunăCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 7 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 7 luniMedicul cugirean Terezia Mureșan-Samoilescu a primit, la Berlin, premiul pentru studiul legat de modalitățile actuale de tratament ale plăgilor greu vindecabile
-
Actualitateacum 2 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 7 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Actualitateacum 6 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Mondenacum o lunăMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro