Rămâi conectat

Economie

Manageri noi la UM Cugir şi Fabrica de Arme

Cugir INFO

Publicat

în

La SC Uzina Mecanică Cugir şi Fabrica de Arme a soit în cursul zilei de ieri deciziile de numire ale noilor manageri la cele două societăţi comerciale  eliberate în baza  Ordinul  Ministrului  Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MECMA), numiri care, potrivit informaţiilor primite de la conducerile celor două fabrici vor avea loc până la finele acestei săptămâni.  

Asfel la UM Cugir, mandatul de director general va reveni inginerului Romulus Micu (PNL), actualmente inspector şef calitate la UMC, care a mai deţinut această funcţie în timpul guvernării Tăriceanu şi care îl va înlocui la conducerea uzinei pe democrat -liberalul Marin Morariu.

Fabrica de Arme va fi preluată, conform deciziei sosite de la  MECMA, de ing. Paul Dincu (PSD), în momentul de faţă, salariat la Star Transmissione Cugir (Mercedes), prin numirea acestuia punându-se capăt unei perioade de 9 luni de conducere interimară la FAC .

Conform procedurilor, în conformitate cu Ordinul Ministrului Economiei, AGA va împuternici Consiliile de Administraţie de la cele două societăţi să decidă în legătură cu propunerile făcute . De reamintit că, în cursul săptămânii trecute au fost stabiliţi reprezentanţii AGA şi ai  .C .A la cele două fabrici cugirene.




Economie

Locuri de muncă în Săliștea, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Săliștea au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din comuna Săliștea, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Săliștea, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în comuna Săliștea la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
CATADAV DESSERT SRL COFETAR 1 0765563209



Citește mai mult

Economie

Locuri de muncă în Cugir, disponibile la 7 iulie 2026. AJOFM Alba a publicat lista posturilor vacante

Cugir INFO

Publicat

în

Locurile de muncă disponibile în Cugir au fost actualizate de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Alba la data de 7 iulie 2026. Persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă pot consulta oferta completă de posturi vacante și pot lua legătura direct cu angajatorii pentru informații suplimentare.

AJOFM Alba a publicat lista locurilor de muncă vacante din orașul Cugir, valabilă la data de 7 iulie 2026. Oferta cuprinde posturi din mai multe domenii de activitate, fiind adresată atât persoanelor cu experiență, cât și celor aflate la început de carieră.

Cei interesați pot consulta toate locurile de muncă disponibile accesând platforma oficială ANOFM, selectând AJOFM Alba, apoi secțiunea „Persoane fizice – Locuri de muncă vacante”. De asemenea, informații pot fi obținute direct de la sediul AJOFM Alba sau de la agenția teritorială de care aparține persoana aflată în căutarea unui loc de muncă.

Lista publicată de AJOFM Alba include, pe lângă denumirea posturilor vacante din Cugir, și datele de contact ale angajatorilor, precum numere de telefon și adrese de e-mail, pentru ca persoanele interesate să poată solicita detalii despre condițiile de angajare, programul de lucru și procesul de recrutare.

Mai jos puteți consulta lista completă a locurilor de muncă disponibile în orașul Cugir la data de 7 iulie 2026, precum și datele de contact ale angajatorilor:

AGENT OCUPAŢIA NR. LMV NR. TELEFON/E-MAIL
MOLDO INTER SPEDITION SRL MUNCITOR NECALIFICAT LA ASAMBLAREA, MONTAREA PIESELOR 1 0784221278
CC Cugir Market srl LUCRATOR COMERCIAL 1 0761180057
ANISA GLAMOUR EVENTS S.R.L. PLASATOR 1 0767774169



Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir