Rămâi conectat

Învăţământ - Cultură

Magia Crăciunului trăită intens de copilașii de la Grădiniţa cu Program Prelungit Prichindel din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Apropierea Sărbătorilor de iarnă ne emoţionează pe toţi de la mic şi până la mare. Se instalează o atmosferă de pace, linişte şi tot ceea ce ne dorim, este să fim alături de cei dragi. Mereu s-a spus că există o magie, magia Crăciunului.

Această magie s-a simţit şi la Grădiniţa P.P. Prichindel Cugir, unde în această săptămână 18-22.12.2017, s-a desfăşurat Şcoala Altfel. Activităţile au debutat cu o expoziţie, organizată în holul grădiniţei, unde au fost expuse diverse ornamente şi decoraţiuni de Crăciun, confecţionate de copiii din grădiniţă, şi care prin bunăvoinţa celor ce le-au achiziţionat, l-au ajutat George, un tânăr, aflat într-un greu moment al vieţii. Tot pentru această cauză nobilă, preşcolarii grădiniţei au participat la Casa de Cultură Cugir, în programul organizat de Asociaţia Ţine de Tine, unde au colindat alături de elevii Şcolii Gimnaziale Singidava.

“Daruri mici, din suflet mare”, a fost o altă activitate care i-a mobilizat pe toţi de la mic la mare. Copiii au donat jucării şi haine, pe care le-au împachetat şi le-au dăruit copiiilor de la Grădiniţa cu P. N. Voinicel din localitate.

Bineînţeles în această perioadă, nu putea lipsi colindul la diferite instituţii din oraş: Primăria Oraşului Cugir, Fabrica de Arme, Uzina Mecanică Cugir, Şcoala Gimnazială Singidava, etc.

Săptămâna s-a încheiat cu o activitate unde preotul de la Catedrala Adormirea Maicii Domnului, le-a vorbit copiilor despre Crăciunul care înseamnă naşterea Mântuitorului Iisus Hristos.

Toate aceste activtăţi nu ar fi au avut rezultatele deosebite, dacă colectivul format din educatoarele: Ţenea Eleonora, Lupu Ana, Luca Maria, Durduc Lucia, Uritescu Cornelia, Urieşu Mihaela, Ţigan Elena, Trifa Adina, Rotaru Alina, Durduc Delia, Vinceler Anca, Maierescu Oana, Sasu Angela, Gîrloanţă Ioana şi Budereş Emila, nu ar fi depus mult suflet şi dăruire în organizarea şi defăşurarea lor.

Le mulţumesc şi le doresc multă sănătate, putere de muncă, răbdare şi Sărbători Fericite!

Coordonator grădiniţă, prof. Bîrsan Ilona




Învăţământ - Cultură

„Podul de hârtie”, o zi dedicată lecturii și comunității, la Școala Gimnazială „Singidava” Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Zilele trecute, elevi, profesori și părinți s-au reunit la Școala Gimnazială „Singidava” pentru o zi dedicată lecturii, scrisului și întâlnirii dintre membrii comunității școlare. Evenimentul, intitulat „Podul de hârtie”, a fost organizat de grupul AVE, cu sprijinul cadrelor didactice.

Printre invitați s-au numărat Codruța Bărbuș, coordonatoarea cercului „Codru de poveste”, scriitorul Dumitru Vasile și Angela Pinca, reprezentantă a Centrului „Lotus”.

Programul a inclus două activități principale. În cadrul „Orei de inspirație”, participanții au vorbit despre cărțile care i-au marcat, iar elevii au împărtășit idei și impresii despre lectură. Cei mai mici au fost invitați să continue o poveste pornind de la un început dat.

Cea de-a doua activitate, „Tânărul Scriitor”, s-a desfășurat în Centrul de Documentare și Informare al școlii. Elevi, profesori și invitați au creat texte și versuri, pe care le-au citit apoi în fața celorlalți participanți.

Evenimentul a fost completat de un târg de carte organizat în holul școlii. Participanții au putut răsfoi volume din diverse categorii, au discutat cu autorii invitați și au făcut schimb de cărți.

Organizatorii au urmărit să încurajeze lectura și scrisul creativ, dar și să ofere elevilor, părinților și profesorilor ocazia de a petrece timp împreună în jurul cărților.




Citește mai mult

Învăţământ - Cultură

Cugirul și-a sărbătorit dascălii de Ziua Internațională a Educației

Cugir INFO

Publicat

în

Luni, 5 octombrie 2026, comunitatea din Cugir a îmbrăcat haine de sărbătoare pentru a celebra una dintre cele mai nobile și de impact profesii din lume: cea de educator, învățător și profesor.

Evenimentul de celebrare a avut loc la Sala de festivități a Centrului Cultural „Valentin Uritescu” (fosta cantină a Liceului Tehnologic „Ion D. Lăzărescu”) și a fost organizat de Centrul Cultural și Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir. La eveniment au luat parte: Viceprimarul orașului Cugir – ing. Călin Furdui, Prof. Dan Cherecheș – Inspector școlar general adj. la ISJ Alba și prof. Mariana Pereanu – Inspector școlar pentru dezvoltarea resurselor umane la ISJ Alba.

Cu prilejul acestui eveniment, gândurile de recunoștință s-au îndreaptat către toate cadrele didactice active din școlile și liceele cugirene, care zi de zi intră la clasă cu pasiune, răbdare și dedicare, dar, a exstat și un moment special de reverență pentru Seniorii Educației.

„Educația nu înseamnă doar transmiterea de informații, ci modelarea de caractere, plantarea de valori și construirea viitorului orașului nostru prin fiecare generație de copii. Ecoul muncii dumneavoastră va răsuna mereu în inimile miilor de elevi pe care i-ați ghidat. Ați lăsat în școlile din Cugir mai mult decât cunoștințe, ați lăsat o moștenire spirituală de neprețuit. Vă mulțumim pentru o carieră dedicată luminii minții. La mulți ani tuturor celor care transformă școala într-un far de lumină”,  a transmis profesorul Dan Cherecheș.

Cele mai calde aprecieri și mulțumiri au fost adresate și cadrelor didactice din Cugir care s-au retras din activitate în ultimul an școlar și cărora le-a fost oferită o diplomă onorifică de mulțumire pentru vocația dăruită generațiilor de elevi.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir