Sport
Luni s-a reunit lotul echipei Metalurgistul Cugir. Se caută în continuare jucători pentru zona centrală a defensivei
În privinţa băncii tehnice, Metalurgistul Cugir a intrat într-o nouă eră, fiind instalat ca antrenor principal Dan Mănăilă, care luni după-amiaza a şi condus primul antrenament.
Tehnicianul arădean, fost în ultima parte a stagiunii precedente la CS Ineu a avut sub comandă la întâia şedinţă estivală de pregătire 24 de jucători, inclusiv câteva nume noi, fotbalişti aflaţi în probă. Astfel, pe lângă proaspăt veniţii V. Ignat (portar, Dinamo II) şi Necşulescu (mijlocaş, de la fosta echipă a lui Mănăilă), în curtea grupării de sub Drăgana au mai fost apărătorii I. Homei (FC Hunedoara, 22 de ani) şi P. Medeşan (Viitorul Constanţa, 21 ani). Mănăilă va folosi următoarea perioadă pentru a identifica cele mai viabile soluţii de întărire a efectivului, în condiţiile financiare stabilite de şefii clubului cugirean. „O să căutăm variante, o să studiem diverse piste şi vizăm cu preponderenţă zona centrală a defensivei, unde suntem descoperiţi în acest moment”, a declarat Mănăilă.
• 7 plecări certe
Comparativ cu ediţia anterioară, divizionara terţă s-a despărţit de 7 jucători, majoritatea titulari, respectiv Tiut (FC Botoşani), I. Radu (Naţional Sebiş), A. Cîmpean (încheiere contract), Cl. Oara şi Potopea (reziliere înţelegeri), Trăşcan (FC Hunedoara) sau Schuller (revenit la Dinamo II). Cugirenii au parte săptămâna viitoare de un amical de lux, în fieful prim-divizionarei ASA Tg. Mureş (marţi, 22 iulie, ora 18.30), o ultimă repetiţie a echipei lui Falub înaintea startului Ligii 1 (sâmbătă, 26 iulie, acasă cu „U” Cluj). În luna viitoare sunt fixate alte partide teste, cu ACS Poli Timişoara şi FC Caransebeş (nou promovată în Liga a 2-a), pe 16 august la Cugir şi în 23 august în deplasare.
• Mănăilă şi-a depus dosarul la „4 The Future”
Actualul antrenor al Cugirului, Dan Mănăilă a fost unul dintre cei 131 de tehnicieni ce şi-au depus CV-uri la Federaţia Română de Fotbal, până în 28 iunie, pentru ocuparea posturilor de selecţioner la diverse reprezentative naţionalele ale României. Campania pe care FRF a lansat-o pentru găsirea celor cinci selecţioneri s-a intitulat „4 The Future”, iar aleşii au fost Doru Isac (Under 19), Andrei Spier (Under 18), Adrian Boingiu (Under 16) şi Gabriel Manolache (Under 15). Mai menţionăm că, de la părăsirea Europei Alba Iulia (finele anului 2012), Mănăilă a activat la Unirea Dej, FC Putnok (Ungaria) şi CS Ineu.
Sport
Tenismenul Robert Paștiu, de la Metalurgistul Cugir, campion la turneul național „Platinum Oltenia”
Tânărul tenismen Robert Paștiu, legitimat la C.S. „Metalurgistul” Cugir, a obținut un rezultat remarcabil, câștigând trofeul competiției „Platinum Oltenia”, desfășurată sâmbătă, 24 octombrie 2026, la Tenis Club „A.T.” (Andi Tănase) din Vâlcea.

Turneul face parte din circuitul național de tenis juvenil „Tenis 10 Sportya”, competiția desfășurându-se pe mai multe categorii, respectiv Roșu, Portocaliu, Verde, atât la fete, cât și la băieți, și Galben.
În vârstă de doar 10 ani, Robert Paștiu a concurat la categoria 10–12 ani, unde a avut o evoluție excelentă. Tânărul sportiv a trecut de toți adversarii întâlniți, demonstrând ambiție, determinare și o bună pregătire, reușind, la final, să își adjudece trofeul de campion.
Victoria de la „Platinum Oltenia” reprezintă o nouă performanță pentru tânărul tenismen din Cugir și confirmă progresul său în tenisul juvenil, oferindu-i totodată un plus de motivație pentru competițiile viitoare.
La finalul turneului, familia sportivului a transmis mulțumiri celor care au susținut parcursul lui Robert: C.S. „Metalurgistul” Cugir, „Club Autosally” și „Canamar Lactate Cugir”.
Îl felicităm pe Robert Paștiu pentru această frumoasă performanță și îi dorim mult succes în competițiile următoare, cât mai multe trofee și un parcurs cât mai bun spre marea performanță!
Constantin PREDESCU
Sport
Tiago Vitinha, după victoria cu CSU Alba Iulia: „Important este că ne-am impus și am legat două victorii”
Antrenorul Tiago Vitinha s-a declarat mulțumit de victoria obținută în fața formației CSU Alba Iulia, însă a subliniat că partida a fost una echilibrată, în care adversarii au demonstrat că pot pune probleme, în ciuda poziției din clasament.

Tehnicianul celor de la Metalurgistul Cugir a apreciat jocul prestat de echipa adversă și a considerat că succesul obținut este important, mai ales în perspectiva următoarelor confruntări. Prin această victorie, formația pregătită de Vitinha a ajuns la două succese consecutive.
În ceea ce privește următorul meci, programat la Sântana, antrenorul a precizat că obiectivul principal este evitarea înfrângerii și acumularea de puncte. Acesta a avertizat că lupta pentru calificarea în play-off este încă lungă și că echipa trebuie să rămână concentrată asupra fiecărei partide.
„A fost, așa cum ne așteptam, un meci foarte greu, împotriva unei echipe care încearcă să joace fotbal și o face foarte bine, chiar dacă nu are puncte. A rezultat o partidă echilibrată și nu ar fi corect să afirm că am fost peste adversari. Important este că ne-am impus și am legat două victorii. La Sântana, important este să nu pierdem. Drumul este lung până să ne gândim la play-off”, a declarat Thiago Vitinha.
-
Mondenacum 6 luniCând pică Paștele ortodox și cel catolic 2027, dar și în următorii ani | cugirinfo.ro
-
Cugireniacum 12 luniFoarfeca, visul și scena: Drumul unui frizer din Cugir spre succesul internațional
-
Actualitateacum 12 luniMedic urolog nou, la Spitalul orășenesc Cugir
-
Actualitateacum 7 luniMesaje de Florii 2026. SMS-uri, urări și felicitări care pot fi transmise persoanelor care îşi sărbătoresc onomastica | cugirinfo.ro
-
Actualitateacum 12 luniStar Transmission a donat Cugirului o ambulanță complet echipată, destinată urgențelor sociale din oraș
-
Mondenacum 7 luniMESAJE de PASTELE ORTODOX 2026. URARI și FELICITARI frumoase de Învierea Domnului | cugirinfo.ro
-
Economieacum 10 luniAngajații Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză. Vezi cauza protestului și ce revendicări au aceștia
-
Actualitateacum 7 luniNume de femei și bărbați care se sărbătoresc de Florii 2026 | cugirinfo.ro