Rămâi conectat

Ştiri din zonă

Luni la Șibot va fi comemorată bătălia din 1479 de pe „Câmpul Pâinii”

Cugir INFO

Publicat

în

afis-comemorare-2014-sibot-campul-painiiLuni, 13 octombrie 2014, începând cu ora 19.00, în faţa monumentului lui Pavel Chinezu din Gara Şibot va avea loc comemorarea bătăliei de la 1479, de pe ,,Câmpul Pâinii’’ , considerată unul dintre cele mai importante momente din istoria Transilvaniei.

Aici, pe ,,Câmpul Pâinii’’ , în 13 octobrie 1479, o armată multinaţională condusă de voievodul Transilvaniei, Ştefan Batory, comitele de Timişoara, Pavel (Paul) Chinezu, despotul sârb, Vuk Brancovic şi şi fostul domn muntean Basarab Laiotă cel Bătrân a învins o importantă oaste otomană condusă de beiul Ali Kodsa. Eroul bătăliei a fost Pavel Chinezul, comitele de Timişoara, unul dintre cei mai mari războinici ai vremii, vestit pentru forţa sa neobişnuită.

Înfruntarea a intrat în legendă, fiind considerată o mare victorie creştină, în contextul în care trupele ardelene nu numărau mai mult de 15.000 de oameni, întimp ce trupele turceşti numărau 20.000 de spahii, achingii şi ieniceri la care se adaugau mai bine de 2.000 de valahi.

Potrivit informaţiilor primite de la prof. dr. Mihai Căstăian-Muzeul municipal Orăştie, comemorarea va fi sprijinită de autorităţile locale din Orăştie, Şibot, Geoagiu, Romos, Aurel Vlaicu.

Vor avea loc depuneri de coroane şi jerbe de flori la monumentul lui Pavel Chinezul şi se vor ţine evocări din partea reprezentanţilor Consiliilor judeţene Alba şi Hunedoara, a localităţilor Orăştie, Sebeş, Geagiu Şibot şi Romos, a Muzeului Unirii şi a Centrului Cultural din Hunedoara. Cugirul va fi prezent la manifestare prin ing. Aurel Voicu reprezentând Asociaţia PRO-Cugir.

La eveniment vor lua parte şi Cavalerii Cetăţii Muhlbach din Sebeş, care vor face o demonstraţie de luptă medievală amintind de eroica bătălie de pe ,,Câmpul Pâinii’’, desfăşurată în urmă cu 535 de ani.

 Constantin PREDESCU




Ştiri din zonă

Femeie din Alba, prinsă băută la volan în Orăștie. Avea o alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat

Cugir INFO

Publicat

în

O femeie în vârstă de 34 de ani, din județul Alba, este cercetată penal după ce a fost depistată conducând sub influența alcoolului pe o stradă din municipiul Orăștie.

Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, incidentul a avut loc duminică, 2 august 2026, în jurul orei 11:50, când polițiștii din cadrul Biroului Rutier Orăștie, aflați într-o acțiune pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, au oprit pentru control un autoturism care circula pe strada Eroilor.

La volan se afla o femeie de 34 de ani, din județul Alba. În urma testării cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Șoferița a fost condusă ulterior la o unitate medicală, unde i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor și dispunerea măsurilor legale.




Citește mai mult

Ştiri din zonă

Incendiu de vegetație uscată la Șibot. Intervin pompierii din Sebeș

Cugir INFO

Publicat

în

Pompierii din cadrul Detașamentului Sebeș intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la vegetația uscată din localitatea Șibot.

La locul intervenției au fost mobilizate o autospecială de stingere cu apă și spumă din cadrul Detașamentului de Pompieri Sebeș, precum și un echipaj al Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Șibot.

UPDATE: „Incendiul a fost stins. Suprafața afectată de incendiu este de aproximativ 2500 mp. Fară victime”, a mai transmis ISU Alba.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir