Rămâi conectat

Actualitate

Luni, 11 martie 2024, a fost inaugurat primul Centru de Colectare în vederea reciclării pet-urilor, sticlelor și a dozelor din orașul Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

În cursul dimineții de luni, 11 martie 2024, a fost inaugurat primul Centru de Colectare pentru reciclarea pet-urilor, sticlelor și a dozelor din orașul Cugir.

Evenimentul a fost marcat prin participarea elevilor Școlii Gimnaziale Nr. 3 Cugir alături de cadrele didactice.

Elevii au învățat ce înseamnă și cum se realizează procesul de reciclare, aceștia au fost răsplătiți cu un bon valoric, cu ajutorul căruia a fost achiziționat un brăduț.

Prezent la eveniment, primarul orașului Cugir, Adrian Teban, a vorbit despre importanța energiei circulare și a reciclării, îndemnându-i pe cei mici să îi învețe pe adulți despre procesul de reciclare, protejarea mediului înconjurător, să aibă de grijă de natură, pentu ca toți trăim într-un mediu mai curat și mai sănătos.

La fianalul evenimentului, primarul orașului alături de elevi și organizatori, au plantat brăduțul care simbolizează dorința unui mediu mai curat.

Recipiente acceptate:

– se pot prelua doar ambalaje cu logo SGR – ambalaj cu garanție – respectiv PET-uri, doze de metal și sticle.
– trebuie să aibă eticheta intactă, să fie curate și golite de conținut!
– fiecare recipient preluat îți aduce un voucher de 0,50 lei

Instrucțiunile de utilizare sunt regăsite în imaginea de mai jos și pe aparat.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Actualitate

Tragedie la Cugir: Un bărbat de 43 de ani s-a sinucis, după ce s-a aruncat de la etajul patru al unui bloc de pe strada Trandafirilor

Cugir INFO

Publicat

în

Duminică, 24 mai 2026, în jurul orei 06.20, Poliția Orașului Cugir a fost sesizată, prin SNUAU 112, de către o femeie cu privire la faptul că, pe strada Trandafirilor din oraș, se află o persoană inconștientă, căzută pe partea carosabilă.

Echipa de cercetare deplasată la fața locului a constatat faptul că este vorba despre un bărbat, în vârstă de 43 de ani, din Cugir, care s-ar fi aruncat de la etajul 4 al blocului în care locuia.

Echipajul medical deplasat la fața locului a constatat decesul acestuia, iar trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Alba, în vederea efectuării necropsiei.

Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Având în vedere natura cazului, atragem atenția asupra faptului că prezentarea detaliată a unor astfel de situații poate avea un impact negativ asupra persoanelor vulnerabile. Specialiștii subliniază că expunerea repetată la astfel de informații poate crește riscul de comportamente similare. Recomandăm tratarea cu responsabilitate a acestor subiecte și încurajăm persoanele care se confruntă cu dificultăți emoționale să solicite sprijin de specialitate sau să apeleze la persoane de încredere.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Imagini de colecție din anii de glorie ai Uzinei Mecanice, publicate de Muzeul de Istorie a Tehnicii din Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Muzeul de Istorie a Tehnicii Cugir a făcut publice sâmbătă, 23 mai 2026, trei imagini de colecție, surprinse în anul 1968, în laboratorul și secția de mașini unelte, aparținând Uzinei Mecanice.

„Pentru că am observat cât de mult vă plac fotografiile vechi, revenim cu încă trei imagini deosebite din fondul Uzina Mecanică Cugir.

Aceste instantanee surprind munca de zi cu zi a oamenilor care au contribuit, prin pricepere și dedicare, la prestigiul produselor fabricate în orașul nostru. Îi regăsim astfel pe Ioan Păștină, Maria Mărginean și Anișoara Gomboș la posturile lor de lucru, dar și o imagine din secția de mașini-unelte a anului 1968.

Ne-am bucura ca reacțiile dumneavoastră să fie la fel de entuziaste precum a fost și bucuria noastră în momentul descoperirii acestor fotografii în arhivă”, au transmis reprezentanții Muzeului de Istorie a Tehnicii Cugir.


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Autospecială modernă tip B1/B2, primită de Substația de Ambulanță Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Serviciul Județean de Ambulanță (SJA) Alba a primit un nou lot de ambulanțe moderne, în cadrul unui program național de achiziții coordonat de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Dintre acestea, o autospecială a fost repartizată Substației de Ambulanță Cugir și este de tip Volkswagen Crafter 4×4 – B1/B2.

Noile autospeciale au fost oferite prin contract de comodat și reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului de intervenție medicală de urgență din județ. Aceste ambulanțe sunt de tip B și tip C, fiecare categorie având roluri și dotări diferite. O ambulanță de tip B are în componență un echipaj format din ambulanțier și asistent medical, în timp ce ambulanțele de tip C includ și medic în echipaj, fiind destinate intervențiilor medicale complexe.

Diferențele se regăsesc și la nivelul echipamentelor medicale. Ambulanțele de tip C sunt dotate cu aparatură de ultimă generație, inclusiv ecograf, ceea ce permite acordarea unor servicii medicale avansate direct la locul intervenției.Valoarea unei ambulanțe de tip B este de aproximativ 870.000 de lei, cu TVA inclus.

Potrivit reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță, noile ambulanțe au fost deja repartizate în mai multe zone ale județului:

Cugir – 1 ambulanță
Aiud – 1 ambulanță
Sebeș – 1 ambulanță
Abrud – 1 ambulanță
Câmpeni – 1 ambulanță
Alba Iulia – 6 ambulanțe

Comform conducerii SJA Alba, în etapa următoare fiecare substație va primi încă o ambulanță nouă, în funcție de alocările din programul de finanțare pentru anul 2026.

„Modernizarea flotei de intervenție este considerată vitală pentru creșterea calității serviciilor medicale de urgență și pentru reducerea timpilor de intervenție în județul Alba, investiția fiind una esențială în contextul în care o mare parte din actualul parc auto este depășit din punct de vedere tehnic și moral”, susține managerul general al SJA Alba, dr. Marius Şuluţiu

 

Constantin PREDESCU


 Urmărește cugirinfo.ro și pe GOOGLE NEWS


Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir