Rămâi conectat

Administraţie

Lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din Cugir, monitorizate în teren de către reprezentanții admistrației locale

Cugir INFO

Publicat

în

Lucrările de modernizare a infrastructurii stradale din orașul Cugir sunt monitorizate în mod continuu de către reprezentanții admistrației locale.

La nivelul orașului Cugir, un număr de 11 străzi sunt în lucru, iar alte 32 urmează să intre în proces de modernizare , ca urmare a implementării a trei proiecte europene. Chiar dacă este vorba de investiții diferite, acestea sunt interdependente ca urmare a necesității asigurării traficului în localitate, ceea ce determină primăria să monitorizeze minuțios fiecare lucrare.

Zilele acestea, primarul Adrian Teban s-a deplasat în teren pentru a discuta cu constructorii, dar și cu cetățenii despre stadiul lucrărilor, problemele întâmpinate și soluțiile tehnice.

„Suntem nevoiți să fim foarte atenți și să monitorizăm serios fiecare investiție în parte, pentru a preîntâmpina orice fel de probleme”, a declarat Adrian Teban, primarul orașului Cugir.

În atenția edilului s-a aflat strada Simion Bărnuțiu, unde a fost introdusă canalizarea pluvială în procent de 80% și se lucrează în prezent la canalizația tehnică. Această stradă este modernizată în baza proiectului „Revitalizarea și îmbunătățirea calității vieții din zona urbană arondată școlii Iosif Pervain”, care prevede lucrări viitoare pe alte 9 străzi (Ștefan Octavian Iosif, 8 Martie, Zorilor, 1 Iunie, Arieșului, George Enescu, Mihai Eminescu, Scăunel, Bradului).

„Au mai fost evaluate lucrările pe străzile cuprinse în rețeaua de transport public de călători, care, potrivit primarului „în momentul de față au fost fie încetinite, fie oprite pentru a fi introduse în subteran rețelele de iluminat public și casnic. Așadar, oamenii trebuie să știe că ritmul în care se lucrează depinde de modernizarea iluminatului, iar în anumite locuri, cum ar fi strada Principală din Vinerea, se fac modificări la rețelele de gaz. Modernizarea carosabilului, amenajarea trotuarelor și a pistelor de biciclete vor continua după finalizarea acestei etape” a mai precizat primarul Cugirului.

Reamintim că rețeaua de transport public de călători este compusă din 13 străzi (10 aflate în lucru), modernizate prin proiectul Reducerea emisiilor de carbon bazată pe Planul de Mobilitate Urbană Durabilă.

„Cu siguranță este o perioadă complicată pentru că avem un oraș spart, cu o circulație greoaie, cu mult disconfort pentru locuitorii zonelor vizate de lucrări. De aceea facem apel la răbdarea oamenilor, îi asigurăm de toată deschiderea administrației locale și îi încurajăm să ne comunice ceea ce îi nemulțumește, astfel încât să reducem, atât cât se poate, disconfortul.” a mai declarat primarul Adrian Teban.

Constantin PREDESCU




Publicitate
Un comentariu

Un comentariu

  1. Ilie de la Primărie

    16.07.2022 la 9:25

    Cine ne plătește intervențiile în service pentru autoturismele proprietate personală?
    Nu toți avem Mercedes de la Primărie!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administraţie

Adrian Teban, primar Cugir: „Consolidarea industriei de apărare depinde de construirea unui ecosistem industrial competitiv susținut și de administrațiile locale”

Cugir INFO

Publicat

în

În cadrul sesiunii plenare a Comitetului European al Regiunilor desfășurată recent la Bruxelles a fost aprobat Raportul primarului Tadeusz Truskolaski din Polonia, privind „Transformarea industriei de apărare din Europa”.

Potrivit primarului Adrian Teban, prezent la reuniune, viitorul orașului Cugir, cu o îndelungată tradiție în industria de apărare, este strâns legat de evoluția acestui sector, fie că este vorba despre cele două companii de stat, Uzina Mecanică Cugir și Fabrica de Arme, fie despre companii private, precum „Nova Modul”.

„Prin acest raport, am susținut necesitatea ca: Finanțarea să ajungă direct la întreprinderile mari și mici, precum și la start-up-uri, astfel încât ideile inovatoare să poată fi transformate în tehnologii, produse și soluții concrete pentru industria de apărare”, a declarat edilul Cugirului.

Acesta a precizat că trebuie să create mecanisme care să faciliteze transferul de tehnologie și adoptarea tehnologiilor care nu sunt încă disponibile în anumite țări. Acest lucru ar contribui la accelerarea modernizării capacităților industriale, la reducerea decalajelor tehnologice și la creșterea competitivității companiilor din acest sector.

„Obiectivul nostru trebuie să fie construirea unui ecosistem industrial competitiv, în care marile companii, întreprinderile mici și mijlocii, start-up-urile, universitățile și administrațiile locale să colaboreze pentru dezvoltarea unor soluții inovatoare. În acest fel, putem consolida industria de apărare, putem răspunde mai eficient cerințelor actuale de securitate și putem crea noi oportunități economice și locuri de muncă în orașele noastre”, a specificat Adrian Teban.

 

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Administraţie

25 de ani de Star Transmission la Cugir. O poveste despre viziune, dezvoltare și tradiție industrială

Cugir INFO

Publicat

în

Primăria orașului Cugir a fost vineri, 25 septembrie 2026, gazda unei întâlniri speciale, prilejuite de împlinirea a 25 de ani de activitate a companiei Star Transmission în orașul de la poalele Dr[ganei. Cu această ocazie, primarul orașului, împreună cu domnul Aurel Voicu, i-a primit pe Volker Stauch, fost vicepreședinte al Daimler și cetățean de onoare al orașului Cugir, și pe Andreas Lettner, primul director al Star Transmission Cugir.

Un moment cu o puternică încărcătură simbolică a fost revederea mesajului scris în anul 2001 de Volker Stauch în Cartea de Onoare a orașului Cugir. Atunci, acesta consemna, în limba română, că „s-a plantat un pomișor care va da roade peste ani”.

La 25 de ani de la acel moment, metafora s-a transformat în realitate. Star Transmission a devenit un reper important al economiei locale, contribuind la dezvoltarea orașului și oferind numeroși locuitori oportunitatea de a-și valorifica pregătirea profesională și pasiunea pentru tehnică.

Discuțiile purtate cu acest prilej au vizat și perspectivele de dezvoltare ale orașului Cugir, printre temele abordate numărându-se proiectul unui parc de afaceri de tip greenfield, precum și inițiativa înființării unui muzeu al tehnicii, menit să conserve și să valorifice tradiția industrială a orașului.

Totodată, a fost convenită pregătirea unui traseu montan care să poarte, în viitor, numele lui Volker Stauch. Inițiativa reprezintă un gest simbolic de recunoaștere a contribuției sale la dezvoltarea Star Transmission și, implicit, la consolidarea legăturilor dintre companie și comunitatea locală.

La un sfert de secol de la înființarea Star Transmission, povestea începută în 2001 rămâne un exemplu al modului în care viziunea, investițiile și colaborarea pot contribui la dezvoltarea economică a unui oraș, păstrând totodată vie tradiția sa industrială.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir