Rămâi conectat

Actualitate

Lucrări de reparaţii şi modernizare la Şcoala Gimnazială “Singidava” Cugir

Redacția Cugirinfo.ro

Publicat

în

La Şcoala Gimnazială “Singidava” Cugir se află în derulare o investiţie care vizează mai multe lucrări de reparaţii şi modernizare la cele trei localuri ale unităţii de învăţământ, precum şi la Grădiniţa cu program prelungit “Prichindel”, valoarea cheltuielilor ridicându-se la 134.000 lei, finanţare făcută de la bugetul Consiliului Local.

cugirAstfel, la localul central al şcolii s-a făcut înlocuirea instalaţiei electrice, suma afectată fiind de 24.000 lei, iar la localul de pe strada Gh. Asachi – fosta Şcoală generală nr. 2,  s-au făcut intervenţii pentru reabilitarea hidroizolaţiei acoperişului şi reparat gardul, costul lucrărilor fiind de 5.000 lei. În cadrul aceluiaşi demers s-a realizat şi activitatea de la Grădiniţa “Prichindel”, unde s-au cheltuit 240.000 lei pentru reparaţia hidroizolaţiei la clădirea unităţii. După cum ne spunea directorul şcolii, prof. Monalisa Borza, cea mai amplă lucrare şi cea mai costisitoare se desfăşoară la localul vechi de pe strada Nicolae Bălcescu (foto), unde se lucrează la schimbarea vechiului gard al şcolii şi înlocuirea cu gard din panouri metalice, zugrăvirea exterioară a clădirii şi înlocuirea instalaţiei electrice. Potrivit informaţiilor, această clădire va fi pusă la dispoziţia Şcolii postliceale “Med Farm Speranţa” Cugir, care îşi va începe activitatea din toamnă. Valoarea investiţiei la respectiva construcţie se ridică la 80.000 lei.

C. P.




Actualitate

Hramul Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, sărbătorit de sute de credincioși

Cugir INFO

Publicat

în

Sute de credincioși au participat, pe 15 august 2026, la sărbătoarea hramului Bisericii Ortodoxe „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir, în ziua în care Biserica Ortodoxă prăznuiește Adormirea Maicii Domnului.

Evenimentul a fost organizat de Parohia VII Cugir, prin preotul paroh Adrian Cebotari, împreună cu Consiliul și Comitetul Parohial. Manifestările religioase s-au desfășurat pe esplanada din fața bisericii și au debutat cu Taina Sfântului Maslu de obște, oficiată de un sobor format din opt preoți. La sărbătoare a fost prezent și primarul orașului Cugir, Adrian Teban.

La finalul slujbei, părintele paroh Adrian Cebotari a rostit un cuvânt de învățătură, subliniind importanța praznicului și a credinței în viața comunității.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din Cugir are o istorie de peste trei decenii. Piatra de temelie a fost pusă în anul 1991, de către preotul paroh Mircea Giurgea, iar lucrările de construcție au continuat începând din anul 1993.

După 17 ani de eforturi susținute de preoți și comunitate, lăcașul de cult a fost sfințit la 11 septembrie 2010 de Înaltpreasfințitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, în prezența a aproximativ 3.000 de credincioși.

La finalul evenimentului, Parohia VII Cugir le-a mulțumit tuturor celor care au contribuit la organizarea sărbătorii.

„Implicarea dumneavoastră, fie prin rugăciune, fie prin sprijin financiar sau muncă fizică, demonstrează că suntem o comunitate unită și vie în credință”, a transmis părintele paroh Adrian Cebotari.

Acesta a adresat, totodată, mulțumiri enoriașilor, membrilor Consiliului și Comitetului Parohial, precum și donatorilor care au sprijinit desfășurarea manifestărilor dedicate hramului.

Constantin PREDESCU




Citește mai mult

Actualitate

Duminică, 23 august 2026: „Retro Parada Verii” aduce automobilele de epocă la Cugir

Cugir INFO

Publicat

în

Cugirul găzduiește duminică, 23 august 2026, Retro Parada Verii, un eveniment dedicat pasionaților de automobile istorice și iubitorilor de mașini clasice.

Expoziția va avea loc pe strada Alexandru Sahia nr. 16, în intervalul 11:00–15:00, și le oferă vizitatorilor ocazia de a admira automobile de epocă atent întreținute și restaurate.

Fiecare mașină expusă vine cu propria poveste, păstrând farmecul și eleganța unei alte perioade din istoria automobilului. Evenimentul își propune să aducă în prim-plan pasiunea pentru vehiculele istorice și să ofere publicului o incursiune în lumea automobilelor clasice.

Retro Parada Verii se adresează atât colecționarilor și pasionaților auto, cât și celor care doresc să descopere modele deosebite și să petreacă câteva ore într-o atmosferă dedicată eleganței automobilistice de altădată.




Citește mai mult

Actualitate

Administrație

Știri din zonă

Stiri din Alba

Știrea ta

Politică

Societate

Economie

Sport

Din județ

Cele mai citite știri

cugirinfo, stiri cugir, informatii cugir